Modele Romania Modele Romania

Ziua internaţională a iei

Ziua internaţională a iei

Ia românească, emblema costumului popular românesc, a servit drept inspiraţie atât designerilor locali, cât şi designerilor internaţionali, făcând de-a lungul timpului înconjurul lumii. „Cămeşa” sărbătorită astăzi, pe 24 iunie, a ajuns şi la inima celebrităţilor, printre cele mai cunoscute nume care au îmbrăcat-o numărându-se şi actriţele Brigitte Bardot, Raquel Welch şi Ali MacGraw.

Cămaşa croită în formă de cruce, de obicei dintr-o singură bucată de pânză de in, cânepă, mătase sau bumbac, este serbată pe 24 iunie, de Sânziene. Împodobită cu mărgele şi broderii stilizate, distribuite în forme geometrice sau inspirate din natură, ia românească a fost mereu reinterpretată şi s-a transformat în sursă de inspiraţie pentru designeri de pretutindeni.

Yves Saint Laurent a creat în 1981 o întreagă colecţie dedicată iei, pe care a intitulat-o „La blouse roumaine”. Designerul s-a inspirat din pictura cu acelaşi nume a artistului francez Henri Matisse, iar Jean Paul Gaultier, Kenzo şi Tom Ford i-au urmat exemplul şi au adus şi ei un omagiu camăşii tradiţionale româneşti, inspirându-se din vestimentaţia populară din zona Sibiului, din iile cu broderii negre. Asemeni lor, fascinaţi de motivele româneşti, au fost cuceriţi de simplitatea iei şi Oscar de la Renta, Anna Sui, Philippe Guilet, Agatha Ruiz de la Prada, Isabel Marant şi Carolina Herrera.

Şi designerii români şi-au omagiat originile prin introducerea motivelor iei româneşti în colecţiile lor, Adrian Oianu, Dorin Negrău, Ingrid Vlasov şi Musette fiind doar câteva din brandurile din România care au pus ia românească la loc de cinste în creaţiile ce le poartă numele.

Madalina Ghenea

Mândra ie românească a „defilat” de multe ori pe covorul roşu, îmbrăcată de vedete de renume. Actriţa Mădălina Ghenea a făcut furori la premiile Cannes de anul acesta, într-o creaţie Valentina Vidraşcu.

Nadia Comăneci şi echipa de gimnastică a României în 1976

Faima „cămeşei” româneşti a depăşit, însă, hotarele ţării de cu mult timp în urmă. După victorioasa notă de 10 de la jocurile olimpice de la Montreal din 1976, Nadia Comăneci, împreună cu întreaga echipă de gimnastică a României, a sărbătorit prin dans, purtând ia românească.

Trupa ABBA

Tot în anii ’70, una din solistele celebrei trupe ABBA, Anni-Frid Synni Lyngstad, poza în „la blouse de roumaine”.

Ali MacGraw

În aceeaşi perioada, Ali MacGraw, actriţa cunoscută graţie rolului său din drama romantică „Love Story”, se lăsa fotografiată într-o ie românească pentru un pictorial în revista „Life Magazine”.

Adele într-o creaţie Tom Ford inspirată de ia românească pe coperta ediţiei britanice Vogue, în 2012

Printre celebrităţile „cucerite” de ie se numără şi fostul sex-simbol al anilor ’60 Raquel Welch, cântăreaţa Adele, care a pozat într-o creaţie Tom Ford inspirată din ia românească pentru coperta revistei Vogue, în 2012, dar şi actriţele Hellen Mirren, Selma Blair, Katie Holmesc, Kate Moss, Brigitte Bardot şi Gwyneth Paltrow.

Gwyneth Paltrow