Modele Romania Modele Romania

Mango modele toamnă/iarnă 2012-2013

Toamna este unul dintre anotimpurile mele preferate, vine perfect când deja nu mai suportăm canicula şi este romantic. Mango este unul dintre brand-urile retail care ne propune în fiecare sezon ţinute elegante şi feminine, iar toamna 2012 nu este o excepţie.

Dacă nu mai aveti răbdare până o să intre noua colecţie Mango pentru toamnă/iarnă 2012-2013 în magazine, în galeria foto puteti vedea cel mai recent lookbook. Cui nu îi place să ştie din timp ce îl aşteaptă în noul sezon, te simţi parcă mai puternic.

La Săptămâna Modei din Barcelona, Mango şi-a prezentat această colecţie, una cu ţinute atât pentru trecerea dintre vară şi toamnă, cât şi pentru zilele friguroase ale anotimpului rece. In acesta colecţie  culorile  vor lumina zilele în care natura  intră treptat în stare de hibernare.

În catalogul colecţiei veti face cunoştinţă cu ambasadoarea brand-ului, modelul Anna Selezneva în ţinute perfecte atât pentru birou, cât şi pentru ieşirile cu prietenii.

Un“wishlist”plin de inspiratie : sapca de inspiraţie army, cureaua cu lanţ auriu, geaca vintage din piele, pantalonii albi, cei cu imprimeu, dar mai ales cei cu dungi şi paltonul roşu.

Mango toamnă/iarnă 2012-2013 ne propune o vară cu influenţe army, rockish, de “femeie fatală”.

Accesorii si modele noi de la Swarovski pentru toamnă-iarnă 2012

În acest sezon, Swarovski va invită să descoperiti o colecţie inedită de accesorii feminine pe care le puteti pune pe o brăţară. Americanii le numesc “charms”, iar pentru toamna 2012 ele au fost inspirate de colecţia “Kingdom of Jewels”, ceea ce înseamnă influenţe rock, pariziene, chinezeşti şi chiar din epoca Barocă.

“Iubesc ideea de a fii capabil să îţi schimbi bijuteriile în funcţie de emoţii, ţinute sau ocazii. Aceste accesorii oferă oportunitatea distractivă de a-ţi exprima starea din acel moment. Am creat aceste bijuterii atât pentru femeia cu gusturi clasice, cât şi pentru cea rockish.”, a spus directorul de creaţie, Nathalie Colin, despre universul pe care îl puteti alcătui chiar dumneavoastra după preferinţe.
 

Elementele care domină această colecţie de brăţări sunt: tema muzicală, rock-ul, culoarea neagră, capul de schelete, chitara, microfonul, aripile, lacătul cu inimă şi cheie, florile, crucile, coroanele, căstile iar dacă nu va plac brăţările, puteti să va reorientati către broşe.

Dacă într-o vi s-a făcut dor de mult iubitul Paris, atunci Swarovski a pregătit special pentru dumneavoastra o colecţie de “charms” cu pantofi, geantă, ochelari şi nu putem să uităm de cana cu cafea şi o prăjitură macaroon.

În această toamnă, Swarovski a pregătit o colecţie de bijuterii cu multe surse de inspiraţie, ceea ce oferă libertate purtătorului să se exprime cu umor şi eleganţă, apelând la diferite lumi pentru a crea un look personal şi unic.

Designeri români la Săptămâna Modei de la Berlin vara 2013

Weekend-ul trecut a luat sfârşit Săptămâna Modei de la Berlin cu prezentările pentru sezonul primăvară-vară 2013. După ce Irina Schrotter a uimit cu creaţiile pentru anul viitor, ziua de sâmbătă a fost deschisă de alte trei brand-uri româneşti: Adelina Ivan, Twenty(2)too şi Patzaikin.
 
Sub umbrela “Romanian Designers”, label-urile Twenty(2)too, Adelina Ivan şi Patzaikin au prezentat trei direcţii creative diferite, fiecare cu un mesaj clar şi un target specific. Prezenţa românească la „Berlin Fashion Week” a fost posibilă datorită Asociaţiei FIT -Asociaţia designerilor şi producatorilor de colecţii proprii din industria textilă românească.

Adelina Ivan primăvară-vară 2013

Colecţia Adelina Ivan ne-a minunat vizual cu o mulţime de buline feminine, în ţinute minimaliste şi vaporoase datorită materialelor şi a culorilor precum albastru şi gri, dar şi a non-culorilor alb şi negru. Această colecţie are la bază geometria formei şi deviaţiile ce pornesc de la formele geometrice: romburi, triunghiuri, dungi şi puncte.

Designer-ul şi-a găsit inspiraţia în opera de artă a lui Victor Brauner, astfel încât colecţia dezvăluie poveşti impresionante prin intermediul modelelor marcate de săgeţi, ţinte şi cercuri ce prind viaţă în inconştient.

