Modele Romania Modele Romania

Twiggy la 69 de ani

În vârstă acum de 69 de ani, îndrăgita Twiggy s-a prezentat, la Palatul Buckingham, pentru ceremonia de investire, condusă de Prinţul de Wales. Modelul a fost răsplătit pentru serviciile sale în modă, arte şi acte de caritate.

Îmbrăcată într-un outfit all-white şi purtând o pălărie de tip fascinator, starul anilor `60 a impresionat prin eleganţa sa, dar şi prin graţia care o caracterizată. Cunoscută drept unul dintre fotomodelele lumii, Twiggy arată impresionant chiar şi la 69 de ani.

Pentru această ocazie, Twiggy a purtat un blazer Stella McCartney, pantaloni ”Dolce” şi o cămaşă din satin. Costul întregului său outfit s-a ridicat la 1656, însă – zicem noi – a meritat, căci veterana modellingului a făcut furori la Buckingham.

Irina Shayk și Catrinel Marlon au atras toate privirile pe covorul roșu la Intimissimi on Ic

Ca și anul trecut, Irina Shayk și Catrinel Marlon au răspuns pozitiv invitației de a participa la spectacolul de gheață devenit tradiție pentru brandul de lenjerie intalian Intimissimi. Cele două modele au avut, evident, apariții demne de covorul roșu, reușind să stârnească admirația tuturor celor prezenți.

Irina Shayk și Catrinel Marlon au atras toate privirile atunci când au pășit pe covorul roșu al evenimentului Intimissimi on Ice. Românca noastră, în vârstă de 32 de ani și originară din Iași, a ales să poarte cu această ocazie o superbă rochie see-through, care îi punea în evidență silueta de model și picioarele interminabile. Și-a accesorizat outfitul cu o pereche de cercei extrem de  eleganți, cu perle, care au oferit un element rafinat binevenit.

Nici Irina Shayk n-a fost mai prejos, modelul, devenit mamă acum jumătate de an, epatând într-o rochie lungă, de culoarea smaraldului. Irina a ales să poarte o ținută care i-a pus în evidență atât decolteul, cât și picioarele lungi, bine tonifiate. Look-ul a fost cel consacrat, purtând un make-up discret, și un coc natural.

Care credeți că a avut o apariție mai reușită?

 

Andreea Marin şi Mihaela Rădulescu o nouă reprezentaţie!

Cea de-a opta ediţie a show-ului „Uite cine dansează!” pune concurenţii în faţa unor probe care îi solicită atât fizic cât şi emoţional. Cei rămaşi în competiţie povestesc cât de mult s-au schimbat şi cum fac faţa ei şi familiile lor presiunii din aceste săptămâni.

Andreea Marin şi Mihaela Rădulescu oferă şi în această seară o nouă reprezentaţie strălucitoare, cele două dive întrecându-se în ţinute şi încercând ca de fiecare dată să arate spectaculos.

Andreea Marin a purtat o ţinută all black a designerului Cristina Săvulescu. Este vorba despre un sacou şi o fustă transparentă care îi lasă la vedere picioarele, Andreea accesorizându-şi outfit-ul cu o pereche de cercei spectaculoşi.

Înainte de a-şi pune rochia de seară, Mihaela Radulescu a purtat o ţinută casual, compusă dintr-o pereche de pantaloni albi, o bluză neagră şi o palărie şi a pozat alături de partenerul ei de scenă, Cabral. Diva a atras atenţia cu bluza pe care era scris un mesaj care a făcut să le tresalte inimile fanilor ei:” bride to be”. Se pregăteşte Mihaela de nuntă cu Felix, sau vrea doar să-şi pună admiratorii pe jar?!

Mihaela arată incredibil într-o rochie neagră, scurtă, cu o trenă din dantelă, pe care o poartă cu ciorapi cu plasă şi pantofi cu toc.

Top 10 ruj rosu

Top 10 ruj rosu 5

Rujul rosu este intotdeauna in tendinte, in special daca este alaturat unui machiaj de seara curat si minimalist, in dulcele stil clasic.

Top 10 ruj rosu 4

Produsele de machiaj pe care le folosesiti contribuie la rezultatul final, motiv pentru care trebuie intotdeauna sa investiti in ce este mai bun pentru dumneavoastra. Nu doar fondul de ten, eyeliner-ul si mascara trebuie sa fie de o calitate superioara, ci si rujul. Asta pentru a evita momentul neplacut in care rujul se scurge sau se intinde in afara conturului ori se transfera pe pahar intr-un mod inestetic.

