Modele Romania Modele Romania

Modele de rochii de ocazie: vedete în ţinute preţioase

Sezonul sărbătorilor se aproprie, iar vedetele sunt primele la care merită să apelati pentru inspiraţie în această perioadă.

Dacă va doriti să fiti o prinţesă couture, optati în această iarnă pentru rochii împodobite cu paiete, pietre semi-preţioase, dantelă, pene şi mai ales broderii florale.

O ţinută strălucitoare şi glamour înseamnă o rochie scurtă sau lungă, pe gât sau cu decolteu revelator şi crăpături senzuale.

Celebrităţile din galeria foto de mai jos ne prezintă rochii spectaculoase, de ocazie, cu transparenţe discrete sau cu elemente aurii, de inspiraţie barocă.

În fiecare an, covorul roşu este presărat cu astfel de ţinute, marcate de cristale Swarovski.

 Casele legendare de modă se luptă în fiecare sezon, ca să intre în topuri!

INSPIRATIE :

Kiki de Montparnasse aduce noua colecţie de modele de lenjerie Fleur du Mal

Să ajungi maestru în arta seducţiei nu este un lucru uşor, însă lenjeria care îţi dă un „boost” încurajator nu strică niciodată. De aceea, după ce a plecat de la cârma de creaţie a brand-ului Victoria’s Secret, Jennifer Zuccarini a creat brand-ul Kiki de Montparnasse.

Cofondatorul brand-ului de lenjerie şi nu numai, Jennifer Zuccarini, ne incită simţurile de data aceasta cu o colecţie inedită, Fleur du Mal. Această gamă sărbătoreşte în mod egal atât îmbrăcatul senzual, cât şi dezbrăcatul lasciv.

„Am avut mereu o viziune pentru acest brand. Ideea are la bază întrebarea: ce porţi pe dedesubtul unei cămăşi glamour, dar transparentă?”, explică Jennifer Zuccarini.

Cu această viziune a pornit la drum designer-ul, iar astfel ne rezolvă ambele dileme, dacă le aveati, ce să purtati pe dedesubt, dar şi pe deasupra, dedicând această colecţie soţiei cuminţi şi amantei din substraturi.

Despre platforma online, cofondatoarea explică că şi-a dorit să fie un site personalizat, care să cuprindă toate lucrurile pe care aceasta le iubeşte: haine şi lenjerie, cultură şi muzică.

Noua colecţie de bijuterii Chopard – modele inspirate de prinţelese Disney

Pentru a marca sărbătorile de iarnă inspirate de printesele Disney, iniţiativă începută de magazinul Harrods, brand-ul elveţian de bijuterii, Chopard, a creat accesorii de poveste, care vor completa rochiile propuse de designerii internaţionali.

Label-ul de bijuterii de lux, Chopard, a colaborat cu magazinul londonez cu istorie, Harrods, pentru a crea colecţia de accesorii Haute Joaillerie, inspirată de prinţesele Walt Disney.

Ariel, Bell, Cinderella şi multe alte prinţese au fost muzele colecţiei de bijuterii.

Colecţia Chopard cuprinde brăţări, cercei, accesorii pentru păr şi, mai ales, coliere fastuoase.

Cunoscut pentru parteneriatul cu Festivalul de Film de la Cannes, Chopard nu este străin lumii cinematografice.

“Lumea Walt Disney a fost de nenumărate ori o sursă de inspiraţie pentru multe colecţii Chopard. Sunt fericită că am primit această oportunitate, de a crea bijuterii pentru prinţese.”, a spus Caroline Scheufele, co-preşedintele şi directorul de creaţie al brand-ului.

Naomi Campbell, ne prezinta modelele campaniei Love Republic

Naomi Campbell, după o viaţă în faţa aparatului de fotografiat şi pe podium, îşi permite să îşi aleagă proiectele, iar acestea, în ultimii ani, au fost din ce în ce mai rare. De aceea, apariţia sa în  în campania 2012-2013 pentru Love Republic a fost o supriza pentru toata lumea!

