Modele Romania Modele Romania

Adele şi Burberry vor lansa o colecţie cu modele de haine dedicată femeilor cu forme

Femeile cu forme încep să primească din ce în ce mai multă atenţie, iar asta pentru că merită. Adele colaborează cu brand-ul de haine şi accesorii, Burberry, pentru o colecţie nouă dedicată femeilor voluptoase!
Cântăreaţa Adele, care aşteaptă cu nerăbdare să dea naştere primului său copil, este implicată într-un nou proiect, alături de casa de modă Burberry, cu care colaborează pentru crearea unei linii de haine pentru femeile cu forme.
Această colaborare ar putea să dea un impuls companiei Burberry, după ce săptămâna trecută valoarea de piaţă a casei de modă a scăzut cu 1,3 miliarde de lire sterline. De la Adele se aşteaptă să contribuie la crearea unor ţinute din postura sa de “ambasador” al femeilor elegante, cu forme, însă ştirea nu a fost confirmată oficial.
“Adele a fost mereu interesată de modă, iar Christopher este încântat de implicarea artistei, pentru că ea ştie exact ce i se potriveşte şi îi place să fie implicată în procesul de creaţie”, a declarat o sursă.
Adele a anunţat în iunie că este însărcinată cu primul ei copil. Cântăreaţa în vârstă de 24 de ani şi omul de afaceri Simon Konecki au o relaţie din luna ianuarie. Cei doi şi-ar fi oficializat, în secret, relaţia, potrivit presei americane, care a scris la sfârşitul lunii august că vedeta a fost văzută purtând o verighetă de aur.

Zac Posen: modelele Spring Collection 2013

La New York Fashion Week, designer-ul Zac Posen şi-a prezentat creaţiile ce vor constitui noua colecţie pentru primăvara anului 2013.

El a valorificat prin aceasta stilul retro al anilor ’40; o altă sursă de inspiraţie pentru Zac este perioada de glorie a faimosului club Studio 54.

Pe podium au defilat modele celebre precum Naomi Campbell, Karolina Kurkova sau Coco Rocha.

Modelele colecţiei de primăvară-vară de la Jason Wu

Pentru noua colecţie Jason Wu ar fi valabilă afirmaţia: “Vreau să fac tot ce este interzis, tot ceea ce tu nu ai face”.

Aceasta nu se supune criteriilor clasice şi aduce în prim-plan ideea de provocare şi tentaţie.

Materialele predominante sunt pielea neagră, dantela şi tulul.

În ceea ce priveşte machiajul modelelor care au defilat pe catwalk s-a optat pentru ruj roşu, sprâncene bine conturate şi ten imaculat.

Coafura respectă cerinţele designer-ului: costisitoare, elegantă, fără a fi vulgară.

Stradivarius, campanile de modele black&white pentru toamna 2012

Pentru toamna 2012, Stradivarius îşi schimbă “hainele” şi ni le propune într-o poveste “black&white”. În sezonul toamnă-iarnă 2012, brand-ul dedicat femeilor ne recomandă ţinute casual, romantice şi tinereşti, cu un vibe boem, dar în tendinţe.

În galeria foto  va veti întâlni cu campania şi lookbook-ul Stradivarius pentru toamna 2012, iar ambasadoarea acestui sezon este modelul Julia Frauche, fotografiată de Nico. De make-up şi păr s-au ocupat Sonia Pena şi Karim Belghiran, iar styling-ul stă sub amprenta lui Lidia Aguilera.

Campania Stradivarius pentru toamna 2012 atrage imediat atenţia, asta pentru că în acest sezon toate brand-urile par să se reinventeze cu pictoriale inedite. Ţinutele label-ului sunt uşor de adoptat şi cu siguranţă vor aduce elemente moderne în garderoba ce necesită a fi reîmprospătată.
Pentru sezonul friguros Stradivarius va propune câteva piese „must have”, cum sunt jachetele din denim, bluzele lejere şi aplicaţiile punk-glamour. Pentru un look boem optati pentru fuste maxi, jachete de biker, ţinte şi culori închise.