Top 10 ruj rosu 0

Rujul rosu desavarseste instant orice outfit si confera un look clasic si glamorous, intotdeauna. Poate fi o nuanta dificil de purtat si de ales, atat din punct de vedere al calitatii, cat si pentru a complimenta nuanta tenului. In special atunci cand exista o multitudine de nuante de rosu din care puteti alege- de la cireasa, la burgundy, rosu-orange sau fructe de padure.

Top 10 ruj rosu 1

Atunci cand veti gasi nuanta potrivita pentru dumneavoastra, insa, va poate transforma machiajul de petrecere sau orice iesire de dupa serviciu intr-o aparitie spectaculoasa, adaugand un strop de magie.

Top 10 ruj rosu 2

Iata care sunt cele mai iubite nuante de ruj rosu:

  • L’Oreal Paris Colour Riche Lipcolour, nuanta British Red
  • Chanel Rouge Allure Intense Long-Wear Lip Colour, nuanta Incandescente
  • Dior Rouge Collection, nuanta Rouge Cannage
  • MAC Lipstick, nuanta Ruby Woo

 

  • Top 10 ruj rosu
  • Estee Lauder Pure Color Envy Lipstick
  • Dolce & Gabbana Classic Cream Lipstick, nuanta Iconic
  • Givenchy Le Rouge, nuanta Mandarine Bolero
  • Elizabeth Arden Red to Wear
  • YSL Rouge Pur Couture
  • Revlon Super Lustrous Lipstick, nuanta Fire & Ice
  • Top 10 ruj rosu 3

Cu ce ne innoim de Paste?!

Pe langa produsele traditionale si clipele placute petrecute in sanul familiei, sarbatorile Pascale mai includ o traditie, mai draga sufletului nostru de fashioniste: de Paste ne innoim!

O salopeta chic

Salopeta Ani de la MissGrey

Iti doresti o aparitie clasica si sofisticata, care sa fie simplu de purtat si de accesorizat, indiferent de eveniment? Pentru petrecerea de Paste poti alege salopeta eleganta neagra de dama, confectionata din triplu voal. Remarcabila datorita aplicatiei din dantela pretioasa din zona taliei si a manecii, care ii confera un plus de eleganta, salopeta de ocazie iti pune in evidenta silueta si iti confera o alura foarte delicata si feminina. Design-ul extravagant, pe un umar, va atrage toate privirile asupra ta, in vreme ce culoarea clasica neagra o transforma intr-o tinuta simplu de purtat si accesorizat. Daca ai imaginatie, poti obtine cele mai stralucite tinute de ocazie, cu ajutorul salopetei elegante negre!

Salopeta Ani de la MissGrey 0

 

Senzationala rochie rosie

Rochie rosie Celia de la MissGrey

Surprinde cu o aparitie seznationala la masa de Paste, cu ajutorul rochiei scurte asimetrice confectionata din material elastic. Foarte confortabila, rochia scurta rosie iti va conferi un aer deosebit de feminin si provocator, datorita faptului ca se muleaza discret pe trupul tau, punandu-ti in valoare formele feminine. Design-ul asimetric, alaturi de insertiile de dantela fina din zona decolteului, o transforma intr-o tinuta originala, foarte chic si moderna.

Rochie rosie Celia de la MissGrey 0

 

Pantaloni eleganti si bluza cu volane

Pantaloni eleganti si bluza cu volane Mara de la MissGrey

Renunta la jeansii grosi de iarna! Imbratiseaza primavara cu outfituri vesele si colorate, perfecte pentru orice eveniment cum ar fi sarbatoarea de Paste! Pantalonii eleganti din brocart in tonuri dulci sunt optiunea ideala pentru seara de Paste. Confortabili, deosebiti datorita texturii materialului si culorii delicate, pantalonii eleganti pot fi purtati in cele mai diverse imprejurari: combina-i cu pantofi cu toc inalt pentru o tinuta eleganta, sau cu ghete de primavara pentru o aparitie chic si moderna, in tendinte.

Pentru compeltarea tinutei si pentru o aparitie delicate si feminina, alege o bluza eleganta cu volane, perfecta pentru primavara. Confectionata din brocart, bluza eleganta cu volane iti accentueaza discret linia taliei, conferind siluetei tale un plus de feminitate si o alura delicata. O poti purta in combinatie cu pantalonii eleganti, si iti vei crea un outfit de invidiat pentru marea sarbatoare de Paste!

