Un film grozav poate schimba starea naţiunii şi poate oferi o latură umană unei probleme ce pare intangibilă. O singură scenă bine realizată poate face telespectatorul să-şi regândească toată viaţa. Sau, în unele cazuri, toată garderoba. Câteodată, totul se reduce la acea piesă vestimentară care rămâne întipărită în memorie şi nu vrea să plece nicăieri.
Câteodată, costumele de film depăşesc acest stadiu, devenind piese-simbol ale unei generaţii influenţate de aceeaşi producţie. De la ochelarii de soare ai Lolitei până la haina lui Margot Tenenbaum, aceste piese au devenit etalonul unor perioade, precum şi stiluri.
„Taxi Driver” şi platformele. Prostituata minoră interpretată de Jodie Foster a promovat un anume şic, devenit astăzi curent vestimentar în toată regula. Pantalonii scurţi, platformele şi culorile îndrăzneţe sunt la ordinea zilei astăzi în moda străzii.
“Lolita” şi ochelarii în formă de inimă. Deşi ochelarii nu au fost incluşi în film, au fost promovaţi ca piesa de bază care include inocenţa şi senzualitatea personajului principal.
„Remuşcare” („Atonement”) şi rochia verde. Această rochie captează întreaga poveste într-un singur articol vestimentar. Puterea şi tentataţia Ceciliei, dar şi invidia lui Briony sunt caracterizate prin verdele smarald al rochiei. Este una dintre cele mai influente piese vestimentare lansată de industria cinematografică a ultimului deceniu.
„Basic Instinct” şi rochia albă. Scena în care Sharon Stone îşi încrucişează picioarele în secţia de poliţie, îmbrăcată în rochia albă, culoare ce simbolizează puritatea, este direct „responsabilă” pentru succesul filmului. Lenjeria intimă este opţională.
„Annie Hall” şi ţinuta ei. Personajul creat de Woody Allen şi interpretat cu succes de Diane Keaton în anii ’70 încă face ravagii, cel puţin stilistice. Combinaţia de sacou casual cu o vestă şi o cămaşă cu nasturi încă mai vibrează şi astăzi.
„Pretty in Pink” şi ochelarii de soare ai lui Duckie. Ca şi „Annie Hall”, întreaga garderobă a lui Duckie este fantastică. Dar, dintre toate piesele, ochelarii de soare ies cel mai mult în evidenţă. Se poartă cu o doză de încredere mărită de sine, devenind elementul intimidator al unei ţinute.
„Funny Faces” şi balerinii lui Penny. Balerinii au devenit o adevărată nebunie după ce Audrey Hepburn i-a purtat cât se poate de natural în acest film, în timpul unei scene de dans. Asta nu mai miră pe nimeni, dat fiind faptul că orice ţinută purtată de iubita actriţă a devenit un etalon al stilului.
“Vertigo” şi trenciul alb. Costumele realizate de Edith Head în filmul lui Hitchcock au ajutat-o pe Kim Novak să comunice eleganţa şi graţia personajului său. La câteva decenii după lansarea filmului, trenciul alb duce cu gândul instantaneu la atmosfera din filmele marelui regizor.
“The Graduate” şi portjartierele. Faţa lui Dustin Hoffman spune totul despre efectul seducţiei domnei Robinson, cu ajutorul portjartierelor.
„The Royal Tenenbaums” şi haina de blană a lui Margot. Cel mai probabil va trebui să apelaţi la unmagazin second-hand pentru această piesă, dar asta nu înseamnă că nu va fi cât se poate de modernă.