Modele Romania Modele Romania

Modele de fuste în tendinţe pentru toamna 2012

Cu toate că în toamnă-iarnă 2012 pantalonul este elementul cheie pe care designerii s-au bazat, fustele nu se vor demoda niciodată, iar în acest sezon, modelele au explodat. Avem modele clasice, lungi sau scurte, dar mai ales medii – aceasta este lungimea cheie. Toamna aduce cu ea lungimi diferite şi modelele XXL, însă nu trebuie să uităm că menirea fustei este să ne pună în valoare feminitatea.

Fuste scurte în tendinţe toamna-iarnă 2012

Când vine vorba despre fustele scurte, se poartă cele „evazate” cu volane la margini, cele cu model peplum, dar şi cele care aduc a un gogoşar.Puteti  opta pentru cele cu broderie aurie sau cele din piele neagră sau vişinie.

Fuste lungi pentru sezonul friguros

În toamna 2012 mediul este noul lung, iar dacă apelati la o fustă neagră din piele, acesta este look-ul statement al sezonului friguros. Fie că este model creion, fie că este faimosul A. La nivel mediu, se mai poartă fustele de inspiraţie army – sau cum mai sunt ele numite, cargo – după cum poţi vedea în colecţia Alexander McQueen. În plus, un avantaj al acestei fuste, dacă sunteti înaltă, este că o puteti purta atât cu încălţăminte fără toc, cât şi cu platforme.

In toamna 2012 designerii au reintrodus fusta lungă, precum puteti vedea la Donna Karan. Păstrati modelul simplu, în culori neutre, dar mai ales modele vaporoase, combinate cu tricotaje, cum ne propune Derek Lam.

Fuste de toamnă cu talia înaltă

Talia înaltă nu a dispărut nici în acest sezon, cu toate că s-au schimbat materialele, texturile şi modelele. Peplum a reînviat în toamna 2012, iar o fustă combinată cu peplum din piele este elementul „must have”.

Fustele ce par croşetate, cele perfecte pentru „prima zi de şcoală” – în carouri, purtate cu şosete lungi –, fustele din dantelă, care sunt perfecte pentru un look ladylike, apoi ultimul model cheie, dar nu cel din urmă, este cel „bubble” sau, pe româneşte, ca un gogoşar, care ascunde ceea ce nu vrei să aratati!

Noua colecţie de modele Karl by Karl Lagerfeld, lux la preţ redus

Karl Lagerlfeld a lansat cea de-a doua colecţie a brandului său cu preţuri accesibile, Karl by Karl Lagerfeld.

La fel ca prima colecţie, linia vestimentară este caracteristică stilului personal al celebrului designer, cu un mix sofisticat de haine şi accesorii, printre care jachete tuxedo, gulere ornamentale, rochii cu tăieturi îndrăzneţe, fuste feminine, rochii plisate şi, bineînţeles, nelipsitele mănuşi din piele. Nunaţele predominante ale colecţiei sunt alb şi negru însă Karl a avut grijă să includă şi modele de rochii colorate.

Colecţia are preţuri cuprinse între 40 şi 1800 de euro, iar piesele vestimentare pot fi achiziţionate de pe Net-A-Porter.

Prima colecţie Karl by Karl Lagerfeld a fost lansată în ianuarie, piesele vestimentare epuizându-se într-un timp record.

Karl Lagerfeld a anuntat, în octombrie 2011, că va lansa o linie vestimentară accesibilă, pentru femei, ce se va numi Karl, ce va cuprinde piese vestimentare cu preţuri mai mici.

“Este gustul şi stilul meu actual şi o părere despre cum cred că le-ar plăcea oamenilor să se îmbrace. Îmi doresc haine nu foarte scumpe pe care oamenii să-şi dorească să le poarte. Acesta a fost conceptul meu de foarte mult timp însă partenerii mei de business din trecut şi-au dorit să fie ca Chanel sau Fendi fără să se gandescă la ce este necesar pentru a fi aşa”, a declarat Llagerfeld , la lansarea colecţiei de debut.