Pantaloni eleganti si bluza cu volane Mara de la MissGrey 0

 

Paste Fericit !

Modele minunate de tinute inspirate de la papusa Barbie

Tinute Barbie

În copilărie, toate fetiţele doresc să aibă o păpuşă Barbie pe care să o îmbrace şi să o schimbe ori de câte ori are chef, imprimându-i stilul ei propriu.

barbie_1barbie_2

Numai că acum, rochiile roz cu volane au dispărut din garderoba păpuşii Barbie, ea adoptând un stil demn de orice fashionistă care se respectă.

barbie_3barbie_4

Ţinute de zi, de seară, de cockteil, office, pentru shopping sau pentru o plimbare cu câinele, toate fac parte acum din dressing-ul celebrei păpuşi.

barbie_5barbie_6

Stilul lui Barbie a fost ajuns extrem de apreciat de către specialişti, pentru că nu numai că respectă noile tendinţe în modă, dar pune accent şi pe accesorii preţioase: pantofi lucraţi cu o atenţie deosebită la detalii, genţi copiate după marile case de modă şi bijuterii opulente.

barbie_11

Bineînţeles că noua Barbie, citeşte reviste de profil ca Elle sau Vogue, participă la şedinţe foto şi prezentări de modă, fiind puternic ancorată în tot ceea ce reprezintă acest domeniu.

barbie_8barbie_10

Cu atât sunt mai de apreciat outfiturile cu cât cele mai multe dintre ele au ca sursă de inspiraţie vedete renumite în lumea modei cum ar fi Rachel Zoe, stilista celebrătăţilor de la Hollywood. Bineînţeles că orice femeie ar da orice să aibă în garderobă măcar o parte din ţinutele acestei păpuşi Barbie moderne.

barbie_9

Silueta clepsidra sau silueta snur?!

Silueta clepsidra sau silueta snur 0

Desi multe femei si-ar dori sa aiba silueta Mirandei Kerr – inalta si supla, fara rotunjimi, trebuie sa recunoastem ca anumite modele de rochii arata mai sexy pe femeile cu forme mai voluptoase cum este Kim Kardashian!

Miranda Kerr

Miranda Kerr , o aparitie impecabila ca de obicei, la un eveniment monden organizat de Escada, brand pe care vedeta il reprezinta. Rochia rosie mulata pe care a ales-o pentru a aparea in fata fanilor si a presei i-a evidentiat silueta supla, care a facut-o celebra printre ingerasii Victoria’s Secret.

Kim Kardashian

Pentru ca rochiile in nuante de rosu atrag atentia, nu se putea ca un asemenea model sa nu se regaseasca si in colectia impresionanta a lui Kim Kardashian. De curand, vedeta de reality show a fost la o petrecere intr-o rochie rosie mulata, care i-a evidentiat silueta tip clepsidra.

Acesta este modelul de rochie preferat de Kim – mulata si lunga pana la genunchi, deoarece o avantajeaza cel mai bine si ii scoate formele apetisante in evidenta.

Nu este insa prima data cand Miranda si Kim au apelat la rochii mulate, in nuante de rosu. Si in trecut s-au remarcat cu acest gen de outfit.

Pe cine avantajeaza mai bine rochiile mulate, in nuante de rosu: pe Kim sau pe Miranda?

Silueta clepsidra sau silueta snur

 

Rosu intens – culoarea sarbatorilor de iarna!

Pentru unii prea mult, pentru altii prea putin, uneori indraznet, alteori clasic, rosul este cu siguranta culoarea cea mai controversata din multimea cromatica ce ne inconjoara.

 

In preajma sarbatorilor de iarna, fie ca este vorba despre Craciun sau despre petrecerile de Revelion, culoarea rosie este una dintre primele alegeri cand ne gandim la tinutele speciale pe care le pregatim cu aceste ocazii. Iar daca in privinta planurilor pentru sfarsitul de an a-ti intrat pe ultima suta de metri, atunci garderoba trebuie si ea revizuita pentru a face loc pieselor ravnite pentru cele mai spectaculoase aparitii.

