Modele Romania Modele Romania

Cele mai stilate femei din anii ’60 – afla pe ModeleRomania

Ne-au sedus prin frumuseţea, carisma şi talentul lor, dar mai ales ne-au rămas în minte pentru stilul impecabil şi rafinamentul de care dădeau dovadă.

De la primele supermodele precum Twiggy şi Jean Shrimpton, la faimoasele actriţe de la Hollywood, la cântăreţele şi soţiile de preşedinţi, acestea au ştiu cum să emane bun-gust, devenind adevărate repere de stil pentru femeile de pretutindeni.

Deoarece continuă să-i inspire şi aztazi pe designeri şi stilişti ne-am gândit să trecem în revistă câteva dintre cele mai stilate femei din anii ’60.

Audrey Hepburn

Când spui “Audrey Hepburn”, automat te gândeşti la faimosa scenă din filmul “Breakfast at Tiffany’s” în care aceasta lua micul dejun în faţa magazinului de pe 5th Avenue îmbrăcată într-o rochie lungă Givenchy accesorizată cu o pereche de mănuşi şi multe coliere din mărgele.

Audrey Hepburn s-a remarcat nu doar prin stilul vestimentar, dar şi prin talentul său. Actriţa a reuşit să-şi lase amprenta în lumea modei prin hainele pe care le purta: helanca neagră, pantalonii Capri şi balerinii, toate au primit titlul de piese clasice datorită ei.

 

Twiggy

Imagine reprezentativă anilor ’60, Twiggy a fost primul model care a ajuns cunoscut în scurt timp în întreaga lume. Cu o figură androgină, părul scurt blond şi ochii mari fardaţi excesiv, Twiggy a fascinat numeroşi fotografi şi editori de modă.

Stilul ei vestimentar este tipic pentru perioada respectivă, aceasta purtând rochii mini în culori aprinse, cercei candelabru şi pantofi cu toc jos, argintii.

 

Jane Birkin

Cunoscută mai mult pentru relaţia pe care a avut-o cu Serge Gainsbourg, Jane Birkin a şocat prin stilul îndrăznet şi nonconformist. Purta rochii croşetate şi transparente, cămăşi albe cu blugi extrem de scurţi şi talie înaltă, dar bineînţeles şi nelipsitele rochii mini.

 

Jacqueline Kennedy Onassis

Jacqueline Kennedy Onassis a fost una dintre cele mai stilate şi elegante femei din secolul XX. Soţia preşedintelui Statelor Unite, John Kennedy, Jackie a impresionat mereu prin apariţiile minimaliste şi sofisticate. A fost îmbrăcată de cei mai mari designeri ai vremii – Givenchy, Dior, Valentino, Yves Saint Laurent şi a rămas până în zilele noastre un reper de stil.

Jacqueline purta fuste până la genunchi cu jachete Chanel asortate, rochii elegante şi pălării “pillbox”, pe care aceasta le-a făcut cunoscute. Nelipsite din ţinutele ei erau colierele din perle şi ochelarii de soare mari şi rotunzi.

 

Mia Farrow

Actriţa Mia Farrow a avut curajul să renunţe la părul lung pentru o tunsoare pixie, care îi venea de mininune. Aceasta adora rochiile mini, dresurile colorate şi balerinii. Mia Farrow a fost întotdeauna jucăuşă în alegerile vestimentare şi a rămas faimoasă pentru rochiile cu aer copilăresc, pe care deseori le purta.

 

Françoise Hardy

Franţuzoaica Françoise Hardy ne-a încântat cu versurile ei nostalgice despre iubire, dar şi cu hainele pe care le îmbrăca. Cu un stil lejer şi uşor boem, cântăreaţa purta atât piese clasice precum trench-ul bej Burberry, dar şi haine avangardiste. Ne-a rămas în minte imaginea cu aceasta într-o rochie aurie Paco Rabbanne în stilul futurist.

 

Brigitte Bardot

Nu ai cum să n-o iubeşti pe Brigitte Bardot: părul blond, lung, buze senzuale şi corpul cu forme voluptoase, au transformat-o într-una dintre cele mai frumoase femei din toate timpurile.

