Modele Romania Modele Romania

Mini fusta-pantaloni, senzaţia anului- afla pe ModeleRomania

Din faţă fustă, din spate pantaloni, doar că în varianta mini, aşa arată piesa care a înnebunit Occidentul pe timpul verii şi care va deveni, cel mai probabil, bestseller în sezonul rece în ţara noastră, de vreme ce retailerii precum Zara au introdus varianta de toamnă/iarnă.

După colanţii care imitau blugii şi platformele ascunse sub teneşi, a venit rândul unui obiect vestimentar care a mai făcut furori la începutul anilor ’90: fusta-pantalon. Doar că, de această dată, a revenit într-o variantă mult mai stilată, fiind o opţiune pentru ţinuta de seara, chiar.

Alături de o pereche de ghete sau pantofi cu toc, în funcţie de preferinţe, un top simplu şi accesorii bine definite, combinaţia aceasta s-a numărat printre preferatele verii. Şi va mai sta printre noi, de vreme ce accesorii bine definite retalerii tocmai au introdus pe rafturi varianta un pic mai groasă, dar la fel de scurtă, a skort-ului (skirt – fustă şi shorts – pantalani scurţi).

Este preferata nu doar pentru că este uşor de combinat, are o alură elegantă, dar şi modestă, dar şi pentru că salvează de la posibilele întâmplări nefericite. În cazul în care vântul bate prea tare sau coborârea din taxi necesită prea multă elasticitate, fusta-pantalon nu va dezvălui nimic mai mult din ce trebuie.

Şi, în plus, cele mai multe reviste de modă s-au declarat în favoarea piesei vestimentare.
Poate şi pentru că are un istoric care datează, de fapt, din 1960, când brandul american Leon Levin a creat această piesă pentru femeile jucătoare de golf. Fusta-pantalon a tot revenit în tendinţe, dar fără un succes răsunător. Până în această vară, când Zara a reintrodus-o ca parte a curentului nouăzecist, alături de tricourile largi, blugii rupţi, pantofii butucănoşi şi cardigane tricotate.

 

 

 

Vedete îmbrăcate în rochiile designerului român Maria Lucia Hohan

Maria Lucia Hohan și-a deschis primul atelier în România la vârsta de 23 de ani după ce a studiat în Paris și Milano. Dezamăgită de cum evoluează lucrurile în România, unde superficialitatea și relațiile primează, designerul s-a promovat mai mult în străinătate, unde cele mai cunoscute vedete îi poartă creațiile:”Din păcate, relațiile mele din modă sunt limitate la un anumit grup, deoarece este un mediu superficial, bazat pe interese, extrem de critic și, mai presus de toate, frecventat de persoane foarte false – e un mediu în care nu-mi face plăcere să mă arunc, nici dacă trebuie. Am remarcat că presa de tip monden (paparazzi, plătită) funcționează foarte bine și poate propulsa sau distruge un brand. Prefer însă să nu beneficiez de acest tip de promovare și să mă limitez la mediul strict profesional, așa că nu mă veți vedea niciodată la anumite posturi TV sau în editoriale “dubioase”, deoarece în ciuda faptului că promovarea pe aceste canale pare eficientă, este de scurtă durată și are o falsă valoare!”

Rochiile creatoarei, au prețuri cuprinse între 350 – 1000 euro: “Colecțiile mele se găsesc în România exclusiv în showroomul dintr-un cunoscut mall bucurestean și pe site-ul meu, care este cea mai completă platformă de vânzare a creațiilor MLH, precum și în magazine din Italia, Dubai, Grecia, Spania, Irlanda, Elveția etc. iar în curând pregătesc distribuția de rochii de mireasă MLH în New York și Paris, în magazine specializate.”

Iata mai jos o galerie cu vedete imbrăcate in creatii Maria Lucia Hohan pentru aparitiile in reviste:

Moda pentru vara 2013: colecţia de pălării Kristina Dragomir

Pentru această vară, designer-ul autohton cunoscut pentru pălăriile spectaculoase lansează o nouă colecţia matură şi inedită. Dacă până acum am putut admira o adevărată paletă coloristică prin intermediul accesoriilor Kristinei Dragomir, în noul sezon ne vor surprinde modelele şi volumele. Colecţia “Heads not Hats” a fost dusă mai departe, iar de această dată, dacă sunteti în căutarea unui accesoriu statement, cu siguranţă modelele Kristinei Dragomir, cele în care capetele de mort va invită cu un trandafir la un tango, va vor satisface.