 

Cliseu sau nu, rosul este “pe buzele tuturor” in luna sarbatorilor de iarna, iar primele alegeri sunt de obicei indreptate catre multitudinea de nuante rosiatice din care poti alege. Clasica sau nonconformista, feminina sau cu influente masculine, eleganta sau casual-chic, oricare ar fi stilul tau vestimentar, in aceasta perioada puteti integra cu succes in tinutele dumneavoastra cel putin o piesa rosie, pentru a va “asorta” sezonului.

 

Spun cel putin pentru ca un look rosu integral este ideal, insa daca sunteti mai conservatoare si vi se pare prea mult sa purtati o singura culoare, atat de puternica, atunci detaliile introduse discret in outfit-ul dumneavoastra face diferenta.

 

Accesoriile au rolul de a transforma orice tinuta, astfel ca o pereche de pantofi intr-o nuanta aprinsa de rosu sau o geanta plic in aceeasi culoare, asortate unei vestimentatii intr-un ton neutru vor aduce un accent de personalitate intregului look.

 

La nivelul urmator, veti adauga o piesa vestimentara rosie, fie ea o fusta sau un top deosebit. Restul tinutei este ideal sa ramana intr-o nota cat mai discreta, nunatele de bej, ecru, alb, chiar si auriul sunt cele mai indicate pentru a completa un outfit rosu. Pentru cele mai impatimite iubitoare ale acestei culori, care doresc sa o poarte si de sarbatorile lui 2013, piese statament rosii asteapta sa fie probate si achizitionate.

 

Rochiile somputoase, elegante, clasice sau cu un design inedit (decupaje strategice, insertii de materiale transparente, suprapuneri de texturi) fac pereche perfecta cu ocaziile deosebite din aceasta luna. Pentru o aparitie altfel insa, puteti incerca o alta abordare a dress code-ului elegant. Schimbati rochia cu o salopeta lunga, intr-o nuanta aprinsa de rosu. Daca are si un decolteu adanc la spate, cu atat mai bine.

 

O alta varianta extrem de sexy este si costumul de dama cu pantalon. Alegeti fie un model pana la glezna , in stilul tigareta fie un pantalon evazat, foarte lung (pantalonii palazzo). Jacheta va fi in aceeasi culoare, iar ca design alege un model cu un singur nasture, in zona taliei. O puteti purta pe deasupra unui top sau fara nimic pe dedesubt in afara de un sutien discret dintr-o dantela impecabila.

 

 

 

Moda pentru toamna anului 2013- tinutele militare

Ţinutele militare se poartă din nou în toamna 2013, iar eu va declar ca le ador! Hainele “militare” sunt comode, uşor de combinat şi foarte chic în această perioadă!

Iată cum le poartă vedetele şi cum puteti sa va insiprati si dumneavoastra, indiferent de ocazie!

În ultimul timp, Rihanna adoră imprimeul camuflaj pe care l-a inclus şi în colecţia ei de toamnă Rihanna for River Island. Vedeta poartă camuflaj pe pantaloni, hanorace şi chiar sandale. E foarte uşor să copiati acest look. Aveti nevoie doar de un top cu imprimeu camuflaj plus o pereche de blugi şi ati obţinut o ţinută comodă şi cool!

Pe măsură ce vremea să răcesşte, nu ezitati să purtati jachete cu imprimeu camuflaj, aşa cum au făcut Geri Halliwell şi Elle Fanning.

Piesele kaki sunt foarte utile în garderobă şi le veti putea purta mult timp, chiar dacă ţinutele militare nu vor mai fi la modă. Pentru toamnă, o parka de culoare kaki este alegerea ideală, mai ales că e o nuanţă foarte practică. Adaugati şi o şapcă cu elemente militare, aşa cum au făcut Geri Halliwell şi Queen Latifah.

Tot pentru o ţinută comodă şi practică, puteti purta o pereche de pantaloni kaki, cu sau fără buzunare, şi un top negru foarte simplu. Iată cât de bine arată Ellen Pompeo şi Marcia Cross în astfel de outfit-uri!

Dacă doriti un plus de feminitate unei ţinute militare, luati exemplul lui Leighton Meester. Vedeta din “Gossip Girl” a purtat o pereche de pantaloni kaki cu buzunare cu o cămaşă vaporoasă şi sandale cu toc. S-a simţit atât de bine, încât a reluat ţinuta în altă zi, schimbând bluza şi sandalele.

Daca va simtiti excentrică, îndrăzniti să purtati piesele “speciale”, de exemplu o salopetă, cum a purtat Gwen Stefani sau nişte pantaloni “de călărie”, cum a avut Miley Cyrus.