Modele Romania Modele Romania

V for Vintage Portobello Market la Sala Dalles 5-6 aprilie

V for Vintage e cel mai mare targ de design romanesc si cultura vintage. Portobello Road Market din Londra reprezinta cea mai faimoasa piata de antichitati din lume. Pe 5 si 6 aprilie, mixul de imagini, conversatii, personaje, comori si senzatii care le caracterizeaza pe amandoua isi gaseste o exprimare inedita in cadrul V for Vintage. Desfasurata in cel mai pur stil britanic, cea de-a 12-a editie a targului poarta numele de V for Vintage Portobello Market!

Pentru doua zile, atmosfera cosmopolita, intensa si ametitoare a pietei londoneze se muta in centrul Bucurestiului si transforma Sala Dalles in locul ideal pentru iubitorii de moda si mancare buna, muzica si piese vintage cu povesti neasteptate!

V for Vintage aduce impreuna mai bine de o suta de expozanti, in sectiunile cunoscute: Vintage Autentic, Designeri romani de Haine, Bijuterii si Accesorii, zona Molecule F & Friends. Ca de fiecare data, tema da tonul! Vor fi expuse colectii noi, inspirate de cele mai reusite curente britanice, precum si selectii de articole vintage, aduse din faimoasa piata londoneza.

Invitatii speciali al acestei editii: brandul MURMUR care pregateste o colectie capsula generata de destinatia londoneza, pe care o gasiti in exclusivitate la V for Vintage Portobello, si brandul PORTOBELLO cu o selectie speciala inspirata de tematica british.

Tombola V for Vintage, una din traditiile targului, pregateste zeci de premii pentru toti vizitatorii.

V for Vintage – Portobello Market aduna cele mai adorabile clisee despre britanici, astfel ca fiecare vizitator sa incerce propria sa experienta british. Un dress-code “put your hat on” va transforma participantii in ladies and gentlemen – un moment pe care trebuie sa il imortalizati, mai ales ca zona foto dedicata are si ea un set-up british sofisticat. Nu lipseste nici celebrul “five o’clock tea” adus de Tea Forte.

In premiera, V for Vintage organizeaza la etaj Kids Room by Reciclare Creativa, cu workshopuri inteligente si amuzante care ii vor tine ocupati pe copii in timp ce parintii lor descopera comorile targului.

Noua inspiraţie Chanel: cutiile de conserve!

Gunoiul unuia poate fi comoara altuia, spune o zicală, iar Chanel o confirmă prin ultima sa colecţie de bijuterii.

Noua colecţie Chanel, care a apărut pe podimuri la începutul lunii martie, se inspiră din banala cutie pentru conserve.
Bineînţeles, aceste cutii nu sunt precum cutiile de conserve obişnuite, ci sunt„născute” sub steaua Chanel- spre deosebire de cutiile de conserve obişnuite, cutiile Chanel costă până la 3.600 de dolari.

Accesoriile de acest tip vin sub forma brăţărilor, care costă în jur de 1000 de dolari, broşelor, care au preţuri de până la 1525 de dolari, şi colierelor, care sunt disponibile contra sumei de 3.600 de dolari. Se zvoneşte că binecunoscuta casă de modă Chanel va lansa pe piaţă bizarele accesorii în luna iulie a acestui an.
Sigla Chanel se va impune, bineînţeles, pe piesele create, care vor fi decorate cu perle false. Precum colecţiile anterioare de bijuterii marca aparţinând cunoscutei case de modă, noile accesorii nu vor fi confecţionate din metale sau piese preţioase, dar vor fi, cel mai probabil, placate cu aur.

Accesoriile inspirate din cutiile de conserve au apărut pentru prima dată pe podium la petrecerea de prezentare a colecţiei de toamnă-iarnă 2014, care s-a desfăşurat în supermarketului Grand Palais Din Paris.

„Femeile ar trebui să poarte ţinute luxoase cu mare lejeritate, ca şi cum ar merge la supermarket. Această modă este pop art-ul secolului 21” declara Karl Lagerfeld, directorul de creaţie al casei de modă Chanel, explicând locaţia în care a avut loc prezentarea.

 

 

Vedetele au stralucit la Gala Premiilor Gopo 2014

Aseara a avut loc cea de-a opta editie a Premiilor Gopo la Opera Romana.

