Modele Romania Modele Romania

Victoria Beckham nu dă greş ca designer la Săptămâna Modei de la New York

Cel mai recent show al său, prezent la Săptămâna Modei de la New York, a primit, în unanimitate, critici pozitive, inclusiv de la personalităţile prezente, precum Anna Wintour, redactor-şef „Vogue”, şi mereu stilata Rachel Zoe. David Beckham, alături de fetiţa cuplului, au privit din primul rând reuşita Victoriei.

Când fosta solistă Spice Girls s-a lansat în modă, scepticii nu au întârziat să apară. Dacă în muzică nu a fost strălucită, atunci moda nu avea să fie decât un moft al uneia dintre cele mai mediatizate vedete din lume.

Prima colecţia a brandului său a fost lansată în 2008, iar de atunci, Victoria Beckham nu face decât să crească în ochii specialiştilor, dar şi al publicului. „Poate şi-a găsit menirea adevărată”, a scris presa internaţională la acea vreme.

Astăzi este un designer în toată regula, cu două colecţii principale prezentate anual la Săptămâna Modei de la New York, magazine proprii şi linii vestimentare care se vând ca pâinea caldă, în ciuda preţurilor piperate.

În weekend, colecţia pentru primăvară-vară 2014 prezentată de aceasta a încântat cu nuanţe rar întâlnite în garderoba designerului: fuchsia, burgundi şi alb.

“Ţinutele cu o alură sport şi extrem de simple aduc aminte de perioada şcolii şi lecţiile de tenis”, scrie „Daily Mail”. Rochiile extrem de mulate pe corp, pentru care brandul ei a devenit cunoscut, au lipsit cu desăvârşire din această colecţie, prezentând o abordare mult mai relaxată şi naturală a modei.

Peplumul şi volanele nu pleacă nicăieri, cel puţin în viziunea Victoriei Beckham, iar fusta-pantalon de lungime midi va deveni senzaţia sezonului cald.

“Îmi plac rochiile bine croite pe corp, dar mai este o altă versiune a mea, care preferă stilul mai relaxat, dar pus la punct”, a spus Victoria Beckham. „Îmi place să mă provoc în fiecare sezon. Aş purta fiecare piesă din această colecţie, sunt foarte mândră de ea”, a adăugat ea.

Iar reacţiile nu au întârziat. „Simplitatea frumoasă şi eleganţa personificată”, a scris pe o platforma de socializare Marigay McKee, director al magazinului Harrods. Iar „Vogue” a descris muza Victoriei Beckham ca pe „o tânără cool, cu o sensibilitate aparte pentru spiritul urban şi genul de abordare în care masculinul se împleteşte cu femininul”.