Modele Romania Modele Romania

Vedete îmbrăcate în rochiile designerului român Maria Lucia Hohan

Maria Lucia Hohan și-a deschis primul atelier în România la vârsta de 23 de ani după ce a studiat în Paris și Milano. Dezamăgită de cum evoluează lucrurile în România, unde superficialitatea și relațiile primează, designerul s-a promovat mai mult în străinătate, unde cele mai cunoscute vedete îi poartă creațiile:”Din păcate, relațiile mele din modă sunt limitate la un anumit grup, deoarece este un mediu superficial, bazat pe interese, extrem de critic și, mai presus de toate, frecventat de persoane foarte false – e un mediu în care nu-mi face plăcere să mă arunc, nici dacă trebuie. Am remarcat că presa de tip monden (paparazzi, plătită) funcționează foarte bine și poate propulsa sau distruge un brand. Prefer însă să nu beneficiez de acest tip de promovare și să mă limitez la mediul strict profesional, așa că nu mă veți vedea niciodată la anumite posturi TV sau în editoriale “dubioase”, deoarece în ciuda faptului că promovarea pe aceste canale pare eficientă, este de scurtă durată și are o falsă valoare!”

Rochiile creatoarei, au prețuri cuprinse între 350 – 1000 euro: “Colecțiile mele se găsesc în România exclusiv în showroomul dintr-un cunoscut mall bucurestean și pe site-ul meu, care este cea mai completă platformă de vânzare a creațiilor MLH, precum și în magazine din Italia, Dubai, Grecia, Spania, Irlanda, Elveția etc. iar în curând pregătesc distribuția de rochii de mireasă MLH în New York și Paris, în magazine specializate.”

Iata mai jos o galerie cu vedete imbrăcate in creatii Maria Lucia Hohan pentru aparitiile in reviste:

Style Icon Jackie Kennedy: moda care a trecut testul timpului!

Adevărată personificarea a eleganţei şi a bunului gust, fosta primă doamnă a Americii reprezintă şi astăzi un reper în materie de stil vestimentar pentru pasionaţii de modă.

Stilul de viaţă promovat de soţia preşedintelui John F. Kennedy, de la vestimentaţie şi stilul de coafură, comportament în societate, până la amenajarea casei, a rămas actual şi multe femei încă apiră la eleganţa simplă şi naturală care a transformat-o pe Jackie O într-o femeie admirată de lumea întreagă.

În anii 50 toţi ochii erau aţintiţi asupra acestei lady în adevăratul sens al cuvântului. Americanii au iubit-o de la bun început, iar femeile au împrumutat de la ea maniera relaxată de a se îmbrăca.

Machiajul natural, pălăriile cochete, rochiile simple, modul inconfundabil în care ştia să scoată ţinutele din banal cu o eşerfă din mătase bine aleasă, pasiunea pentru ochelarii supradimensionaţi, sandalele-bijuterie, iată numai câteva dintre piesele vestimentare pe care le-a popularizat şi care sunt la modă şi azi.

Anul acesta, la 28 iulie, Jackie Kennedy ar fi împlinit 84 de ani. Huffington Post a readus în atenţia publicului acele detalii care au transformat-o pe fosta primă doamnă a Americii într-un style icon, un tribut în onoarea unei femei între femei.

Când se îmbrăca în alb, Jackie avea grijă ca hainele să fie de un alb imaculat, strălucitor. Astfel, reuşea să fie mereu în centrul atenţiei, de parcă s-ar fi aflat în lumina reflectoarelor.

Jackie Kennedy a ştiut dintotdeauna să-şi transforme familia într-un „accesoriu“ de preţ. Apariţiile publice ale familiei Kennedy erau adevărate evenimente, care ajungeau să fie analizate şi disecate de presă, stilişti, consilieri de imagine şi de oameni simpli.

Prima doamnă ştia să fie elegantă în orice situaţie, chiar şi în momentele de relaxare, atunci când cele mai multe dintre femei ar considera că un maieu sau un tricou este alegerea potrivită. Jackie purta cămăşi fără mâneci, comode şi elegante, o variantă stilată pentru activităţile în aer liber.

Clasicele rochii negre, „little black dress“, dar şi rochiile simple, croite impecabil erau preferatele lui Jackie, o „semnătură“ a eleganţei simple care o caracteriza.

Nu trebuie să te îmbraci în culori puternice pentru a te face remarcată la un eveniment special. Jackie reuşea să fie la înălţime şi într-o rochie roz accesorizată interesant.