Ca de fiecare data, actritele si vedetele din Romania s-au intrecut in tinute elegante, sclipitoare si superbe.

Ana Ularu, Dana Rogoz, Laura Cosoi, Diana Dumitrescu, Ilinca Goia, Andreea Raicu au fost printre cele mai frumoase vedete de pe covorul rosu.

Editia cu numarul opt a Premiilor Gopo si-a desemnat castigatorii, dar in acelasi timp a fost un prilej pentru cele mai mari vedete sa isi etaleze tinutele spectaculoase.

Iata care sunt cele mai frumoase aparitii de la Gala Premiilor Gopo 2014:

 

 

 

Cât costă cele mai scumpe cizme din lume?

În Anvers se află cele mai scumpe cizme din lume, în valoare de 2.4 milioane de euro. Zecile de mii de diamante încrustate justifică, în mare parte, preţul piperat al pieselor vestimentare.

„Boots may be made for walking”, spune numele unei melodii celebre, dar parcă în unele chiar nu ai vrea să calci. Este cazul celor mai scumpe cizme din lume, evaluate la peste 2,4 milioane de euro.

Muzeul Mas din Anvers a expus cel mai valoros obiect uzual din toată istoria sa: o pereche de cizme îmbrăcate în 40.000 de diamante. Realizate de brandul de modă A.F. Vandevorst, cizmele sunt mai degrabă nişte ghete, de înălţime medie. Pe lângă zecile de mii de diamante, au şi o greutate de 4,7 kilograme aur, iar pietrele preţioase vin în culori precum roz, gri şi champagne.

 

Perechea de încălţăminte, realizată în colaborare cu Diarough, o companie producătoare de diamante din Anvers, consistă într-un total de 1,550 de carate.

Procesul de realizare a cizmelor, de la selectarea diamantelor până la aranjarea lor, a necesitat 30.000 de ore. Logo-ul A.F. Vandevorst este realizat din diamante cu o tentă roşiatică, extrem de rare. Perechea a fost creată ca parte a programului Belgian Spirit pentru anuala Business of Design Week din Hong Kong.

Majestatea sa Regina Belgiei a participat la dezvelirea cizmelor din diamant, potrivit „Daily Mail”.

Duo-ul belgian, format din soţ şi soţie, An Vandevorst şi Filip Arickx şi-a lansat prima colecţie la Paris, în 1998, iar prima colecţie de pantofi a venit în 2003. Aceştia sunt cunoscuţi pentru folosirea contrastelor dintre materiale, texturi şi culori şi preferinţa pentru combinaţii bizare sau riscante, la limita dintre elegant şi incert. Preţurile pieselor vestimentare create de aceştia sunt între 200 şi 1.300 de euro.

 

Uite pe ModeleRomania ce bijuterii a purtat Beyonce la premiile Grammy!

Beyonce a fost în centrul atenţiei la premiile Grammy şi nu numai datorită duetului romantic alături de soţul ei, Jay Z sau a ţinutei purtate, ci şi graţie bijuteriilor purtate.

Îmbrăcată într-o rochie albă din dantelă, creaţie Michael Costello, Beyonce a ales să poarte diamante în valoare de mai mult de 10 milioane dolari, adăugând un plus de strălucire cu bijuteriile ei de la Lorraine Schwartz la rochia ei sexy.

Printre piesele care au făcut-o pe Beyonce să fie considerată starul incontestabil al acestei ediţii a premiilor Grammy s-au numărta cerceii tip candelabru, dar şi inelele de tip cocktail purtate pe mâna dreaptă, din care se distingea cel cu un imens rubin. De asemenea, pe cealaltă mână, Beyonce şi-a asortat preţiosul inel de logodnă primit de la soţul ei cu un diamant de 18 carate cu o bijuterie masivă în formă de romb.

Nu este prima dată când preferinţa vedetei se îndreaptă spre bijuteriile lui Lorraine Schwartz, acesta fiind unul dintre cei mai în vogă creatori de accesorii preţioase, preferat al tuturor starurilor în vogă de la Hollywood.

Bijuterii cu plante vii – afla pe ModeleRomania!!!

Inelele, pandantivele, broşele sau accesoriile pentru înfrumuseţarea bicicletelor au prins viaţă în mâinile unei tinere creatoare de modă din SUA.

