Modele Romania Modele Romania

Supremaţia florilor

Nu ar fi primăvară dacă printre trend-urile sezonului nu s-ar regăsi şi imprimeurile sau broderiile florale.

În acest sezon, însă, inflorescenţele de pe caltwalk au devenit şi mai sofisticate: sunt poetice şi diafane la Dolce & Gabbana, stilizate la Marc Jacobs, îndrăzneţe şi preţioase la Christian Dior, Delpozo şi Marni.

Din fericire, tendinţele de pe podiumurile de primăvară au fost transpuse în piese cu preţuri accesibile, şi în magazinele de retail de la noi.

Tips-uri:

-rezistati tentaţiei de a adăuga prea multe accesorii acestui look, dacă nu vreti să înfloriti exagerat.

–limitati-va la a purta ţinutele înflorate cu o pereche de cercei candelabru sau cu o geantă structurată.

-dacă nu va simtiti confortabil purtând un imprimeu înflorat din cap până-n picioare, axati-va pe un accesoriu spectaculos, cum ar fi o pereche de pantofi sau o geantă.

 

Chanel modele pentru vara 2013 – panouri solare pe catwalk?!

Karl Lagerfeld a surprins cu o nouă colecţie Chanel, o surpriză şi în acelaşi timp nu, pentru că lumea se aşteaptă să descopere ceva inedit, în exces, în colecţiile label-ului. Pentru primăvară-vară 2013, Chanel prezintă apocalipsa în modă.
De ce au fost prezente panouri solare pe catwalk? Karl Lagerfeld a explicat simplu „vântul şi soarele sunt libere”. Revenind la hainele prezente în show, pentru vara 2013, Chanel s-a axat pe rochii linia A, bolero-uri, imprimeuri florale, ţinute colorate şi altele „black or white”, fuste-rochii şi transparenţe.
Sunt multe elemente interesante în fiecare show Chanel, un lucru este cert, Karl a dat dovadă de exces creativ cu această colecţie unitară, dar cu elemente atât de diferite.

Femeia Chanel a verii 2013 este una care valorează hainele elegante şi feminine. Tendinţa asiatică din sezonul toamnă-iarnă 2012/2013 se regăseşte şi în această colecţie, însă elementele care au atras atenţia cel mai mult au fost accesoriile: pălăriile opulente, sandalele cu platformă, coliere din perle, si geanta „Hula-Hoop”, care evidenţiază încă o dată importanţa genţilor în ţinute.
Colecţia a fost prezentata în cadrul Săptămânii Modei din Paris, la Grand Palais, unul dintre locurile preferate ale directorului de creaţie.

Desigual prezintă colecţia de modele pentru primăvară/ vară 2013

Casele de modă au început să prezinte noile colecţii pentru următorul an. În această categorie se înscrie şi brand- ul spaniol Desigual. Colecţia propusă este foarte interesantă şi cuprinde rochii lejere, fuste scurte şi pantaloni monocromatici. 

Imprimeurile utilizate sunt variate, predominând cele florale, dungile şi bulinele. Accesoriile sunt discrete: coliere de dimensiuni reduse şi genţi simple.