Designerul Mihaela Glavan a lansat pe 24 martie colectia pentru primavara-vara 2015 in cadrul unui eveniment-expozitie ce a avut loc in serele Gradinii Botanice din Bucuresti.
Noua colectie e sustinuta de culori, forme si texturi inspirate din natura: “Colectia acestui sezon este un dans al formelor si imprimeurilor inspirate din covorul persan. Motivele principale ale colectiei sunt: pasarile stilizate, care se retrag cu grija pe tocurile pantofilor, imprimeurile florale si fundele supradimensionate interpretate intr-o maniera noua, ce confera un plus de feminitate intregii colectii. Sandalele gladiator cu toc inalt sau flat raman in tendinte si sunt must-have-urile acestui sezon, fiind dezvoltate in jurul baretelor foarte inguste sau late. Colectia de primavara-vara 2105 este construita in totalitate pe forme noi!”, a declarat Mihaela Glavan.
Evenimentul #MihaelaGlavanSS15 porneste de la ideea de zbor, libertate, creativitate: “Why walk when you can fly?” Acest univers fantastic recreat in serele din Gradina Botanica din Bucuresti completeaza perfect povestea colectiei.
“Propunerea Mihaelei Glavan de a intra in jocul ultimei ei colectii a venit cumva firesc. Am pornit de la emotii, de la povestile legate de prieteni comuni, de la locurile preferate si am ajuns la Sicilia, locul care sta sub semnul soarelui. Asa am ajuns in gradina de citrice din gradina botanica unde am condensat emotiile gandurile, oglindirile, confortul si jocul, propunerile celei mai recente colectii. Este o invitatie cu aripi, un pic din spiritul lui Peter Pan! “declara Iuliana Valsan, scenograf.
Expozitia de pantofi Mihaela Glavan va putea fi admirata in luna aprilie in cadrul celei mai cunoscute librarii din Bucuresti.