Mariah Carey şi Elton John ziua de naştere acasă, fără petrecere fastuoasă
Practică cu toţii distanţarea socială şi stău acasă, dar timpul nu stă în loc şi, pe nesimţite, a venit aniversarea lor. E vorba despre Mariah Carey şi Elton John, care au avut parte de o zi de naştere cu totul specială anul acesta…
Diva s-a autodeclarat o puştoaică de 12 ani pe veci atunci când a suflat în lumânările de pe tortul ei aniversar. Doar că vedeta a împlinit nu mai puţin de 50 de ani pe 27 martie 2020.
„12 ani pe veci”, le-a spus Mariah celor 58 de milioane de prieteni virtuali ai ei. „Am petrecut acasă, cu familia mea, dar şi online, cu fani şi prieteni din întreaga lume. Vă mulţumesc pentru toată dragostea voastră!”, a declarat ea postând şi o fotografie cu gemenii ei, Monroe şi Maroccan (8ani), care i-au fost alături celebrei lor mame în asemenea zi specială.
Sărbătorita a primit nu numai pupici de la copiii ei, dar şi felicitări de la colegii ei de breaslă Britney Spears şi Barbra Streisand, dar şi de la alte staruri precum John Travolta, Kerry Washington şi Millie Bobby Brown.
Alt star care şi-a sărbătorit ziua de naştere acasă, fără petrecere fastuoasă şi invitaţi numeroşi, este celebrul cântăreţ britanic. Elton a împlinit 73 de ani în plină pandemie, adică pe 25 martie.
După cum era de la sine înţeles, Elton i-a avut alături pe soţul David Furnish şi pe băieţii lor, Zachary şi Elijah, care i-au cântat “La mulţi ani!” în intimitatea vilei lor. Obişnuit cu petreceri spectaculoase, cântăreţul şi compozitorul britanic a fost nevoit, anul acesta, să aibă o aniversare mult mai modestă.
“Sunt recunoscător pentru cea mai tare aniversare din viaţa mea, pe care am petrecut-o cu cele mai dragi şi mai iubite persoane!”, a declarat starul pe social media.