Tinute ce poarta semnatura designer-ului roman Lorena Sarbu la Globurile de Aur
Doua actrite celebre de la Hollywood, Felicity Huffman si Greer Grammer, au facut furori duminca seara, la Globurile de Aur, in tinute ce poarta semnatura designer-ului roman Lorena Sarbu!
Editia cu numarul 72 a Globurilor de Aur s-a desfasurat duminica seara la Los Angeles, ocazie cu care celebritatile s-au intrecut nu doar pe baza talentului lor actoricesc, binecunoscut si recunoscut, de altfel, ci si in materie de tinute, care mai de care mai spectaculoase.
Trebuie mentionat ca doua dintre actritele ce au pasit aseara pe covorul rosu au ales sa poarte creatii ale unui designer roman. Este vorba despre Lorena Sarbu, o romanca stabilita de multi ani in Statele Unite, ale carei creatii au fost de multe ori afisate de vedetele internationale la diferite evenimente importante.
Tanara actrita Greer Grammer, (cunoscuta din serialul „Akward”), a optat pentru o rochie spectaculoasa, din tulle, cu detalii aurii.
Felicity Huffman (cunoscuta din serialul “Desperate Housewives”) a ales sa poarte o rochie midi, de culoare alba, cu detalii transparente, tinuta pe care a completat-o cu sandale si un clutch argintiu.
Ambele creatii ale designerului roman Lorena Sarbu au primit aprecieri pozitive din partea criticilor internationali de moda.