Modele Romania Modele Romania

Costumul de baie cu trei piese – Trikini

Inspirată de pandemie, designerul de modă Tiziana Scaramuzzo, care deţine un mic atelier artizanal, Elexa Beachwear, în comuna Senigallia, din Italia, a creat costumul de baie cu trei piese, adaptat noilor condiţii din aceste vremuri de criză.

Trikini – un bikini cu o mască de protecţie asortată – s-a dovedit un succes pentru designerul italian, chiar dacă conceperea acestuia a început ca o glumă. După ce fiica creatoarei de modă au pozat în trikini şi au publicat imaginile pe reţelele sociale, cererile pentru comenzi online nu au întârziat să apara.  Vânzările au crescut brusc, iar Scaramuzzo se bucură acum de foarte multe comenzi de la femeile care vor să se protejeze cu stil de coronavirus. Trikini vine însă cu un dezavantaj. Tinerele sunt avertizate că pot rămâne cu urme inestetice de bronz pe faţă, din cauza măştii de protecţie.

Moda trikini a venit într-un moment potrivit, căci Italia, una dintre cele mai afectate ţări europene de pandemie, a început să reducă măsurile de restricţie încă de săptămâna trecută.

Creatoarea Tiziana Scaramuzo a mărturisit că este fericită că-şi poate vinde din nou creaţiile, după ce a fost nevoită iniţial să-şi sisteze producţia de costume de baie. Potrivit unor declaraţii în presa italiană, designerul e de părere că numărul mare de comenzi pentru trikini este un semn că oamenii nu şi-au pierdut speranţa unei vieţi normale, dar că se adaptează cu rapiditate la noua realitate.

Tiziana Scaramuzo
Tiziana Scaramuzo

LV Pont 9 – noua lansare Louis Vuitton

Numele ei vine de la celebrul Pont Neuf, cel mai vechi pod din Paris, aflat chiar în fața cartierului general Louis Vuitton de pe malul Senei.

Este realizată din piele de vițel și are un design clasic-contemporan, făcând parte din grupul acelor genți care pot fi purtate an după an fără a se demoda.

Având o mărime medie și linii rotunjite, elegante, este potrivită pentru a fi purtată ca geantă de zi cu zi, dar și la ocazii speciale.

Capacul genții și cureaua pentru umăr sunt împodobite cu exclusivistul LV Circle, un logo de arhivă al Casei din 1930, reinterpretat de Nicolas Ghesquiere.

Prețul LV Pont Neuf în varianta din piele de vițel este 13.400 lei.

Combinezonul anti-Corona pentru cluburi şi concerte

O echipă de designeri din Los Angeles, SUA, a desenat costumul Micrashell, prin care poţi să socializezi în siguranţă în timpul pandemiei de coronavirus.
După ce întreaga industrie de evenimente a fost pusă pe pauză de pandemia de COVID-19, designerii de la studioul de creaţie Production Club, din Los Angeles, îşi concentrează acum atenţia pe soluţii pentru cei care vor să petreacă în continuare, dar fără a se expune unui risc epidemiologic.  Ei au făcut în trecut spectacole de lumini şi instalaţii interactive pentru artişti cunoscuţi precum Skrillex şi Grimes. Acum, studioul de creaţie a venit cu o propunere inedită privind modul de interacţiune socială în vremea coronavirusului: costumul Micrashell.

Chiar dacă are un aspect desprins din filmele SF, combinezonul te lasă să respiri, să comunici, să bei şi să vapezi în siguranţă în timpul pandemiei, în orice spaţiu aglomerat, promit designerii americani.   Ideea din spatele acestui costum este să te lase să petreci în continuare, fără a te distanţa social.

Combinezonul se conectează la telefonul mobil, printr-o aplicaţie care controlează funcţiile costumului, îţi permite să bei, să vapezi, să comunici cu cei din jur având propriul tău sistem de sunet cu subwoofer integrat, dar şi o mască prin care poţi respira liniştit.

Sistemul de băut şi de vapat e alimentat cu doze în care se află băutura, respectiv lichidul pentru vapat, prevăzute cu un sistem de prindere magnetic individualizat, care face imposibilă inversarea lor. De asemenea, dozele au un buton care permite eliberarea de lichid în tuburile pentru băut din interiorul căştii.

Miguel Risueño, inventatorul şef de la compania Production Club crede că e greşit să ne gândim doar la soluţii virtuale pentru petreceri, concerte şi alte evenimente ce implică mulţimi de oameni şi care s-au mutat recent în mediul online. „Oamenii vor căuta mereu ceva palpabil, ce implică mai multă emoţie şi interacţiune“, spune el. „Evenimentele de genul acesta sunt experienţe umane esenţiale şi creează amintiri care ne definesc vieţile“.