Nu încerca să intri într-o competiţie vestimentară cu femeile din jurul tău. Dacă prietena sau sora ta se îmbracă în pantaloni sau în fustă scurtă, fii tu cea care alege să poarte pantaloni.

Educarea stilului şi a gusturilor în materie de vestimentaţie începe din copilărie. Lucru valabil în cazul lui Jackie Kennedy, de unde şi uşurinţa cu care reuşea să fie mereu impecabilă.

Combinaţiile alb-negru se potrivesc oriunde şi oricând. Jackie ştia să-şi păstreze eleganţa şi în momentele de relaxare, atunci când renunţa la pantofi pentru o plimbare în picioarele goale.

Pasiunea lui Jackie O pentru ochelarii de soare supradimensionaţi este deja legendară.

Jackie folosea eşarfele inclusiv ca să-şi prindă părul în coadă sau ca să aranjeze un coc. Nu ar fi ales niciodată să-şi pună în păr sau să lase la vedere ceva atât de banal şi de vulgar ca un elastic de păr. De asemenea, era printre puţinele femei care aveau prestanţă şi nu cădeau în ridicol atunci când purta batic.

Piese vestimentare din filme, devenite etalon de-a lungul timpului

Un film grozav poate schimba starea naţiunii şi poate oferi o latură umană unei probleme ce pare intangibilă. O singură scenă bine realizată poate face telespectatorul să-şi regândească toată viaţa. Sau, în unele cazuri, toată garderoba. Câteodată, totul se reduce la acea piesă vestimentară care rămâne întipărită în memorie şi nu vrea să plece nicăieri.

Câteodată, costumele de film depăşesc acest stadiu, devenind piese-simbol ale unei generaţii influenţate de aceeaşi producţie. De la ochelarii de soare ai Lolitei până la haina lui Margot Tenenbaum, aceste piese au devenit etalonul unor perioade, precum şi stiluri.

„Taxi Driver” şi platformele. Prostituata minoră interpretată de Jodie Foster a promovat un anume şic, devenit astăzi curent vestimentar în toată regula. Pantalonii scurţi, platformele şi culorile îndrăzneţe sunt la ordinea zilei astăzi în moda străzii.

“Lolita” şi ochelarii în formă de inimă. Deşi ochelarii nu au fost incluşi în film, au fost promovaţi ca piesa de bază care include inocenţa şi senzualitatea personajului principal.

„Remuşcare” („Atonement”) şi rochia verde. Această rochie captează întreaga poveste într-un singur articol vestimentar. Puterea şi tentataţia Ceciliei, dar şi invidia lui Briony sunt caracterizate prin verdele smarald al rochiei. Este una dintre cele mai influente piese vestimentare lansată de industria cinematografică a ultimului deceniu.

„Basic Instinct” şi rochia albă. Scena în care Sharon Stone îşi încrucişează picioarele în secţia de poliţie, îmbrăcată în rochia albă, culoare ce simbolizează puritatea, este direct „responsabilă” pentru succesul filmului. Lenjeria intimă este opţională.

„Annie Hall” şi ţinuta ei. Personajul creat de Woody Allen şi interpretat cu succes de Diane Keaton în anii ’70 încă face ravagii, cel puţin stilistice. Combinaţia de sacou casual cu o vestă şi o cămaşă cu nasturi încă mai vibrează şi astăzi.

„Pretty in Pink” şi ochelarii de soare ai lui Duckie. Ca şi „Annie Hall”, întreaga garderobă a lui Duckie este fantastică. Dar, dintre toate piesele, ochelarii de soare ies cel mai mult în evidenţă. Se poartă cu o doză de încredere mărită de sine, devenind elementul intimidator al unei ţinute.

„Funny Faces” şi balerinii lui Penny. Balerinii au devenit o adevărată nebunie după ce Audrey Hepburn i-a purtat cât se poate de natural în acest film, în timpul unei scene de dans. Asta nu mai miră pe nimeni, dat fiind faptul că orice ţinută purtată de iubita actriţă a devenit un etalon al stilului.

“Vertigo” şi trenciul alb. Costumele realizate de Edith Head în filmul lui Hitchcock au ajutat-o pe Kim Novak să comunice eleganţa şi graţia personajului său. La câteva decenii după lansarea filmului, trenciul alb duce cu gândul instantaneu la atmosfera din filmele marelui regizor.

“The Graduate” şi portjartierele. Faţa lui Dustin Hoffman spune totul despre efectul seducţiei domnei Robinson, cu ajutorul portjartierelor.

„The Royal Tenenbaums” şi haina de blană a lui Margot. Cel mai probabil va trebui să apelaţi la unmagazin second-hand pentru această piesă, dar asta nu înseamnă că nu va fi cât se poate de modernă.