Radiantă ca un star, supermodelul Naomi Campbell străluceşte în fotografiile campaniei şi pune în evidenţă hainele casual sau elegante, pe care le face să pară confortabile.

Stilul pare ceva simplu şi care vine de la sine când o vezi pe încrezătoarea Naomi purtând aceste haine. Alternative stylish la ceea ce ai văzut pe podium în acest sezon.

Toate ţinutele de mai jos sunt alcătuite din elemente care nu trebuie să va lipsească din garderobă, cum este o rochie senzuală roşie, un tricou chic sau o geacă feminină. Cu aşa idei stilistice, sărbătorile nu va vor găsi nepregătită.

Naomi arată ca o zeiţă atât într-o rochie albă, simplă, un “must have” al toamnei, deşi dificil de purtat, cât şi într-o ţinută fresh, alcătuită din pantaloni şi tricou!

Colectia de modele Anna Karenina de la Banana Republic – pentru fashionistele nostalgice si romantice

Filmul “Anna Karenina”, cu Keira Knightly si Jude Law, va avea premiera in cinematografele americane pe 16 noiembrie.

Banana Republic lanseaza colectia de haine si accesorii “Anna Karenina”, dedicata fashionistelor pasionate de costume de epoca si de tinutele glam ale secolului XIX.

Colectia, inspirata de romanul lui Tolstoi si de filmul lui Joe Wright, contine mai multe rochii, fuste, cape de lana, dar si gulere, caciuli si manusi din piele si blana ecologica, bijuterii si pantofi.

Pentru realizarea pieselor, cei de la Banana Republic au colaborat cu designerul care a creat si costumele din film, Jacqueline Durran. Nu este prima data cand Jacqueline o imbraca pe Keira in costume de epoca, insa, cele doua au mai colaborat si pentru filmul “Atonement”.

“Mici accente, precum dantela si blana zugravesc un lux clasic, fara sa fie nevoie de o tinuta completa, care aduce prea mult a costum. Chiar daca incorporezi piese vintage, nu trebuie sa arati specific secolului XIX din cap pana in picioare. In schimb, amesteca piesele clasice cu altele mai moderne pentru un look actual.”, a spus designerul pentru revista “InStyle”.

Cele 76 de piese ale colectiei includ atat haine si accesorii pentru femei, cat si pentru barbati si au preturi cuprinse intre 29.50 si 500 de dolari.

Cele mai frumoase modele de rochii de mireasă – Rosa Clara

Pentru primăvară-vară 2013, brand-ul spaniol de rochii de mireasă, Rosa Clara, ne face câteva propuneri cărora nu cred ca le vom rămâne indiferente. Rosa Clara este cunoscută pentru ţinutele moderne, însă în acelaşi timp de o eleganţă clasică.

În vara 2013, Rosa Clara aduce rochii voluminoase, pentru mireasa care îşi doreşte să fie o prinţesă în Marea Zi, dar şi modele ceva mai minimaliste sau faimosul look sirenă, pentru tinerele în pas cu moda.

Dacă înainte vi se părea un vis să găsiti acea rochie de mireasă care va face dintr-o femei, o lady, acum Rosa Clara va poate îndeplini visul, ca zâna din povestea Cenuşăresei.

Elementul cheie al colecţiilor Rosa Clara este volumul, dar unul minimalist. Fustele sunt voluminoase, însă corsetele au aplicaţii delicate, care pun în evidenţă silueta feminină.

Rosa Clara, încă din anii ’90, creează rochii aşteptate atât de miresele romantice, cât şi de cele care îşi doresc un pic de senzualitate în ţinuta pentru ziua nunţii. Multă lume asociază creaţiile spectaculoase cu cele haute couture, însă ele vin la preţuri accesibile chiar şi pentru mireasa care trebuie să respecte un buget.