Twenty(2)too primăvară-vară 2013

Twenty(2)too este un brand la cârma căruia stă Mihai Dan Zarug, iar pentru vara 2013 acesta ne prezintă colecţia masculină „New Music for Old Boys”. Designer-ul şi-a găsit inspiraţia pentru această colecţie într-o experienţă personală de la Berlin – acesta a asistat la o invazie Navajo Robotic.

Colecţia pentru vara viitoare vorbeşte despre un tărâm neprietenos, Africa, populat de oameni cu feţele şi corpurile vopsite, purtând măşti din mărgele ce seamănă izbitor cu accesoriile care încă se mai realizează în zona Maramureşului.

Patzaikin primăvară-vară 2013

Într-un timp scurt, Patzaikin – cu Olah Gyarfas (Rozalb de Mură) la cârmă – şi-a făcut un nume pe piaţă şi nu se abate de la conceptul eco pe care este construit brand-ul.

Pentru primăvară-vară 2013, colecţia propune o paletă cromatică restrânsă, linii de croi experimentale, materiale şi accesorii realizate special în zona Deltei.  

Staccato, un brand asiatic de pantofi ajunge în România

În vara 2012, asiaticii Staccato, din Hong Kong, vin pe piaţa din România cu o colecţie colorată de pantofi.

Staccato este unul dintre cele mai cunoscute brand-uri de încălţăminte din lume, iar de luna aceasta ne onorează cu prezenţa în Bucureşti (AFI Palace Cotroceni) şi în Iaşi (Palas Mall).

Label-ul este cunoscut pentru spiritul tineresc şi pantofi care va vor reîmprospăta garderoba. Originar din capitala Japoniei, Staccato este sinonim cu eleganţa contemporană şi se adresează femeilor sofisticate, cu spirit ludic.

Prima colecţie Staccato pe piaţa românească este cea de primăvară-vară 2012 şi poartă denumirea de “Working Runway”. Această gamă este dedicată femeii active şi propune sandale cu şi fără platformă, sandale cu toc şi papuci cu talpa groasă pentru birou.

În “Working Runway” predomină nuanţele neon, verde, portocaliu, galben şi materialele îndrăzneţe, modelele transformând orice purtare într-o experienţă cu stil. Motivele etnice şi exotice va dau întâlnire în această colecţie cu care puteti să va alcătuiti ţinute: rebele, de nomadă sau demne de o frumuseţe inteligentă.

Dungile, bulinele şi carourile sunt detalii cheie, pe care fashionistele le vor integra perfect în outfituri îndrăzneţe. Piesele de rezistenţă ale colecţiei merg perfect cu pantaloni scurţi, fustele mini sau rochiile maxi.

Kate Moss pentru Salvatore Ferragamo, modele pentru campania de toamnă 2012

Kate Moss nu pare să îmbătrânească, iar cea mai recentă campanie pentru colecţia de toamnă 2012 a brand-ului Salvatore Ferragamo susţine această afirmaţie. Să fie oare natural sau e vina Photoshop-ului folosit în mod exagerat?

Fie că se căsătoreşte, face fotografii pentru Terry Richardson sau apare în campanii, nu cred că ne vom sătura vreodată de imaginea supermodelului revoluţionar, Kate Moss. Fotografiile pentru campania Ferragamo au fost făcute în Ambasada Rusiei din Berlin şi ne prezintă o Kate Moss cu zece ani mai tânără.

Campania Salvatore Ferragamo pentru toamnă/iarnă 2012-2013 a fost fotografiată de Mikael Jansson şi vrea să redea povestea impunătoare a unui ţar rus, înconjurat de ţinute glamour. Pe lângă celelalte modele ale campaniei, Karmen Pedaru şi Sean O’Pry, Kate Moss pare să fie o statuetă din ceară de la muzeul Madame Tussaud.

Nu ştiu de ce a fost Kate atât de editată în Photoshop, dacă cei de la Ferragamo îşi doreau o figură tânără, de ce nu au optat pentru altcineva? Cu toate acestea, vibe-ul de monarh pe care îl emană Kate Moss nu ştiu dacă putea fi interpretat de altcineva.

Colecţia pentru toamnă 2012 ne prezinţă ţinute de inspiraţie militară în combinaţie cu elemente romantice. Datorită acestei campanii ne putem da seama unde se regăseşte inspiraţia lui Massimiliano Giornetti pentru noul sezon.

Fotografiile vor fi lansate în mod oficial începând cu luna septembrie.

ATU – un nou brand românesc

ATU este cel mai recent brand românesc , iar creaţiile sunt ca o gură de aer proaspăt.

Colecţia ATU primăvară-vară 2012 este lejeră, în tendinţe – imprimeuri şi culoarea albastru mediteranean, este minimalistă pe alocuri, iar look-urile sunt „curate”.
ATU optează în acest sezon pentru simplitate şi rafinament, elemente la care râvnesc majoritatea consumatorilor feminini cu experienţă. În spatele ATU Body Couture se pare că stau tineri creativi instruiţi în UNARTE, care îşi doresc să aducă pe piaţa românească ţinute perfecte, din materiale de calitate.
Brand-ul românesc nu vrea să i se pună încă un label, vrea să respire liniştit, să înceapă cu dreptul şi cu bun gust, astea sunt ATU-urile lor şi piaţa noastră chiar avea nevoie de ele.Colecţia prezentă, chiar daca este de vară, ea este atemporală şi cuprinde: rochii, bluze, fuste şi chiar accesorii – gulere şi manşete.
Un lucru care o să va  surâdă la această colecţie, pe lângă creaţiile din bumbac sau tul elastic sunt preţurile mici şi faptul că piesele le puteti personaliza.