 

Rochia de plajă – 5 modele perfecte

Atunci când vine vorba despre ţinuta de plajă sau cea de piscină, nu doar costumul de baie trebuie să fie în centrul atenţiei, ci şi ceea ce alegeti să purtati peste. Optati pentru o rochie feminină, din materiale naturale, cu decupaje, franjuri sau transparenţe.

Rochia albă

O rochie albă, de tip ”baby-doll”, cu inserţii din broderie sau aplicaţii delicate este perfectă pentru a va completa ţinuta de plajă. Pe lângă faptul că este foarte comodă, o astfel de rochie este şi foarte chic!

Rochia cu franjuri

Plaja este locul cel mai potrivit pentru a încerca trendul franjurilor. Alegeti o rochie cu franjuri în partea de jos, prin care să fie vizibil costumul de baie.

Rochia transparentă

Dacă doriti să va puneti în evidenţă costumul de baie, optati pentru o rochie transparentă, cu diverse aplicaţii – o centură cu imprimeu tribal, franjuri sau volane.

Rochia în dungi

Încercati o rochie în dungi pentru un look mai relaxat. Puteti opta pentru un model cu glugă, care să va dea o notă de originalitate ţinutei.

Rochia maxi

O rochie maxi din bumbac, cu o croială lejeră care să urmărească linia corpului este perfectă pentru o zi la plajă. O crăpătură adâncă sau un decupaj în partea din spate sunt detalii care vor da o notă de originalitate ţinutei dumneavoastra.

Moda pentru vara 2013: colecţia de pălării Kristina Dragomir

Pentru această vară, designer-ul autohton cunoscut pentru pălăriile spectaculoase lansează o nouă colecţia matură şi inedită. Dacă până acum am putut admira o adevărată paletă coloristică prin intermediul accesoriilor Kristinei Dragomir, în noul sezon ne vor surprinde modelele şi volumele. Colecţia “Heads not Hats” a fost dusă mai departe, iar de această dată, dacă sunteti în căutarea unui accesoriu statement, cu siguranţă modelele Kristinei Dragomir, cele în care capetele de mort va invită cu un trandafir la un tango, va vor satisface.

„Cred cu tărie că pălăria trebuie să se identifice cu persoana care o poartă. Fiecare piesă, spectaculoasă în esenţă, creionează figura umană, într-o formă artistică. Este ca şi cum pălăriile ar prinde viaţă, dacă ar putea vorbi, ar da naştere unui alter ego ludic şi intrigant, în egală măsură.”, a spus creatoarea.

Expresia vizuală a colecţiei este puternic conturată prin forme sculpturale create din texturi şi materiale dintre cele mai rafinate. Este o colecţie care interpretează cu umor craniul uman, personalizând-ul, într-un mod elegant şi surprinzător.

Echipa care a lucrat la acest pictorial este alcătuită din fotograf Iulian Nan, styling Marian Pălie, machiaj Elisabeta Facaianu, coafură Andreea Dumitrescu, model Mihaela/Mandarina Models.

Colecţia Zuhair Murad la Saptamana Modei de la Paris 2013

 

Zuhair Murad are 42 de ani şi se numără printre cei mai talentaţi designeri de rochii haute couture. Ieri el şi-a prezentat noile creaţii în cadrul unei prezentări de modă de la Paris Fashion Week.

La majoritatea evenimentelor mondene importante, vedetele aleg piesele vestimentare de la această casă de modă pentru că aşa se asigură că apariţia lor nu va fi trecută cu vederea.

Noua colecţie surprinde în mod inedit graţia şi eleganţa în armonie cu extravaganţa şi complexitatea redată prin linii ce imită forme ale naturii.

Nu lipseşte jocul dintre transparenţe şi materiale strălucitoare sau dantelă, designer-ul dorind să portretizeze o regină modernă.

 

Mai  jos aveati  o galerie spectaculoasa de la prezentarea Zuhair Murad din cadrul Saptamanei Modei de la Paris 2013:

Andreea Diaconu în noua campanie Dolce & Gabanna- afla pe ModeleRomania

Modelul Andreea Diaconu a fost aleasă să fie protagonista noii campanii pentru colecţia toamnă-iarnă Dolce & Gabanna, alături de Monica Bellucci, Kate King şi Bianca Balti.

Fotografiile pentru campanie au fost realizate de Domenico Dolce.

Andreea Diaconu este una dintre modelele din România care se bucură de un succes răsunător. Recent, aceasta a apărut şi pe coperta numărului din iunie al ediţiei franceze a revistei Vogue.