Bardot era cunoscută pentru hainele în imprimeul leopard, cizmele peste genunchi şi fustele mini purtate cu bluze din dantelă.

 

Uite pe ModeleRomania cum au aratat vedetele la Gala Wallis Annenberg Center For The Performing Arts

Charlize Theron, Courtney Cox, Demi Moore, Gwen Stefani si Gavin Rossdale s-au numarat printre celebritatile prezente, pe 17 octombrie, la gala inaugurala Wallis Annenberg Center For The Performing Arts Inaugural Gala din Beverly Hills.

Pentru ca eleganta a dictat dress-code-ul, covorul rosu s-a transformat in spatiul de prezentare a celor mai rafinate creatii vestimentare.

Care sunt preferatele dumneavoastra?

Cele mai frumoase modele de rochii la Emmy Awards 2013

Pe 22 septembrie a avut loc festivitatea de decernare a Premiilor Emmy și cum era de așteptat pe covorul roșu au fost prezente o mulțime de actrițe din industria televiziunii. Sunt sigură că veți regăsi în pozele de mai jos actrițele din serialele dumneavoastra preferate!

Priviti, ispirati-va si ganditi-va care credeți că sunt cele mei bine îmbrăcate celebrități de la ediția Emmy Awards din acest an. Aveți de unde alege!

Moda pentru toamna anului 2013- tinutele militare

Ţinutele militare se poartă din nou în toamna 2013, iar eu va declar ca le ador! Hainele “militare” sunt comode, uşor de combinat şi foarte chic în această perioadă!

Iată cum le poartă vedetele şi cum puteti sa va insiprati si dumneavoastra, indiferent de ocazie!

În ultimul timp, Rihanna adoră imprimeul camuflaj pe care l-a inclus şi în colecţia ei de toamnă Rihanna for River Island. Vedeta poartă camuflaj pe pantaloni, hanorace şi chiar sandale. E foarte uşor să copiati acest look. Aveti nevoie doar de un top cu imprimeu camuflaj plus o pereche de blugi şi ati obţinut o ţinută comodă şi cool!

Pe măsură ce vremea să răcesşte, nu ezitati să purtati jachete cu imprimeu camuflaj, aşa cum au făcut Geri Halliwell şi Elle Fanning.

Piesele kaki sunt foarte utile în garderobă şi le veti putea purta mult timp, chiar dacă ţinutele militare nu vor mai fi la modă. Pentru toamnă, o parka de culoare kaki este alegerea ideală, mai ales că e o nuanţă foarte practică. Adaugati şi o şapcă cu elemente militare, aşa cum au făcut Geri Halliwell şi Queen Latifah.

Tot pentru o ţinută comodă şi practică, puteti purta o pereche de pantaloni kaki, cu sau fără buzunare, şi un top negru foarte simplu. Iată cât de bine arată Ellen Pompeo şi Marcia Cross în astfel de outfit-uri!

Dacă doriti un plus de feminitate unei ţinute militare, luati exemplul lui Leighton Meester. Vedeta din “Gossip Girl” a purtat o pereche de pantaloni kaki cu buzunare cu o cămaşă vaporoasă şi sandale cu toc. S-a simţit atât de bine, încât a reluat ţinuta în altă zi, schimbând bluza şi sandalele.

Daca va simtiti excentrică, îndrăzniti să purtati piesele “speciale”, de exemplu o salopetă, cum a purtat Gwen Stefani sau nişte pantaloni “de călărie”, cum a avut Miley Cyrus.

Cele mai frumoase creaţii la International Fashion Weekend Mamaia 2013

International Fashion Weekend – FashionTV Summer Festival 2013 a adus pe scena din Piata Cazino din Mamaia colectii spectaculoase prezentate de modelele FashionTV, dar si finala concursului FashionTV Black Sea Model Awards.