Rochiile Rosa Clara sunt disponibile numai în cele mai selecte boutique-uri din lume, în Spania, Portugalia, România, Anglia, Belgia, Hong Kong, Grecia şi Statele Unite ale Americii.

Campania H&M pe ModeleRomania

Brand-ul H&M a lansat o nouă campanie de promovare a creaţiilor vestimentare pentru toamnă/iarnă 2012-2013 în care prezintă un concept inedit adoptat de curând: Divided Grey.

Iniţial această colecţie a fost destinată doar bărbaţior, dar mai târziu designerii au decis să includă şi piese vestimentare feminine. 

Georgia May Jagger, model pentru colectia de bijuterii a creatoarei Vivienne Westwood

Cu toate că debutul colecţiei de bijuterii a lui Vivienne Westwood a avut loc la Săptămâna Modei din Paris, odată cu colecţia pentru primăvară-vară 2013, designer-ul de abia acum a dezvăluit mai multe detalii, inclusiv faptul că Georgia May Jagger este imaginea campaniei.

Campania colecţiei „Gainsborough”, care o are ca ambasadoare pe tânăra Georgia, de numai 20 de ani, a fost fotografiată de Juergen Teller şi este creată din materialul Palladium.

“Am ales-o pe Georgia May deoarece este absolut superbă. Este atât de frumoasă şi arată spectaculos cu aceste bijuterii.”, a spus designer-ul.

Colecţia de bijuterii marca Vivienne Westwood este o reacţie modernă la Paris, iar metalul din care a fost creată este noul material IT al industriei şi preferatul designer-ului controversat.

 “Gainsborough” cuprinde numai nouă piese: colier, tiara şi cercei, decorate cu diamante şi safire.

Ce modele de lenjerie intimă se poartă toamna asta!?

Abbey Clancy, Sarah Harding, Peaches Geldof şi multe alte modele şi vedete din diferite domenii au prezentat la Londra cele mai noi tendinţe în materie de lenjerie intimă.

“London Lenjerie” a reunit mulţi creatori celebri de lenjerie printre care Agent Provocateur şi Atsuko Kudo.

Aceştia şi-au prezentat propunerile în materie de desuuri pentru acest sezon într-un show incendiar la care au asistat multe vedete.

Au defilat pe podium modele internaţionale, vedete, dar şi manechine XXL, toate la fel de sexy şi de aplaudate.

Se pare că în materie de lenjerie nu prea există nişte tendinţe clare. Se poartă şi albul, şi negrul, şi lenjeriile simple, dar şi cele complicate şi ultra sexy.

Una din cele mai aplaudate prezenţe a fost Sarah Harding care a apărut pe catwalk într-o ţinută de fată rea compusă din desuuri şi cizme negre. Negrul este în continuare considerat o alegere sexy pentru lenjerie, dar casele de modă au prezentat şi ţinute florale colorate şi proaspete, dar şi ţinute angelice în alb sau glam în auriu şi argintiu.\\

Maison Martin Margiela modele pentru colectia H&M

 

S-au lansat fotografiile cu toată colecţia Maison Martin Margiela pentru H&M, colectie care se va lansa in magazinele din intreaga lume pe 15 noiembrie.
Margiela a creat pentru H&M atât produse pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.
Pentru toamna 2012, femeile se pot aştepta la tot felul de paltoane, geci şi cardigane, dar şi la accesorii „must have” cum sunt geanta plic în formă de bomboană sau portofelul în formă de mănusa.

Fiecare articol în parte este însemnat cu câte o etichetă unică, indicând astfel sezonul din care provine, de pe tot parcursul celor 23 de ani de la înfiinţarea casei de modă.

 Articolele cele mai semnificative din arhiva casei Maison Martin Margiela sunt recreate în forme şi materiale actualizate şi sunt oferite publicului larg ca un rezumat exclusiv al istoricului lor.