Modele Romania Modele Romania

Modele de pantofi pentru petrecerea de Craciun

Craciunul se apropie cu paşi repezi şi se pregătesc deja ţinutele deosebite pentru petrecerile de sezon. Dacă a-ti ales deja rochia, geanta şi v-ati gandit şi la o coafură potrivită, rămâne să va decideti ce pereche de pantofi veti încălţa pentru a va simţi cu adevărat speciala!

Dacă pană acum a-ti ezitat în a va achizitiona o pereche nouă de pantofi, iată că “pretextul” ideal a sosit: petrecerile de sărbători, Craciunul, Anul Nou, ieşirele în oraş prilejuite de sfârşitul anului şi câte şi mai câte reuniuni cu prietenii, impun o ţinută pe măsură. O pereche de pantofi senzaţionali sunt accentul necesar pentru a va sublinia silueta si pentru a va îmbunătăţi starea de spirit.

Si dacă v-ati hotărât să faceti o investiţie, uitati-va bine în garderobă înainte de a porni căutările. Dacă în jur nu vedeti decât pantofi negri, e bine ca măcar de aceasta dată să faceti o alegere îndrăzneaţă: roşu vibrant sau mov intens sunt nuanţe ale sezonului 2012/2013 pe care le veti purta cu succes şi în anul ce urmează!

 

Cocktail-urile pretenţioase cer un look dramatic, astfel că o pereche de pantofi de inspiraţie gotic-glam va face minuni: negrul subliniat de materiale speciale ca dantela, catifeaua sau aplicaţiile metalice sau din blană, va vor transforma cel putin pentru o seară într-o “femme fatale”.

Intr-o perioadă dominată de sclipiri, nu pot lipsi tocmai de la petrecerile de sărbători, pantofii din materiale opulente cun este glitterul sau pielea metalizată.

In marea de culori închise ale sezonului de iarnă, o pereche de pantofi ultra-coloraţi, ce combină minim 3 nuanţe puternice vor fi pata de culoare a serii.  Atât timp cât îi purtati cu ţinute monochrome, nu aveti cum să nu aveti un look de invidiat.

Ca modele, aveti libertate deplină! Sezonul acesta, mai mult ca în oricare altul, puteti opta pentru ce pereche de pantofi va place. Pumpşi cu platformă, stiletto clasici, pantofi Mary Jane sau T-strap, peep-toe sau cu baretă în jurul gleznei, oricare dintre alegeri este în tendinţe!