Alexandru Ciucu a realizat noile uniforme ale Armatei Romane
Alexandru Ciucu a realizat designul, tiparele si prototipurile noilor uniforme ale Armatei Romane. Este vorba de uniformele de oras pentru Fortele Aeriene si Fortele Terestre, marcand astfel prima schimbare stilistica a acestora dupa 1948.
Noile uniforme au fost prezentate in premiera marti, 27 noiembrie, in cadrul unui eveniment derulat la Cercul Militar National, cu cateva zile inaintea sarbatoririi a 100 de ani de la Marea Unire. La eveniment au fost prezenti si ministrul Apararii, Gabriel Les, seful Statului Major al Apararii, generalul Nicolae Ciuca, precum si seful Directiei logistice a Statului Major al Apararii, generalul de brigada Constantin Negrea.
Designerul roman considera onoranta propunerea primita din partea Ministerului Apararii Nationale si a realizat intregul proiect pro bono, fara nicio pretentie financiara.
„Noul design al uniformelor, adresat momentan doar Fortelor Terestre si Fortelor de Aviatie, porneste de la traditia vestimentara a Armatei Romane din cele doua momente cruciale ale istoriei noastre recente – Razboiul de Independenta si Marea Unire de la 1918, si este desavarsit cu influente ale uniformelor militare din cele mai importante armate partenere NATO: Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Germania, Italia si Franta. Imi doresc ca militarii Armatei Romane sa poarte cu mandrie si cu demnitate aceste uniforme pentru ca sunt gandite, studiate si create sa ii puna in valoare din primul moment in care sunt observate. Sunt, de asemenea, facute sa fie comode, rezistente si practice”, declara Alexandru Ciucu.