Colleen Jordan face bani buni din vânzarea unor creaţii pe care le numeşte „plante purtabile“, afacere care s-a născut în urma unui proiect realizat la sfârşitul facultăţii.

Mai exact, designerului i-a venit ideea de a planta în vase micuţe, printate 3D, tot felul de răsaduri care pot fi purtate la fel ca orice altă bijuterie.

Accesoriile de diverse forme şi culori sunt confecţionate astfel încât să nu permită scurgerea pământului sau a apei şi costă între 16 şi 33 de euro. Colleen a vândut până acum aproape 2.000 de bucăţi prin intermediul mai multor site-uri dar şi pe propria pagină de internet.

Încurajată de succesul pe care îl au creaţiile sale, creatoarea a declarat pentru că speră să găsească un model de bijuterie vie cu care să cucerească şi clienţii bărbaţi, nu doar femeile.

Vedetele de la noi care s-au imbracat cel mai bine in 2013

Stilistul Ovidiu Buta a realizat clasamentul vedetelor autohtone care s-au imbracat cel mai bine in 2013 din pounctul lui de vedete. Topul le include pe Loredana, Laura Cosoi, Andreea Marin, Andreea Raicu, dar si pe nou-sositele Anca Lungu si Adela Popescu.

Loredana- vedeta nr. 1 a lumii muzicale romanesti, Loredana a stiut sa se impuna pe scena si in afara ei printr-o imagine intotdeauna gandita pana in cele mai mici amanunte.

 

Laura Cosoi- Laura stie sa aduca in actualitate orice imagine de referinta, dar se remarca si printr-un stil propriu.

 

Adela Popescu- Adela e una dintre vedetele romanesti care si-a insusit bine teoria, lucru pe care l-am remarcat in “declaratiile” sale de pe covoul rosu al evenimentelor mondene, cand piesele statement au devenit o realitate bine gandita a tinutelor ei.

 

Amalia Nastase- Amalia are moda la suflet si moda se pare ca o iubeste.

 

Andreea Raicu- putem sa o declaram pe Andreea Raicu vedeta care nu greseste aproape niciodata in ceea ce priveste vestimentatia.

 

Ileana Badiu- Ileana are stilul si atitudinea necesare fiecarei aparitii, de aceea tot ce imbraca ii sta impecabil.

 

Camelia Sucu- Camelia Sucu este o femeie cu un farmec aparte care are stil, atitudine, dar mai ales are dexteritatea necesara in a alatura piesele vestimentare in asa fel incat sa obtina tinuta ideala.

 

Anca Lungu- Anca are mereu o atitudine pozitiva, o frumusete care vine din interior si se reflecta la exterior,  plus atentia pentru detalii.

 

Sandra Stoicescu – Sandra este eleganta si distinsa, mereu elegant in aparitii.

 

Andreea Marin- constanta in elegant in ultima vreme si extrem de atenta in alegerea tinutelor…si minus zece kilograme!

 

Iarna aceasta se poartă accesoriile îndrăzneţe- uite pe ModeleRomania

Chiar dacă necesită mai multă atenţie în asortarea ţinutei când e vorba de accesorii-statement, rezultatul este unul pe măsură. Brăţările supradimensionate, cerceii stil candelabru, clutch-urile cu aplicaţii strălucitoare, mănuşile şi pantofii stiletto sunt de departe cele mai importante accesorii.

În acest sezon puteti purta brăţările late pe deasupra unui pulover sau a unei bluze, tocmai pentru a nu va arăta braţul prea subţire în comparaţie cu lăţimea brăţării.

Cerceii trebuie aleşi cu grijă, nici foarte grei, nici foarte mari. Lobul urechii se alungeşte şi va arăta inestetic, în plus va pot durea urechile foarte tare.

Clutch-urile sunt de mare efect, devenind un accesoriu în sine, pe care e musai să il asortatinb întregii ţinute. Mănuşile le puteti purta şi în interior dacă sunt din piele foarte moale sau un model fără degete, dacă adoptati o ţinută mai rock; puteti purta şi mănuşi foarte fine din dantelă, lungi până la cot, la o ţinută elegantă.