Designerul italian Antonio Urzi, cel care a realizat costume de scena purtate de Lady Gaga in timpul turneului mondial Born This Way, a venit la Mamaia cu o colectie spectaculoasa. Materiale high-tech si volumetrii arhitecturale, creatii avangardiste destinate femeii puternice, razboinice, care nu se fereste sa isi arate formele. Antonio Urzi are o viziune cu totul aparte si a transpus-o in rochii scurte si mulate realizate din materiale neconventionale precum metalul si plasticul. Unele tinute par inspirate de moda anilor ’30, de ritmurile Charleston-ului din acea perioada, in timp ce altele te duc cu gandul la arta origami sau sunt creatii punk, cu corsete negre din metal.

Alyashmac, un brand extrem de cunoscut in Orientul Mijlociu, a adus pe scena FashionTV din Mamaia tinute inspirate de frumoasa cultura araba. Rochii lungi, cu croiuri largi, materiale foarte fluide si o cromatica inedita, cu multe imprimeuri florale si elemente geometrice multicolore, toate acestea asociate cu detaliile pretioase date de broderiile fine si firele aurii tesute pe matase naturala.

BSB, unul dintre brandurile cele mai actuale si in tendinte ale momentului, si-a prezentat pe scena FashionTV din Mamaia noua colectie pentru toamna-iarna 2013-2014. O colectie pentru cele mai pretentioase gusturi si cu propuneri pentru orice ocazie, de la tinute casual, pana la propuneri elegante, de ocazie. BSB ne indeamna ca in aceasta toamna sa purtam mult denim, stofa, blana, piele, motive geometrice si florale.

Walid Atallah, designerul libanez ale carui creatii sunt purtate de celebritati din intreaga lume, a prezentat o colectie pretioasa. Rochii mulate si foarte stralucitoare, lungi si scurte si o paleta cromatica extrem de variata, de la negru la tonuri nude. Nu au lipsit propunerile pentru mirese, prezente pe scena prin trei rochii spectaculoase, albe, din materiale fine.

Cercelul tip manseta- o bijuterie la mare moda la Hollywood!

Vedetele sunt cunoscute pentru faptul că lansează tendinţe noi odată cu primul pas pe covorul roşu. Dacă am fi văzut acest accesoriu la două, trei, vedete am fi spus că este o coincidenţă. Însă, fotografiile de mai jos sunt dovada că mai mulţi cercei, ca o manşetă, pe o singură ureche sunt un “must have”.
În cazul în care sunteti în căutarea următorului accesoriu statement cu care să atrageti atenţia la o petrecere sezonieră, o astfel de bijuterie este obligatorie. Uşor de purtat şi de asortat pentru un look cu vibe grunge, acest model de cercel este perfect pentru a întregi un look simplu, care are nevoie să fie scos din monotonie.

 

Vedete îmbrăcate în rochiile designerului român Maria Lucia Hohan

Maria Lucia Hohan și-a deschis primul atelier în România la vârsta de 23 de ani după ce a studiat în Paris și Milano. Dezamăgită de cum evoluează lucrurile în România, unde superficialitatea și relațiile primează, designerul s-a promovat mai mult în străinătate, unde cele mai cunoscute vedete îi poartă creațiile:”Din păcate, relațiile mele din modă sunt limitate la un anumit grup, deoarece este un mediu superficial, bazat pe interese, extrem de critic și, mai presus de toate, frecventat de persoane foarte false – e un mediu în care nu-mi face plăcere să mă arunc, nici dacă trebuie. Am remarcat că presa de tip monden (paparazzi, plătită) funcționează foarte bine și poate propulsa sau distruge un brand. Prefer însă să nu beneficiez de acest tip de promovare și să mă limitez la mediul strict profesional, așa că nu mă veți vedea niciodată la anumite posturi TV sau în editoriale “dubioase”, deoarece în ciuda faptului că promovarea pe aceste canale pare eficientă, este de scurtă durată și are o falsă valoare!”