„Cred cu tărie că pălăria trebuie să se identifice cu persoana care o poartă. Fiecare piesă, spectaculoasă în esenţă, creionează figura umană, într-o formă artistică. Este ca şi cum pălăriile ar prinde viaţă, dacă ar putea vorbi, ar da naştere unui alter ego ludic şi intrigant, în egală măsură.”, a spus creatoarea.

Expresia vizuală a colecţiei este puternic conturată prin forme sculpturale create din texturi şi materiale dintre cele mai rafinate. Este o colecţie care interpretează cu umor craniul uman, personalizând-ul, într-un mod elegant şi surprinzător.

Echipa care a lucrat la acest pictorial este alcătuită din fotograf Iulian Nan, styling Marian Pălie, machiaj Elisabeta Facaianu, coafură Andreea Dumitrescu, model Mihaela/Mandarina Models.

Colecţia Zuhair Murad la Saptamana Modei de la Paris 2013

 

Zuhair Murad are 42 de ani şi se numără printre cei mai talentaţi designeri de rochii haute couture. Ieri el şi-a prezentat noile creaţii în cadrul unei prezentări de modă de la Paris Fashion Week.

La majoritatea evenimentelor mondene importante, vedetele aleg piesele vestimentare de la această casă de modă pentru că aşa se asigură că apariţia lor nu va fi trecută cu vederea.

Noua colecţie surprinde în mod inedit graţia şi eleganţa în armonie cu extravaganţa şi complexitatea redată prin linii ce imită forme ale naturii.

Nu lipseşte jocul dintre transparenţe şi materiale strălucitoare sau dantelă, designer-ul dorind să portretizeze o regină modernă.

 

Mai  jos aveati  o galerie spectaculoasa de la prezentarea Zuhair Murad din cadrul Saptamanei Modei de la Paris 2013:

Andreea Diaconu în noua campanie Dolce & Gabanna- afla pe ModeleRomania

Modelul Andreea Diaconu a fost aleasă să fie protagonista noii campanii pentru colecţia toamnă-iarnă Dolce & Gabanna, alături de Monica Bellucci, Kate King şi Bianca Balti.

Fotografiile pentru campanie au fost realizate de Domenico Dolce.

Andreea Diaconu este una dintre modelele din România care se bucură de un succes răsunător. Recent, aceasta a apărut şi pe coperta numărului din iunie al ediţiei franceze a revistei Vogue.

Nu a fost însă pentru prima oară când Andreea a pozat în paginile Vogue Paris, în luna februarie ea apărând într-un pictorial dedicat Manhattan-ului, realizat de celebrul fotograf de modă David Simms.

Atunci, modelul în vârstă de 21 de ani a fost considerat de către editorii revistei “revelaţia numărului din februarie 2013”.
Andreea Diaconu a mai colaborat cu nume celebre precum Chanel, Giorgio Armani, Isabela Marant sau Giambattista Valli.

 

H&M toamnă 2013: modele cu croieli clasice şi masculinitate

Pentru sezonul toamnă-iarnă 2013, brand-ul suedez H&M şi-a dorit să ne surprindă. Colecţia prezentată în cadrul Săptămânii Modei din Paris este complet altceva faţă de elementele cu care ne-a obişnuit brand-ul până acum. În această toamnă, H&M prezintă haine mai mature şi decadente, ceea ce ne demonstrează că label-ul nu are nevoie de colaborări cu alte case de modă pentru a se afirma.

Colectia va intra oficial în magazine începând cu luna septembrie. Ceea ce a atras atenţia în această colecţie sunt elementele etno, aş spune chiar de inspiraţie românească.

Odată ce păşeşti în showroom-ul H&M nu ai cum să nu ocheşti “must have-urile” personale din această colecţie.
La capitolul nuanţe, noua colecţie H&M ne prezintă look-uri închise, prin apariţii negre, gri şi kaki, iar pentru a aduce un aer proaspăt ne propune elemente albe, nude şi strălucitoare, prin prezenţa paietelor şi a petelor de culoare roşie sau albastru.