Nu a fost însă pentru prima oară când Andreea a pozat în paginile Vogue Paris, în luna februarie ea apărând într-un pictorial dedicat Manhattan-ului, realizat de celebrul fotograf de modă David Simms.

Atunci, modelul în vârstă de 21 de ani a fost considerat de către editorii revistei “revelaţia numărului din februarie 2013”.
Andreea Diaconu a mai colaborat cu nume celebre precum Chanel, Giorgio Armani, Isabela Marant sau Giambattista Valli.

 

Moda verii 2013: pantalonii cu imprimeu, în tendinţe

Vara a devenit caniculară, însă o fashionista adevărată e trendy şi la 40 de grade!

Iata o propunere de vara, pantalonii cu imprimeu, vaporoşi şi sexy, pentru o apariţie de neuitat!

Vara asta se poartă printurile. Aztec, floral, psychedelic, abstract, animal print – toate sunt pe val sezonul acesta!

Alegeti fie pantaloni lejeri, pajama style, vaporoşi şi trendy, din mătase sau bumbac subţire, fie colanţi. Combinati-i cu tricouri sau maiori albe sau negre, sau uni, în tonuri neon precum verde lime sau roz fondant. Condimentati totul cu sandale romane aurii cu nojiţe, platforme, şlapi sau ghete rock.

Vedetele îi adoră, iar noi îi declarăm piesa verii!

Modă covor roşu: rochii superbe la gala Celebrity Awards!

Vedetele au defilat în ţinute superbe pe covorul roşu de la gala Celebrity Awards!

Corina Caragea a fost minunată într-o rochie maxi neagră, cu buline. Dublura nude şi materialul negru semitransparent au dat o notă sexy rochiei.

Olivia Steer este delicată şi frumoasă ca o floare! Diva a combinat o fustă maxi roz sorbet cu o bluză alb vanilat, din mătase, iar efectul a fost cel scontat: chic& fresh!

Geanina Ilieş a „zguduit” covorul roşu într-o rochie mulată Burberry, pe care a combinat-o cu un clutch cu detalii roşu vibrant.

Monica Gabor a mizat, şi de această dată, pe naturaleţe şi simplitate. Ea a purtat o rochie maxi crem, cu centură neagră, pe care a accesorizat-o cu un plic roşu Jimmy Choo.

Bianca Drăguşanu a strălucit la braţul viitorului ei soţ. Diva roşcată a ales un combo de zile mari: top alb cu decolteu abisal şi fustă maxi culoarea piersicii, accesorizate cu o centură metalică aurie. Clutc-ul alb imaculat s-a potrivit perfect!

Anca Lungu a fost inspirată când a decis să poarte salopeta albă maxi! E foarte sexy!

Cristina Rus a mers pe o rochie cămaşă din mătase, de un verde smarald ombre. Clutch cu ţinte, pantofi nude şi buze burgundy, reţeta succesului!

Andreea Marin a avut o aparitie deosebita, vedeta purtand de data aceasta  o ţinută uşor excentrică, marca Ermanno Scervino având franjuri pe bust şi un bolero pe braţe.

 

5 Topmodele superbe pe covorul roşu la Gala CFDA Fashion Awards

Gala CFDA Fashion Awards a reunit o mulţime de nume faimoase din industria modei. Printre ele, şi aceste cinci topmodele superbe, care au apărut în nişte ţinute de vis.

Miranda Kerr a păşit pe covorul roşu într-o rochie scurtă cu decolteu pătrat şi un imprimeu complicat în nuanţe de albastru şi verde. S-a accesorizat cu sandale negre şi un plic argintiu.

O apariţie “wow” a fost şi blonda Karolina Kurkova, care a purtat un deux pieces argintiu cu pantaloni scurţi şi un top cu mânecă scurtă lung peste şolduri. Astfel, topmodelul şi-a pus în valoare picioarele superbe, mai ales că a purtat şi sandale cu toc asortate.

 

Adriana Lima, Alessandra Ambrosio şi Karlie Kloss au purtat rochii lungi de seară. Cea mai excentrică dintre ele a fost Adriana, care a ales o creaţie transparentă pentru a-şi lăsa la vedere picioarele interminabile.

Alessandra Ambrosio a fost o apariţie elegantă, dar sexy într-o rochie albă cu spatele gol.

Acelaşi lucru se poate spune şi despre Karlie Kloss, care a purtat o little black dress cu decolteu foarte adânc.

Care dintre cele 5 tinute, este preferata dumneavoastra?

 

1 29 30 31 32 33 43