Pantofii… în primul rând trebuie să fie comozi, apoi să va ganditi ce formă s-ar potrivi ţinutei, ce culoare sau ce dimensiune să aibă tocul.

Cum se contopeste moda cu sexualitatea?!

„Sex animalic. Asta face ca Pamantul sa se invarta si asta vinde haine“, spunea McQueen in Vogue UK in 2002.

Iata un clasament al designerilor ce fac sex direct pe podium:

Sexofilii: „Sonia Rykiel – libertatea femeilor“ , sub acest slogan se lansa linia Rykiel Woman in 2002, cuprinzand jucarii sexuale si lenjerie intima cu buze false care… vibrau. Nu e ca si cum Rykiel si-a dorit sa transforme boutique-ul intr-un sexshop, ci doar sa fie ludica, sa schimbe imaginea jucariilor sexuale sau preconceptiile femeilor in acest sens. Astfel, acestea sunt asociate nu cu „jocuri murdare“, ci cu obiecte de fashion.

Stella McCartney creeaza sexualitate pentru sine. Transparente, decupaje provocatoare, accente de lenjerie, dantelarii, texturi satinate senzuale strecurate peste tot… acesta e vocabularul de catwalk al lui McCartney. Un vocabular al seductiei, al intimitatii, al sexului ca spectacol public. Cat este pentru ca femeia sa se simta senzuala,cat este pentru ochiul privitorului…

Obsedatii: Roberto Cavalli – sau strategia nuditatii. „King of bling“ este campionul senzualitatii la tensiune maxima. Rochii scurte, topuri minuscule si mulate, slituri adanci, decolteuri si mai adanci, decupaje si transparente. Adica, o strategie a nuditatii. Cum altfel poti pune in valoare un corp frumos, daca nu aratandu-l, printre falduri fine si croieli senzuale? Desi s-a spus despre el ca incearca sa transforme femeia intr-un obiect sexual, Cavalli doar celebreaza frumusetea si senzualitatea corpului femeii.

Tom Ford – sau sexualitatea ca drog, strategia porno-sic inceputa la Gucci (brand pe care, de altfel, l-a scos din „nuditatea“ financiara in 1994) si continuata la YSL in 2000. Daca ne uitam atent la femeia pe care o propune Ford in colectiile sale, vom observa ca aceasta e imaginata ca si cum ar fi gata de o partida fierbinte de sex. El insusi afirma ca „ar putea fi femeia care toarna ceara fierbinte peste iubitul ei si apoi se napusteste asupra lui“. Desi s-a afirmat ca designerul si-a propus sa realizeze un obiect suprasexual din femeie, Ford nu face altceva decat sa determine femeile sa gaseasca atitudine si feminitate in sexualitate si erotism.

Antisexualii: Miuccia Prada, inamicul nuditatii, spunea: „Fetelor care poarta tocuri inalte si pielea la vedere le zic: cu cat ai o alura mai sexy, cu atat nu ai parte de sex in viata ta“. In acest sens, intr-un fel de opozitie a dezbracarii femeii in vestimentatia sa, milaneza se razbuna printr-o colectie barbateasca, in care modelele au purtat topuri mulate, de culoarea pielii.

Echilibristii: Stefano Pilati – momentul cand femeia YSL revine in forta. Preluand jobul de art-director al YSL, s-a hotarat sa refaca legatura dintre universul YSL si Tom Ford. A incercat sa diminueze sexualitatea pregnanta a colectiilor predecesorului sau. Si totusi, Pilati are o atingere de fetisism in creatile sale, cu accente androgine, stabilind o legatura intre putere si seductie, feminitate si afirmare, control si abandon. Daca femeia-dominatrix a lui Tom Ford isi dedica sexualitatea completamente barbatilor, femeia propusa de Pilati pentru YSL isi cauta autonomia, el insusi afirmand: „Vreau sa le redau femeilor sentimentul de incredere in ele insele si controlul asupra feminitatii lor“. Iata cum designerii, pasionati de corpul feminin si de sexualitate, si-au pus amprenta in moda si asupra perceptiei despre nuditate si erotism. Bondage, decupaje, lenjerie la vedere. Toate sunt concepute pentru femeia indrazneata ce se imbraca pentru a fi dezbracata, chiar si din priviri.

1 5 6 7 8 9 15