În acest sezon se poartă jacheta din denim cu mânecile imitaţie de piele, brăţările aurii cu ţinte, animal şi camuflaj print, mocasini, skinny jeans şi cămăşile din denim cu un sacou negru pe deasupra.

Campanie publicitară Guess – fresh pictures pe ModeleRomania

A apărut un pictorial ce promovează colecţia vestimentară pentru sezonul toamnă/iarnă 2012-2013 a brand-ului Guess By Marciano.

 În photoshoot apar modelele Heidi Lindgren şi Klara Wester însoţite de Eugen Bauder.

De coordonarea acestuia s-a ocupat echipa de fotografi Hunter & Gatti.

Iata  ultima colecţie de accesorii lansată de Guess:

Katie Holmes este glamour pentru H.Stern – afla pe ModeleRomania

După ce am primit vestea că unul dintre cuplurile noastre preferate, Katie Holmes şi Tom Cruise, a divorţat oficial, astăzi vedem mai clar ce a pierdut pentru totdeauna actorul: o spectaculoasă femeie cum ar trebuie să fie mereu, înconjurată de bijuterii preţioase de la H.Stern.

Actriţa Katie Holmes ne arată încă o dată latura sa sexy şi fermecătoare în cea mai recentă campanie pentru bijuteriile H.Stern. Katie nici că putea să revină mai bine în atenţia noastră, iar micuţa Suri Cruise are pe cine să urmeze.

Campania a fost fotografiată de Tom Munro şi prezintă o Katie eliberată de constrângerile unei căsătorii pe care nu şi-o mai dorea, alături de cei mai buni prieteni ai unei femei, diamantele. Multe diamante.

Dacă actriţa a făcut furori când s-a dezbrăcat pentru cealaltă campanie H.Stern, sunt curioasă ce feedback o să primească acum.A ici pare mult mai matură şi mai sigură pe ea.

Puternică şi sofisticată, imaginea lui Katie Holmes nu are cum să facă altceva decât să înflorească de acum înainte.

Alexandra Ivaşcu ne prezintă colecţia de modele vestimentare„Four Moments of Love”

Aveti nevoie de o gură de aer proaspăt? Vreti să fugiti de nebunia şi agitaţia contemporană? Nu trebuie să va duceti prea departe: iata colecţia de debut a Alexandrei Ivaşcu, „Four Moments of Love”.

Alexandra Ivaşcu este marea câştigătoare din cadrul Galei Universităţii de Artă şi Design a tinerilor din Cluj. Stilul acesteia a fost de cele mai multe ori descris ca făcând parte din „deconstructivism”, însă unul romantic şi cu totul special.

Colecţia acesteia, „Four Moments of Love”, se învârte în jurul celor patru stadii ale iubirii: îndrăgostirea, pasiunea, rutina şi separarea. Această colecţie romantică şi destructurată este realizată din materiale fine, naturale, precum mătasea, voalul şi stofa din lână, care au fost imprimate cu ajutorul sitei şi a vopselelor textile.

Deşi colecţia prezentă este, oficial, cea de debut, în urmă cu doi ani, Alexandra Ivaşcu ieşea de pe băncile facultăţii cu o colecţie de diplomă care a avut impact şi a atras atenţia.

„Four Moments of Love” este un film, unul plin de romantism, este sensibil şi ne oferă un mesaj optimist de care toţi avem nevoie în perioadele dificile, lipsite de inspiraţie.

Creatiile si modelele excentrice Dinu Bodiciu, de acum la Idelier Concept Store

Dinu Bodiciu, designerul care a cucerit-o pe Lady Gaga prin creatiile excentrice din colectia sa de absolvire, isi prezinta de acum piesele vestimentare si la Idelier Concept Store din Bucuresti.

