Adidas lansează pantofi sport speciali pentru fanii Star Wars
Adidas a lansat în ediţie limitată noi modele de pantofi sport, dedicate fanilor seriei Star Wars. Colecţia a fost concepută pentru a marca apropiata lansare a episodului VII din seria SF, intitulat „The Force Awakens”.
Noile modele, care au sigla Star Wars şi vin în culorile alb, negru, auriu şi colorat, pot fi comandate pe site-ul companiei.
Preţurile sunt cuprinse între 110 şi 120 de dolari perechea, iar fanii ar trebui să se grăbească, pentru că ediţia este limitată.
Următorul episod din seria Star Wars va avea premiera pe 18 decembrie.