Costumul este deocamdată doar la nivel de desen şi niciun exemplar nu a fost produs încă. Dacă măsurile de distanţare socială se menţin, la fel şi scenariile pesimiste, care prevăd reluarea evenimentelor cultural-artistice cel mai devreme în vara lui 2021, s-ar putea să avem nevoie de el.

 

 

Vedetele de la Hollywood in izolare

Deja de doua luni si jumatate, iata ca si vedetele de la Hollywood stau in izolare. Asa ca, isi petrec viata exclusiv in casa si sunt mai active ca niciodata pe retelele de socializare.

Iata cum au pozat starurile de acasa:

Prima campanie fashion prin FaceTime

Industria modei incearca sa se adapteze vremurilor pe care le traim. Asa se face ca brand-ul Jacquemus a lansat prima campanie fashion realizata exclusiv prin FaceTime.

Deoarece izolarea la domiciliu continua, fashion brand-urile trebuie sa devina creative referitor la modurile prin care creeaza nou continut. Spre exemplu, reviste precum Vogue le cer modelelor si celebritatilor sa se fotografieze singure pentru editorialele din editiile ce urmeaza.

Brand-ul Jacquemus a lansat zilele acesta noua campanie de primavara/vara 2020. Vedeta campaniei este celebra Bella Hadid, iar pozele au fost facute prin FaceTime. Imaginine sunt surprinse de fotograful Pierre-Ange Carlotti, iar ideea ii apartine lui Simon Porte Jacquemus.

Sedinta foto nu a beneficiat de serviciile vreunui hairstylist ori make up artist. A fost nevoie doar de Bella Hadid, o camera goala si un iPhone.

Campania poarta denumirea ”Jacquemus acasa” si o prezinta pe Bella Hadid purtand piese din colectia de primavara/vara 2020 a brand-ului.

Mariah Carey şi Elton John ziua de naştere acasă, fără petrecere fastuoasă

Practică cu toţii distanţarea socială şi stău acasă, dar timpul nu stă în loc şi, pe nesimţite, a venit aniversarea lor. E vorba despre Mariah Carey şi Elton John, care au avut parte de o zi de naştere cu totul specială anul acesta…

Diva s-a autodeclarat o puştoaică de 12 ani pe veci atunci când a suflat în lumânările de pe tortul ei aniversar. Doar că vedeta a împlinit nu mai puţin de 50 de ani pe 27 martie 2020.

„12 ani pe veci”, le-a spus Mariah celor 58 de milioane de prieteni virtuali ai ei. „Am petrecut acasă, cu familia mea, dar şi online, cu fani şi prieteni din întreaga lume. Vă mulţumesc pentru toată dragostea voastră!”, a declarat ea postând şi o fotografie cu gemenii ei, Monroe şi Maroccan (8ani), care i-au fost alături celebrei lor mame în asemenea zi specială.

Sărbătorita a primit nu numai pupici de la copiii ei, dar şi felicitări de la colegii ei de breaslă Britney Spears şi Barbra Streisand, dar şi de la alte staruri precum John Travolta, Kerry Washington şi Millie Bobby Brown.

Alt star care şi-a sărbătorit ziua de naştere acasă, fără petrecere fastuoasă şi invitaţi numeroşi, este celebrul cântăreţ britanic. Elton a împlinit 73 de ani în plină pandemie, adică pe 25 martie.

După cum era de la sine înţeles, Elton i-a avut alături pe soţul David Furnish şi pe băieţii lor, Zachary şi Elijah, care i-au cântat “La mulţi ani!” în intimitatea vilei lor. Obişnuit cu petreceri spectaculoase, cântăreţul şi compozitorul britanic a fost nevoit, anul acesta, să aibă o aniversare mult mai modestă.

“Sunt recunoscător pentru cea mai tare aniversare din viaţa mea, pe care am petrecut-o cu cele mai dragi şi mai iubite persoane!”, a declarat starul pe social media.

Gigi și Bella Hadid în carantina bucătărie

Singurul loc în care defilează Gigi și Bella Hadid în zilele noastre este bucătăria. Supermodelele se află momentan în carantină la ferma lor din Pennsylvania, acestea descoperindu-și noi hobby-uri pentru a petrece timpul.

