Modele Romania Modele Romania

Blog

Adele şi Burberry vor lansa o colecţie cu modele de haine dedicată femeilor cu forme

Femeile cu forme încep să primească din ce în ce mai multă atenţie, iar asta pentru că merită. Adele colaborează cu brand-ul de haine şi accesorii, Burberry, pentru o colecţie nouă dedicată femeilor voluptoase!
Cântăreaţa Adele, care aşteaptă cu nerăbdare să dea naştere primului său copil, este implicată într-un nou proiect, alături de casa de modă Burberry, cu care colaborează pentru crearea unei linii de haine pentru femeile cu forme.
Această colaborare ar putea să dea un impuls companiei Burberry, după ce săptămâna trecută valoarea de piaţă a casei de modă a scăzut cu 1,3 miliarde de lire sterline. De la Adele se aşteaptă să contribuie la crearea unor ţinute din postura sa de “ambasador” al femeilor elegante, cu forme, însă ştirea nu a fost confirmată oficial.
“Adele a fost mereu interesată de modă, iar Christopher este încântat de implicarea artistei, pentru că ea ştie exact ce i se potriveşte şi îi place să fie implicată în procesul de creaţie”, a declarat o sursă.
Adele a anunţat în iunie că este însărcinată cu primul ei copil. Cântăreaţa în vârstă de 24 de ani şi omul de afaceri Simon Konecki au o relaţie din luna ianuarie. Cei doi şi-ar fi oficializat, în secret, relaţia, potrivit presei americane, care a scris la sfârşitul lunii august că vedeta a fost văzută purtând o verighetă de aur.

Leave a Reply