Uite pe ModeleRomania rochia de mireasă croită după indicaţiile a 3.000 de femei!
Preferinţele a peste 3.000 de reprezentante ale sexului frumos au fost luate în considerare de editorii unei reviste specializate în nunţi pentru a realiza o rochie de mireasă ideală.
Cititoarele revistei „Brides“ din Marea Britanie au decis fiecare detaliu al rochiei, de la formă până la material, lungime, aplicaţii şi culoare. Provocarea lansată de revistă a fost pusă în practică de unul dintre cei mai apreciaţi designeri de rochii de mireasă din Anglia, Stephanie Allin, care a croit ţinuta de vis în decurs de zece zile.
Piesa vestimentară, estimată la 16.000 de euro, va fi prezentată in curand în cadrul unui eveniment organizat în capitala londoneză.
Rochia este confecţionată din dantelă franţuzească Chantilly, cu jupoane din şifon şi satin. Decolteul în formă de inimă a fost ales de 39% din cititoare, în vreme ce croiala mânecilor a fost indicată de 44% din femeile care au răspuns chestionarului online.
Chiar dacă doamnele şi domnişoarele au inclus şi voalul printre preferinţe, acesta nu a fost unul lung, tradiţional, ci foarte scurt, menit să pună în valoare coafura clasică.