Săptămâna Modei de la Milano – un plus de senzualitate
Creaţiile prezentate la Săptămâna Modei de la Milano au adus mult aşteptatul plus de senzualitate tendinţelor din sezonul de primăvară-vară 2015, faţă de ceea ce au propus designerii pe podiumurile de la New York şi Londra.
Maeştrii modei italiene şi-au pus amprenta inconfundabilă asupra tendinţelor pentru sezonul de primăvară-vară al anului viitor. Între 17 şi 23 septembrie, cât a durat Săptămâna Modei la Milano, numele mari ale industriei au încercat să aducă un suflu nou în moda internaţio-nală. Infuzia de sânge proaspăt cerută încă de la începutul acestui an de critici de modă renumiţi, printre care editorul internaţional al revistei „Vogue“, Suzy Menkes, dar şi Alexander Fury, editor de modă al publicaţiei britanice ” The Independent“, s-a observat în efortul legendarului Giorgio Armani. Acesta a supervizat prezentarea tânărului designer de origine greacă Angelos Bratis.
Bratis a adus în secolul al XXI-lea faldurile togilor greceşti, simplitatea liniilor fiind completată de culori dispuse aproape geometric pe suprafaţa materialelor. Rochiile drapate, croite din materiale fluide, au fost accesorizate cu amulete, coliere şi brăţări supradimensionate realizate din materiale în tonuri pale.
Eleganţa şi senzualitatea s-au regăsit şi în prezentarea Armani, intitulată „Sand“
Pasional şi vibrant a fost show-ul casei Dolce & Gabbana
Colecţia Pucci o reîntoarcere în timp, la finalul anilor ’60 – începutul anilor ’70, cu puternice influenţe hippy
Donatella Versace, ţinute sofisticate, îndrăzneţe, pline de strălucire, dar sport în acelaşi timp
Casa de modă Prada s-a remarcat prin omagiul adus simplităţii şi ţinutelor lucrate manual