Modele Romania Modele Romania

Designeri români la Berlin Fashion Week

Colecţiile pentru sezonul toamnă-iarnă 2012/2013 au debutat acum cateva zile la Berlin Fashion Week, iar designerii români sunt din nou prezenţi aici.

Între 15 şi 20 ianuarie 2013, Mercedes-Benz Fashion Week Berlin găzduieşte cel mai mare catwalk al sezonului şi prezintă noile colecţii de toamnă-iarnă 2013. La fel ca la ediţiile precedente, evenimentul are loc la Poarta Brandenburg.

În cadrul show-ului Romanian Designer, au fost prezentate colecţii semnate de Adelina Ivan, Stephan Pelger şi Andra Cliţan. Acesta este al cincilea sezon în care designerii români participă la eveniment. Andra Cliţan este prezentă pentru prima dată la Mercedes-Benz Fashion Week Berlin, Adelina Ivan pentru a doua oară, iar Stephan Pelger pentru a cincea oară.

De asemenea, în zilele care urmează, Irina Schrotter şi Lucian Broscăţean îşi vor prezenta împreună creaţiile. Mai multe fotografii de la show-ul Romanian Designer vor fi făcute publice de Mercedes-Benz România pe pagina unui cunoscut site de socializare.

Mercedes-Benz Fashion Week Berlin este unul dintre cele mai cunoscute evenimente de profil din Europa, iar Berlinul devine, în această perioadă, capitala internaţională a modei. Cătălin Opriţescu, singurul fotograf român acreditat pentru runway şi backstage, este colaboratorul Mercedes-Benz România în cadrul acestui eveniment de anvergură.