Institutul Pantone din New York, SUA, anunţă la fiecare sfârşit de an culorile oficiale ale anului următor. În 2015, nuanţa-vedetă a fost marsala, culoare similară cu cea a vinului roşu, însă pentru 2016 au fost anunţate, pentru prima dată, două culori principale, care vor da tonul în modă.
Roz-cuarţ şi albastru-seren sunt cele două culori oficiale desemnate de Institutul Pantone pentru anul viitor. Culorile anului 2016 au fost alese astfel pentru a transmite un mesaj puternic, după cum se arată pe site-ul institutului. „Împreună, rozul-cuarţ şi albastrul-seren dau naştere unui echilibru vizual. Tonurile calde de roz şi cele reci de albastru se combină perfect, reflectând o conexiune, o stare de bine şi un sentiment de pace şi ordine. Totodată, această combinaţie inedită este şi provocatoare, deoarece nu se regăseşte în asocierile tradiţionale de culori. Ţinând cont şi de faptul că în multe părţi ale lumii asistăm la un gender blur (estomparea diferenţelor de gen), cele două culori alese coincid şi cu schimbările din societatea actuală, din modă sau design”, se arată în comunicatul oficial.
Aceste două nuanţe pastelate, roz-cuarţ şi albastru-seren şi-au găsit deja locul în colecţiile marilor designeri, pentru iarnă, dar şi pentru primăvara-vara lui 2016. Institutul a anunţat, de asemenea, o paletă de 10 culori pentru primăvara lui 2016.