Modele Romania Modele Romania

Brandul Iutta lansează colecţia „Dor de românesc“- afla pe ModeleRomania

Atelierul de creaţie Iutta lansează cea de-a doua colecţie de genţi „Dor de românesc“, prin intermediul căreia pitorescul fiecărei zone din România este adus în atenţia publicului, prin motive tradiţioanale specifice.

„Dor de românesc“ adună o serie de piese lucrate din material textil şi piele naturală, policromatice, cu motive reprezentative din şase regiuni importante ale ţării.

Simbolurile alese sunt inspirate din tradiţia fiecărei zone şi exprimă principalele valori ale acestora, putând fi regăsite şi în arhitectura veche, în straiele populare, în picturi şi sculpturi tradiţionale sau alte elemente pur româneşti.

Nicoleta Chirica, designerul brandului Iutta, povesteşte de unde a pornit colecţia: „Este o idee la care lucrăm de foarte mult timp şi care a luat naştere din simplul motiv că avem regiuni puternice din punct de vedere cultural şi spiritual, care merită redate şi, mai ales, purtate. Prin noua colecţie Iutta, dorim să readucem în prim-plan atmosfera zonei de care ne simţim cel mai legaţi.“

“Purtând fiecare geantă în parte, purtăm, de fapt, dorul pentru regiunea pe care aceasta o simbolizează. Conceptul colecţiei, care se reflectă fidel şi în miza campaniei, a fost construit şi gândit pentru a valorifica sentimentele de dor, dovadă a ataşamentului puternic faţă de specificul românesc“, a adăugat Nicoleta.

Alături de Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău, care a aprobat utilizarea semnelor tradiţionale ce au inspirat designul colecţiei, brandul Iutta s-a bucurat şi de susţinerea comunităţii La Blouse Roumaine, recunoscută pentru pentru implicarea susţinută în promovarea valorilor româneşti la nivel internaţional. Genţile din noua colecţie pot fi achiziţionate de pe site-ul brandului, unde sunt disponibile sub forma unui catalog online.