Modele Romania Modele Romania

Mandrie mare pentru moda romaneasca… Britney Spears face furori in corsetul Zest 2 apartinand brandului romanesc MURMUR

Andreea Bădală, fondatoarea brandului Murmur, a avut parte de o rundă de aplauze virtuale, dupăce două protagoniste celebre ale industriei muzicale americane i-au îmbrăcat piesele vestimentare.

Lady Gaga şi Britney Spears se numără printre clienţii brandului vestimentar românesc Murmur. În ultimul său videoclip, „Workin’ Bitch“, Britney Spears poartă un corset stilizat de Andreea Bădală, cu decupaje de dantelă în lateral, în timp ce Gaga face furori pe o celebra retea de socializare, îmbrăcată fiind într-o pereche de colanţi Murmur. Pantalonii mulaţi tip portjartier, pentru care „mama monstruleţilor“ a optat, sunt piesa-vedetă a colecţiei primăvară-vară stilizată de designerul român.

În imaginea postată pe reţeaua socială, Gaga susţine programul de sănătate „Obamacare“ printr-o pancartă cu mesajul “Getcovered”.

Anul 2013 este unul norocos pentru Bădală, având în vedere că piesele ce-i poartă semnătura au apărut şi în paginile revistei „Vogue“, în ediţia britanică tipărită în luna februarie. Pictorialul principal, realizat de Lucinda Chambers – directorul de modă al publicaţiei din Marea Britanie – şi fotograful Patrick Demarchelier, a propus o asociere inedită între piese din colecţia Murmur, laolaltă cu nume de referinţă din industria modei, precum Giambattista Valli, Valentino şi Manolo Blahnik.

Succesul înregistrat de Murmur a reprezentat „o mare recunoaştere“, aşa cum însăşi Andreea declara la acel moment. „Paginile revistei «Vogue» sunt o confirmare a calităţii produselor mele. Oamenii nu îşi vor mai pune întrebări referitoare la piesele vestimentare propuse“, a explicat designerul român.

Top 10 modele de sandale pentru aceasta vara!

Sezonul sandalelor e aici deja, iar daca vreti sa fiti in tendinte, atunci iata ca insipartie 10 modele pe care a-ti putea sa le aveti in garderoba:

1.Jason Wu ne propune doua modele fanteziste, insa foarte trendy in aceasta vara. Sunt din piele de sarpe, print-animal, piele alba si neagra si tinte metalice – in variante comoda si cea cu toc foarte inalt.

2. Manolo Blahnik ne propune o pereche de sandale confortabile, din material textil, in albastru turcoaz, ideale pentru vacanta sau plimbari lungi prin oras.

3.Tot de la maestrul Blahnik citire va prezint aceste sandale elegante, din matase neagra, cu toc foarte inalt si cu accesorii aurii. Sunt ideale pentru o petrecere!

4.Nicholas Kirkwood ne prezinta sandale comode, cu toc mediu, din material textil transparent, cu bordura din piele neagra, extrem de trendy si elegante.

5.Monique Lhuillier ne prezinta cele mai frumoase sandale ale sezonului – din dantela neagra, clasice si foarte elegante. Puneti-le in evidenta cu o tinuta simpla si vaporoasa.

6.Natalia Vodianova a creat pentru Zanotti o pereche de sandale rock-glamour, foarte sexy, din piele intoarsa, cu toc inalt si accesorii metalice aurii.

7.Brian Atwood ne propune mai multe perechi de sandale colorate, jucause si sexy, din piele, legate pe glezna si cu toc inalt, chiar si pentru petrecerile la piscina.

8.Tot Atwood a creat si aceste bijuterii, din piele lacuita, cu efect stralucitor, in turcoaz, elegante si seducatoare.

9.McQueen ne propune o pereche de sandale sexy, din piele camel, cu barete multiple, cu toc inalt si accesorizate cu elemente metalice aurii.

10.Si tot de la Alexander McQueen vin si aceste sandale statement, aurii, din piele, cu toc si platforma stralucitoare si un lant elegant pe glezna.

Mihai Albu expune la Muzeul de Arte Aplicate din Leipzig – afla pe ModeleRomania

Două perechi de pantofi create de designerul român Mihai Albu au fost incluse în expoziţia “Păşind în lumina reflectoarelor”! Designul experimental de pantofi”, care va fi deschisă în perioada 28 martie – 29 septembrie la Muzeul Grassi pentru Arte Aplicate din Leipzig.

Expoziţia, care cuprinde 150 de perechi de pantofi al căror design este semnat de creatori din mai multe ţări, are ca scop să prezinte o incursiune în diferite stiluri şi evoluţia lor, de la piesele arhitecturale până la creaţii îndrăzneţe, care inspiră ironie sau au mesaj social.

Astfel, selecţia designerilor a fost una eterogenă, singurul lucru comun fiind pasiunea şi dedicarea pentru pantofi. Mai mult decât atât, creaţiile care vor fi expuse dezvăluie profunzimi culturale şi estetice mai puţin explorate până în prezent.

Dintre creaţiile designerului român Mihai Albu au fost alese două, despre care acesta spune că reflectă ideea expoziţiei, care are o strânsă legătură cu arhitectura.

“Totul a început odată cu apariţia în Vogue Italia, cu realizarea a două recorduri mondiale. Mai mult, anul trecut, am apărut în revista de specialitate Shoegasm, apărută la New York, în care am avut 10 pagini şi creaţiile mele au fost prezentate pe larg, alături de cele ale unor nume mari în designul de pantofi, precum Manolo Blahnik, Louboutin sau Alexander McQueen”, a declarat Mihai Albu.

Cele două perechi de pantofi selectate de curatorii expoziţiei de la Leipzig sunt din colecţii lansate de designer în 2010 şi 2011.

“Prima pereche – roşu-negru – face parte din colecţia «Structuri 2010», colecţie de concept arhitectural, cu tema «deconstructivism concept», ce presupune un declic în liniaritatea procesului de proiectare, o dezaxare voită pe verticală, prin crearea unui haos controlat. Cea de-a doua pereche face parte din colecţia «Organics 2011», o colecţie de concept art-nouveau cu multe trimiteri către arhitectura spaniolului Antoni Gaudi”, a explicat Mihai Albu.