Adina Buzatu propune modelele inedite de pălării Borsalino pentru vara

Conceptul Trends al stilistului Adina Buzatu ne prezintă în exclusivitate în această vară o colecţie de pălării inedite ce poartă denumirea Borsalino. Vedetele autohtone, precum Loredana sau Andreea Marin au adoptat şi ele aceste accesorii atât pe scenă, cât şi în viaţa de zi cu zi.

Pălăriile Borsalino pot părea extravagante, însă merită să îndrăzniti o dată să purtati un astfel de accesoriu pictat manual de artistul urban Willow. Acesta se lasă inspirat de mişcarea Neo Pop şi de benzile desenate Otaku create de Takashi Murakami.

Colecţia Borsalino aduce pălării în diferite forme, ca o călătorie în istorie: cele clasice, fedora, trilby, panama, hamburg şi chiar joben. Pentru sezonul primăvară-vară 2012, pălăriile îmbină în mod eclectic tradiţia cu elementele moderne.

Pălăriile boho-chic sunt realizate din ţesătură de paie şi cânepă naturală, iar elementele moderne au fost aduse prin intermediul panglicilor şi a ornamentelor din abanos sau alamă patinată.

Printre fanii internaţionali ai pălăriilor se numără: Diane Kruger, Caroline de Monaco, Johnny Depp, Justin Timberlake, Woody Allen, Adrien Brody, Woody Harrelson şi Leonardo di Caprio.

Brand-ul Borsalino este o afacere de familie, 100% italienească. Acesta a luat naştere în 1857, când Alessandro Giuseppe Borsalino a pus bazele unei mici afaceri, în oraşul sau natal, Alessandria.

Pălăriile au fost apreciate la Hollywood începând cu anii ’20 fiind adoptate de actori precum Humphrey Bogart sau Fred Astaire.

Bipolar lansează noile modele de “tits t-shirt”

Vara brand-ul Bipolar îşi lărgeşte colecţia Bipolar 12/13 “ups, downs and in-betweens” cu un tricou feminin, senzual, fetiş, pe care îl promovează cu ajutorul unor trupuri diferite de femei cu sex-appeal.

În spatele brand-ului Bipolar stă Anca Nagea, un designer care ştie ce vrea şi o spune clar!

La fel cum ne-a obişnuit până acum, Bipolar vrea să arate că vara femeile trebuie să îşi pună în valoare ce au mai frumos, formele prin care se defineşte sexul lor – sânii. Astfel a luat naştere “tits t-shirt”.

Tricoul este alcătuit din bumbac, este “made in Ro” şi cu siguranţă o să îţi ofere acel aer sexy-urban pe care îl cauţi în ţinutele de vară. Imprimeul cu sâni este făcut de graphic-designer-ul Livia Penda.

Ugg Australia lansează o colecţie de modele pentru mirese

Majoritatea mireselor când se gândesc la “Marea Zi” şi la ceea ce vor purta în picioare, nume precum Jimmy Choo ies la iveală, nici de cum Ugg. Cu toate acestea, compania care produce unele dintre cele mai confortabile cizme a lansat o colecţie pentru mirese.

Ugg Australia încearcă să îşi revină în această vară şi se pare că îşi reorientează atenţia către încălţămintea ceva mai festivă.

Ugg au şi colecţii pentru sezoanele călduroase, iar pentru primăvară-vară 2012 chiar au câteva propuneri interesante, cizmele pentru mirese.

Gama “I Do” este destul de limitată, însă chiar şi aşa a atras atenţia.
Colecţia capsulă cuprinde trei produse: o pereche de cizme cu paiete denumită “Sparkles I Do!”, una aurie cu o piatră aplicată şi o pereche de flip-flops pufoşi pentru voiaj. Ugg a riscat destul de mult cu această colecţie, care numai glamour nu ne spune, iar online-ul le-a ridiculizat produsele în fel şi chip.

Brad Pitt primul barbat, model pentru imaginea unui parfum de femei

Actorul american Brad Pitt, în vârstă de 48 de ani, a devenit primul bărbat care a fost ales să reprezinte imaginea pe plan internaţional a celebrului parfum feminin Chanel No. 5.

Brad Pitt calcă astfel pe urmele unor femei celebre, precum Catherine Deneuve, Nicole Kidman, Lauren Hutton, Estella Warren şi Ali MacGraw, care au fost în trecut imaginea parfumului Chanel No. 5.

Presa internaţională afirmă faptul că starul american va primi o sumă de ordinul milioanelor pentru această reclamă, ce va fi lansată spre sfârşitul anului.