Cele două gătesc și își bucură fanii cu alegerile lor gastronomice. Bella a încercat rețeta lui Tan France de prăjituri, în timp ce Gigi a pregătit micul dejun format din tacos și prăjituri cu banane, alături de câteva porții de mac and cheese.

În trecut, Bella și-a rugat urmăritorii să stea acasă printr-o fotografie extrem de amuzantă. Aceasta nu purta nimic, însă se acoperea cu un burrito, sugerând dragostea ei pentru mâncare.

În afară de noua lor pasiune, surorile își ocupă timpul cu diferite activități indoor și outdoor, dezvăluind și latura lor comică în pandemie. Spre exemplu, Bella călărește sau face plimbări în natură, în timp ce Gigi încearcă să aibă și postări legate de o altă pasiune a sa, moda.

Fără dar și poate, ele au devenit și mai active pe social media și le arată admiratorilor o altă față a personalității lor, încercând să abordeze totul cu umor și optimism.

Lansarea noului parfum KKW x KRIS

Kim Kardashian isi extinde afacerile in industria de beauty. Vedeta a lansat recent un parfum in colaborare cu insasi mama ei, Kris Jenner. KKW Beauty a anuntat ieri lansarea noului KKW x KRIS.

“Sa creez acest parfum impreuna cu Kim a fost magic. Am vorbit despre asta ani de zile. Asa ca a fost minunat sa vedem cum visul nostru prinde contur. Kim si eu avem gusturi similare, ceea ce face ca munca impreuna sa fie de vis. Amandoua am vrut o aroma clasica ce da putere oricui o poarta. Si cred ca acest parfum este exact asa”, a declarat Kris Jenner.

Este un parfum floral cu accente lemnoase, iar design-ul sticlei este unul inedit. In plina pandemie de COVID-19, 20% din incasarile obtinute in urma vanzarii parfumului vor merge catre o organizatie non profit. Aceasta asigura mancare pentru copiii defavorizati.

Parfumul KKW x KRIS va fi disponibil incepand cu data de 15 aprilie.

 

 

S-au operat pentru a ajunge sa semene cu vedetele lor favorite

Admiratia unor fani pentru vedetele preferate se poate transforma cu usurinta in obsesie. Dovada stau acesti oameni care s-au operat pentru a ajunge sa semene cu vedetele lor favorite.

E ceva sa te inspiri de la vedeta preferata atunci cand vine vorba despre vestimentatie. Si cu totul altceva sa ajungi sa cheltui sume astronomice pe operatii estetice pentru a ajunge sa semeni cu ea/el. Pasul de la admiratie la obsesie pare sa fie insa unul extrem de mic pentru unii oameni.

Iata cativa astfel de oameni care s-au operat ca sa semene cu vedetele lor favorite:

Valeria Lukyanova – Barbie
Valeria Lukyanova – Barbie
Tobias Strebel – Justin Bieber
Tobias Strebel – Justin Bieber
Rodrigo Alves – Ken ,Barbie
Rodrigo Alves – Ken ,Barbie
Pixee Fox – Jessica Rabbit
Pixee Fox – Jessica Rabbit
Myla Sinanaj – Kim Kardashian
Myla Sinanaj – Kim Kardashian
Kyleigh Potts – Kylie Jenner
Kyleigh Potts – Kylie Jenner
Herbert Chavez – Superman
Herbert Chavez – Superman
Bryan Ray – Britney Spears
Bryan Ray – Britney Spears

Vedetele care au fost diagnosticate cu Coronavirus

De la Printul Albert de Monaco sau Tom Hanks si Rita Wilson pana la celebrul actor Idris Elba ori frumoasa Olga Kurylenko, o multime de celebritati au fost diagnosticate in ultima saptamana cu Coronavirus.

Temutul Coronavirus afecteaza din ce in ce mai multi oameni la nivel global, zi de zi. Iata ca nici vedetele nu sunt ferite de aceasta pandemie. Deja numarul celebritatilor infectate cu COVID-19 a crescut considerabil.

 

Tom Hanks si Rita Wilson
Tom Hanks si Rita Wilson
Rachel Matthews
Rachel Matthews
Printul Albert de Monaco
Printul Albert de Monaco
Placido Domingo
Placido Domingo
Olga Kurylenko
Olga Kurylenko
Mikel Arteta
Mikel Arteta
Kevin Durant
Kevin Durant
Idris Elba
Idris Elba
Daniel Dae Kim
Daniel Dae Kim
Charlotte Lawrence

Charlotte Lawrence
Andy Cohen
Andy Cohen
1 2 3 55