Modele Romania Modele Romania

Colectia „Free the nipple“ by Jean-Paul Gaultier

Creatorul de modă francez Jean-Paul Gaultier (66 de ani) a prezentat la Paris o colecţie haute couture prin care a protestat faţă de „obligativitatea“ purtării sutienelor.

Designerul francez a susţinut astfel o adolescentă din Florida care a fost obligată de profesori să îşi acopere pieptul cu bandaje pentru că nu purta sutien pe sub tricou.

Lizzy Martinez, în vârstă de 17 ani, a fost în centrul unei controverse când, în luna aprilie, profesorii de la liceul unde învaţă i-au cerut să îmbrace un al doilea tricou sau să îşi acopere pieptul cu plasturi, pentru că, au susţinut ei, ceilalţi elevi au fost distraşi de sânii ei.

Gaultier a spus că este „scandalos“ ca o adolescentă să fie tratată în acest fel şi s-a folosit de colecţia sa pentru a o susţine. „Free the nipple“ a fost sloganul folosit de francez. „Dacă bărbaţii au dreptul să îşi arate bustul, de ce nu şi femeile?“, a spus designerul.

Astfel, în prezentarea colecţiei sale toamnă-iarnă, două modelele au defilat purtând doar viziere transparente de poliţie, cu mesajul – în limbile franceză şi engleză – „Free the nipple“.   „Poţi vedea sfârcurile şi bijuteriile, dar nu le poţi atinge. Nu spun că trebuie să îţi arăţi sânii. Mie îmi plac foarte mult corsetele şi sutiene, dar unei femei ar trebui să îi fie permis să nu poarte sutien pe sub tricou“, a adăugat el.

Creatorul de modă este de părere că „trăim într-o lume destul de poliţienească“ şi spune că a căutat „un pretext să arăt libertate pentru tot“:   „Am vrut să arăt că poţi merge cu sânii goi fără a fi atacat sau agresat. Este vorba despre libertatea de a te simţi bine şi de a nu lua viaţa atât de în serios“.

Show-ul său a început cu prezentarea de pulovere şi jachete accesorizate cu sloganul „No smoking”, despre care Gaultier a spus că este un joc de cuvinte. „Le smoking” este folosit în franceză pentru smoching.

 

 

Ludmila Corlăteanu, noile modele din colecţia “The Swan Lady”

Atunci când o colecţie te determina sa iti faci  un “wishlist” mental, ştii clar că este specială.

Acest lucru s-a întâmplat şi cu cea mai recentă colecţie Ludmila Corlăteanu, “The Swan Lady”, pentru toamnă-iarnă 2012.
Cu primele fotografii o sa va dati seama că este o colecţie completă, feminină şi versatilă, fiind perfectă atât pentru ţinutele de zi cu zi la birou, cât şi pentru evenimente de gală.

„În fiecare sezon îmi aleg ţesăturile şi decid pe ce culori voi merge. De data aceasta am hotărât să aleg doar albul şi negrul (şi un pic de roşu), ca să menţin interesul vizual pe detaliile de croi sau contrastul de facturi ale ţesăturilor. M-a ajutat şi frumuseţea dantelei aurii (marca Sophie Hallette), care se contopea cu nuanţa pielii. În piesele mele preferate ea joacă rolul unui suport aproape invizibil, dar foarte preţios la o privire mai apropiată.”
După cum puteti veti vedea  culorile sunt simple, însă accentul pică pe fiecare rochie şi o face să iasă în evidenţă.”

“Drama” se petrece pe partea din spate a ţinutei unde Ludmila  folosit tehnici de decupare a voalului creponat.

Din acestea şi încă alte detalii s-a compus o colecţie splendinda de rochii semnata Ludmila Corlăteanu!