Colecţia H&M pentru toamna 2013 a fost creată de echipa proprie a brand-ului şi prezintă haine din lână, bumbac, catifea, jerseu, blană artificială, paiete şi mătase. Ce este clar, în această toamnă nu trebuie să duceti lipsă de jachete, elemente din piele şi topuri cu decoraţii pe umeri!

Oscar De La Renta: noua colecție de rochii de mireasă in modele dantelate

Pentru cititoarele care vor să vadă unele dintre cele mai scumpe modele de rochii de mireasă create de Oscar De La Renta, iata o galerie și un video de la prezentarea de modă de săptămâna trecută la New York International Bridal Week 2014.

Noua colecție de rochii, care au prețuri începând cu 15.000$, a fost creată în linii clasice accentul fiind pus pe aplicațiile din dantelă!

INSPIRATIE pentru viitoarele mirese  cu “dare de mana”:

 

 

Costume de baie Calzedonia – modele minunate care ne poarta cu gandul la vacanta

Brand-ul italian Calzedonia care comercializează costume de baie a lansat o nouă campanie publicitară.

Colecţia pentru vara acestui an este prezentată de Jessica Hart, un model australian şi Sara Sampaio din Portugalia.

Iata cele mai frumoase costume de baie pentru vara 2013:

 

 

 

 

 

 

Modele superbe de rochii de mireasă din Colecţia Cristallini 2013

Cristallini Boutique lanseaza o colectie “capsula” de rochii, dedicata viitoarelor mirese. Modelele simple, romantice, se remarca prin eleganta si rigurozitatea liniei.

Realizate din matase satinata, tul, tafta, dantela Chantilly, dantela cu aplicatii florale si paiete, innobilate de detalii sofisticate, realizate manual, acestea reprezinta alegerea ideala pentru femeile moderne.

Elementele detasabile, precum bretelele sau preplum-ul, dau o nota de versatilitate rochiei, in timp ce cupele de sustinere asigura confortul mult dorit.

Rochiile cu croiala sirena sau empire sunt ideale pentru o nunta clasica, intr-un decor romantic, in timp ce modelele scurte sunt perfecte pentru cununia civila sau pentru cea de-a doua tinuta din seara nuntii.

Brand-ul de lenjerie Ludique – o colectie noua plina de modele ce emana senzualitate si mister

Brand-ul de lenjerie Ludique întâmpină sezonul cald cu o colecţie ce emană senzualitate şi mister, propunând piese de lenjerie intimă care sculptează şi provoacă formele feminine.

Numele acestei colecţii este „Madame Pogany”, însă este mult mai mult decât o simplă denumire, este conceptul care stă la baza întregii colecţii de primăvară-vară 2013. Colecţia întruchipează curtezana ce se regăseşte în fiecare femeie, iubita ridicată la rang de muză, încurajând spiritul feminin să îşi preţuiască şi sa dezvăluie propria senzualitate.

Colecţia susţine afirmarea feminităţii prin piese versatile de lenjerie ce pot fi purtate atât în intimitatea propriului boudoir, cât şi la vedere. „Madame Pogany” este învăluită de transparenţa tulle-urilor, răsfăţată de dantela cu fir de mătase şi îmbrăţişată de fineţea catifelei.Piesele de lenjerie se disting prin tăieturi grafice, ce reflectă identitatea brand-ului şi includ îmbinări de materiale delicate şi preţioase cu elemente îndrăzneţe care fac din colecţie un melanj fericit între piese funcţionale şi piese cu o vădită încărcătură erotică.

Gama de produse cuprinse în noua colecţie Ludique este diversificată şi include slipi cu talie înaltă şi cu elastice cordon reglabile ce se mulează pe siluete diferite, body-uri ce pot fi purtate şi la vedere dând o notă chic ţinutei, bikini şi sutiene cu bentiţe ce subliniază formele feminine fără a le încorseta.

Creat şi dezvoltat de designerul român Ruxandra Gheorghe, brand-ul Ludique întruchipează natura duală a spiritului feminin, într-un stil propriu care subliniază atât latura seducătoare şi încrezătoare, cât şi delicateţea şi graţia ce definesc feminitatea.

Campania o are ca protagonistă pe omniprezenta Delia Tudose şi jumătatea duo-ului de succes, fotograful Vali Bărbulescu.

1 13 14 15 16 17 24