Milano, capitala modei pentru o săptămână
După Londra a venit rândul Italiei să găzduiască Săptămâna Modei. Aşa că cei mai cunoscuţi designeri vestimentari au venit în Milano cu cele mai noi colecţii pentru sezonul primăvară-vară 2013.
Primele colecţii prezentate au fost ale lui Roberto Cavalli şi ale casei Gianfranco Ferre, care au uimit prin nonconformism.
Cele mai noi trenduri în modă sunt stabilite la Milano. Culori vii, croieli geometrice, tocuri de cel puţin 15 centimetri şi nonconformism. Cu aceste elemente a fost deschisă Săptămâna Modei din Milano.
Casa Gianfranco Ferre a redescoperit formele geometrice în colecţiile primăvară-vară 2013. Cei doi designeri au creat rochii foarte scurte şi strânse pe corp în alb şi negru. Fotomodelele au fost la înălţime, la propriu. Acestea au purtat pantofi din materiale asortate, inspirate din anii 70, cu tocuri foarte înalte. Jachetele din piele sau bumbac au completat ţinutele modelelor.
La Milano au fost readuse în prim-plan ţesăturile lucioase, pentru un look de invidiat. Roberto Cavalli a ieşit la rampă cu o colecţie sofisticată, completată de jachete de piele combinate cu rochii uşoare din mătase, bogat imprimate. Fustele lungi au curs liber şi au acoperit elegant picioarele fotomodelelor. Colecţia, care a inclus şi pantaloni lungi, este disponibilă într-o varietate de culori delicate de vară.