Aceasta nu este prima colaborare dintre designerul roman si Idelier Concept Store. In urma cucativa ani, Idelier a dat startul platformei “Famous Ideas… to Be”, iar unul dintre tinerii promovati a fost Dinu Bodiciu cu colectia lui de genti 3RROR. “Cand am lansat platforma <Famous Ideas… to Be> ne-am propus sa aducem in atentia presei si publicului oameni talentati in ale caror idei credem. Dinu a fost printre primii in care am crezut ca va deveni faimos si iata ca nu ne-aminselat”, a declarat Silvia Serban, designer vestimentar si fondator Idelier Concept Store.

Originar din Timisoara, Dinu Bodiciu a absolvit anul trecut un master in Fashion Design&Tehnology la London College of Fashion. La scurt timp dupa prezentarea colectiei de absolvire, a fost contactat de catre unul dintre stilistii lui Lady Gaga, iar artista a purtat o creatie semnata de el in show-ul lui Jay Leno. In scurt timp, piesele sale au ajuns pe bloguri de fashionlondoneze celebre, dar si in reviste precum Vogue Japan, Dazed&Confused, Elle Romania, L’Officiel Ucraina si Vision China.

Colectia intitulata I.R.R.I exploreaza interesul sau pentru corpul uman si interactiunea acestuia cu hainele. Conceptul pe care se concentreaza este oglindirea in psihoanaliza: momentul in care ne descoperim reflectia in oglinda corespunde momentului in care oamenii devin constienti de proprialor identitate. Elementele hainelor sunt intotdeauna prezentate pe partea din fata, spatele acestora neavand detalii. Culorile sunt alese astfel incat simbolistica lor sa continue povestea pe care designerul isi doreste sa o spuna. Griul reprezinta metalul colectiei, bejul simbolizeaza culoarea pielii, iar rosul este simbolul vietii si al caldurii corpului uman.

Dinu Bodiciu a declarat despre colaborarea cu Idelier Concept Store urmatoarele: “Sunt incantat ca am sansa de a fi prezent pentru a doua oara la Idelier Concept Store, de aceasta data cu o colectie de haine. Ma bucura faptul ca lumea modei din Romania se dezvolta si incepe sa capete putere.”

Designerul a fost prezent si la cea mai recenta gala AVANPREMIERE, unde a prezentat colectia “Transient Bodies”, o abordare conceptuala a constructiilor si culorilor in designuri hipnotice, nuante gradate si texturi care conduc privitorul catre o lume iluzorie.

Genţi Chanel: accesorii clasice-modele moderne pentru toamna 2012

Chanel ne dezvăluie o pre-colecţie cu genţi şi clutch-uri elegante pentru sezonul toamnă-iarnă 2012/2013. Fiecare piesă din această colecţie ar stârni un “o vreau!” din partea oricărei fashioniste cu stil şi bun gust!

De cele mai multe ori, show-urile Chanel ne prezintă genţi ciudate, cum ar fi clutch-ul scoică, în alte ocazii ne introduce accesoriile clasice cu care ne-a obişnuit Karl Lagerfeld până acum, însă în sezonul de toamnă, toată lumea de abia aşteptă să vadă ce genţi mai apar pe podium.

Aceasă colecţie, pre-toamnă, este perfectă dacă nu aveti ocazia să admirati colecţia oficială şi vine în tonuri închise, naturale, pe genţi care deşi par clasice, elementele moderne nu rămân nesesizabile.

Dacă va permiţi să visati, voi pe care o preferati ?!

Alexandre Vauthier: modele din colecţia iarnă 2012/2013

Alexandre Vauthier este un designer francez cunoscut pentru colaborăriile cu casele de modă Thierry Mugler (1993- 1997) şi Jean Paul Gaultier (1997- 2006) pentru care a realizat mai multe colecţii Haute- Couture. În anul 2009, el a pus bazele casei de modă ce îi poartă numele. Creaţiile sale au fost purtate de celebrităţi precum Beyonce şi Rihanna.

Pentru ultima sa colecţie, designerul a ales o paletă de nuanţe neutre: maro, crem, alb şi auriu. Ţinutele au fost completate de accesorii de aur cu inserţii de cristale Swarovski.