Rochiile creatoarei, au prețuri cuprinse între 350 – 1000 euro: “Colecțiile mele se găsesc în România exclusiv în showroomul dintr-un cunoscut mall bucurestean și pe site-ul meu, care este cea mai completă platformă de vânzare a creațiilor MLH, precum și în magazine din Italia, Dubai, Grecia, Spania, Irlanda, Elveția etc. iar în curând pregătesc distribuția de rochii de mireasă MLH în New York și Paris, în magazine specializate.”

Iata mai jos o galerie cu vedete imbrăcate in creatii Maria Lucia Hohan pentru aparitiile in reviste:

Rochia de plajă – 5 modele perfecte

Atunci când vine vorba despre ţinuta de plajă sau cea de piscină, nu doar costumul de baie trebuie să fie în centrul atenţiei, ci şi ceea ce alegeti să purtati peste. Optati pentru o rochie feminină, din materiale naturale, cu decupaje, franjuri sau transparenţe.

Rochia albă

O rochie albă, de tip ”baby-doll”, cu inserţii din broderie sau aplicaţii delicate este perfectă pentru a va completa ţinuta de plajă. Pe lângă faptul că este foarte comodă, o astfel de rochie este şi foarte chic!

Rochia cu franjuri

Plaja este locul cel mai potrivit pentru a încerca trendul franjurilor. Alegeti o rochie cu franjuri în partea de jos, prin care să fie vizibil costumul de baie.

Rochia transparentă

Dacă doriti să va puneti în evidenţă costumul de baie, optati pentru o rochie transparentă, cu diverse aplicaţii – o centură cu imprimeu tribal, franjuri sau volane.

Rochia în dungi

Încercati o rochie în dungi pentru un look mai relaxat. Puteti opta pentru un model cu glugă, care să va dea o notă de originalitate ţinutei.

Rochia maxi

O rochie maxi din bumbac, cu o croială lejeră care să urmărească linia corpului este perfectă pentru o zi la plajă. O crăpătură adâncă sau un decupaj în partea din spate sunt detalii care vor da o notă de originalitate ţinutei dumneavoastra.

Săptămâna Modei la Paris: creaţii superbe în colecţia Dior

Casa Dior şi-a prezentat la Săptămâna Modei de la Paris colecţia haute couture pentru toamnă-iarnă 2013-2014.

Colecţia haute couture Christian Dior pentru toamnă-iarnă 2013-2014 a impresionat prin lux, eleganţă, opulenţă şi diversitate. Raf Simmons, designerul casei Dior, a spus că l-au inspirat femeile din Europa, Asia, Africa şi cele două Americi, toate având frumuseţea lor aparte.

Dior a prezentat rochii din mătase cu drapaje sofisticate, fuste gipsy decorate cu mărgele, piese paietate strălucitoare, imprimeuri tribale foarte îndrăzneţe, într-un show care a fost comparat cu o călătorie în jurul lumii.

Au predominat şi de această dată ţinutele ultra-feminine, caracteristice casei Dior, cu talia bine marcată, transparenţe senzuale, materiale fluide.

Deşi colecţiile de iarnă abundă în culori neutre, Dior a mizat de data aceasta pe culorile puternice: roşu aprins, portocaliul, albastru cobalt, toate într-un contrast plăcut cu tonuri de gri.

Moda verii 2013: pantalonii cu imprimeu, în tendinţe

Vara a devenit caniculară, însă o fashionista adevărată e trendy şi la 40 de grade!

Iata o propunere de vara, pantalonii cu imprimeu, vaporoşi şi sexy, pentru o apariţie de neuitat!

Vara asta se poartă printurile. Aztec, floral, psychedelic, abstract, animal print – toate sunt pe val sezonul acesta!

Alegeti fie pantaloni lejeri, pajama style, vaporoşi şi trendy, din mătase sau bumbac subţire, fie colanţi. Combinati-i cu tricouri sau maiori albe sau negre, sau uni, în tonuri neon precum verde lime sau roz fondant. Condimentati totul cu sandale romane aurii cu nojiţe, platforme, şlapi sau ghete rock.

Vedetele îi adoră, iar noi îi declarăm piesa verii!