Modele Romania Modele Romania

Roger Federer a renuntat la Nike pentru brand-ul japonez Uniqlo

Celebrul tenismen Roger Federer a renuntat la Nike dupa 21 de ani de colaborare. Sportivul elvetian a ajuns la o intelegere pe termen lung cu brand-ul japonez Uniqlo care a confirmat zvonurile si l-a numit pe Federer ambasador.

Anuntul a venit dupa ce Roger Federer a aparut la incalzire, inaintea meciului de la Wimbledon, cu Dusan Lajovic, intr-un echipament simplu, fara brand. In timpul partidei, vedeta tenisului a purtat un tricou, pantaloni si banderola de la Uniqlo si adidasi de la Nike.

Ultimul contract al lui Federer cu Nike a fost semnat in anul 2008, pe o durata de 10 ani si s-a spus ca a fost cel mai mare din istoria tenisului. Conform rapoartelor, intelegerea cu Uniqlo va fi tot pe 10 ani si se estimeaza ca va ajunge la 300 de milioane de dolari.

Publicatia Tennis World USA a mentionat anterior ca este ciudata trecerea lui Federer de la Nike la Uniqlo pentru ca brand-ul japonez produce doar imbracaminte, nu si incaltaminte, ceea ce inseamna ca tenismenul va purta in continuare adidasi de la Nike.

Jurnalistul sportiv, Ben Rothenberg a spus ca Uniqlo ar trebui sa redefineasca imaginea lui Roger Federer pentru ca legatura sa cu Nike este foarte puternica si va fi greu de asociat cu alt brand. Nike detine loggo-ul “RF” si cateva dintre cele mai iconice produse pe care tenismenul le-a purtat.

Starul elvetian a mai colaborat anterior si cu Moët & Chandon, Gillette, Rolex, Lindt si cu producatorul de rachete Wilson.