Modele Romania Modele Romania

Cum se contopeste moda cu sexualitatea?!

„Sex animalic. Asta face ca Pamantul sa se invarta si asta vinde haine“, spunea McQueen in Vogue UK in 2002.

Iata un clasament al designerilor ce fac sex direct pe podium:

Sexofilii: „Sonia Rykiel – libertatea femeilor“ , sub acest slogan se lansa linia Rykiel Woman in 2002, cuprinzand jucarii sexuale si lenjerie intima cu buze false care… vibrau. Nu e ca si cum Rykiel si-a dorit sa transforme boutique-ul intr-un sexshop, ci doar sa fie ludica, sa schimbe imaginea jucariilor sexuale sau preconceptiile femeilor in acest sens. Astfel, acestea sunt asociate nu cu „jocuri murdare“, ci cu obiecte de fashion.

Stella McCartney creeaza sexualitate pentru sine. Transparente, decupaje provocatoare, accente de lenjerie, dantelarii, texturi satinate senzuale strecurate peste tot… acesta e vocabularul de catwalk al lui McCartney. Un vocabular al seductiei, al intimitatii, al sexului ca spectacol public. Cat este pentru ca femeia sa se simta senzuala,cat este pentru ochiul privitorului…

Obsedatii: Roberto Cavalli – sau strategia nuditatii. „King of bling“ este campionul senzualitatii la tensiune maxima. Rochii scurte, topuri minuscule si mulate, slituri adanci, decolteuri si mai adanci, decupaje si transparente. Adica, o strategie a nuditatii. Cum altfel poti pune in valoare un corp frumos, daca nu aratandu-l, printre falduri fine si croieli senzuale? Desi s-a spus despre el ca incearca sa transforme femeia intr-un obiect sexual, Cavalli doar celebreaza frumusetea si senzualitatea corpului femeii.

Tom Ford – sau sexualitatea ca drog, strategia porno-sic inceputa la Gucci (brand pe care, de altfel, l-a scos din „nuditatea“ financiara in 1994) si continuata la YSL in 2000. Daca ne uitam atent la femeia pe care o propune Ford in colectiile sale, vom observa ca aceasta e imaginata ca si cum ar fi gata de o partida fierbinte de sex. El insusi afirma ca „ar putea fi femeia care toarna ceara fierbinte peste iubitul ei si apoi se napusteste asupra lui“. Desi s-a afirmat ca designerul si-a propus sa realizeze un obiect suprasexual din femeie, Ford nu face altceva decat sa determine femeile sa gaseasca atitudine si feminitate in sexualitate si erotism.

Antisexualii: Miuccia Prada, inamicul nuditatii, spunea: „Fetelor care poarta tocuri inalte si pielea la vedere le zic: cu cat ai o alura mai sexy, cu atat nu ai parte de sex in viata ta“. In acest sens, intr-un fel de opozitie a dezbracarii femeii in vestimentatia sa, milaneza se razbuna printr-o colectie barbateasca, in care modelele au purtat topuri mulate, de culoarea pielii.

Echilibristii: Stefano Pilati – momentul cand femeia YSL revine in forta. Preluand jobul de art-director al YSL, s-a hotarat sa refaca legatura dintre universul YSL si Tom Ford. A incercat sa diminueze sexualitatea pregnanta a colectiilor predecesorului sau. Si totusi, Pilati are o atingere de fetisism in creatile sale, cu accente androgine, stabilind o legatura intre putere si seductie, feminitate si afirmare, control si abandon. Daca femeia-dominatrix a lui Tom Ford isi dedica sexualitatea completamente barbatilor, femeia propusa de Pilati pentru YSL isi cauta autonomia, el insusi afirmand: „Vreau sa le redau femeilor sentimentul de incredere in ele insele si controlul asupra feminitatii lor“. Iata cum designerii, pasionati de corpul feminin si de sexualitate, si-au pus amprenta in moda si asupra perceptiei despre nuditate si erotism. Bondage, decupaje, lenjerie la vedere. Toate sunt concepute pentru femeia indrazneata ce se imbraca pentru a fi dezbracata, chiar si din priviri.

Hayden Christensen are o colecţie vestimentară- afla detalii pe ModeleRomania

Nu cred că l-am fi văzut până acum pe actorul Hayden Christensen în postura de designer!

Acesta a obţinut un parteneriat cu brandul canadian RW&CO, el lansându-şi propria colecţie vestimentară ce va fi disponibilă începând cu luna noiembrie.

 

Linia este formată din 20 de piese vestimentare pentru bărbaţi, Hayden declarând următoarele:” Crescând în Canada, atât fraţilor mei, cât şi mie, ne-a plăcut să ne facem cumpărăturile la RW&CO, unde ştiam că vom găsi haine în trend de calitate, care să se potrivească stilului nostru. Sunt încântat că am devenit partenerul brandului cu care am o conexiune atât de autentică şi care promovează atenţia pentru detaliu în ceea ce priveşte design-ul”.

 

Frumuselul Hayden se va ocupa şi de promovarea colecţiei, el fiind protagonistul campaniei publicitare.

Vedete îmbrăcate în rochiile designerului român Maria Lucia Hohan

Maria Lucia Hohan și-a deschis primul atelier în România la vârsta de 23 de ani după ce a studiat în Paris și Milano. Dezamăgită de cum evoluează lucrurile în România, unde superficialitatea și relațiile primează, designerul s-a promovat mai mult în străinătate, unde cele mai cunoscute vedete îi poartă creațiile:”Din păcate, relațiile mele din modă sunt limitate la un anumit grup, deoarece este un mediu superficial, bazat pe interese, extrem de critic și, mai presus de toate, frecventat de persoane foarte false – e un mediu în care nu-mi face plăcere să mă arunc, nici dacă trebuie. Am remarcat că presa de tip monden (paparazzi, plătită) funcționează foarte bine și poate propulsa sau distruge un brand. Prefer însă să nu beneficiez de acest tip de promovare și să mă limitez la mediul strict profesional, așa că nu mă veți vedea niciodată la anumite posturi TV sau în editoriale “dubioase”, deoarece în ciuda faptului că promovarea pe aceste canale pare eficientă, este de scurtă durată și are o falsă valoare!”

Rochiile creatoarei, au prețuri cuprinse între 350 – 1000 euro: “Colecțiile mele se găsesc în România exclusiv în showroomul dintr-un cunoscut mall bucurestean și pe site-ul meu, care este cea mai completă platformă de vânzare a creațiilor MLH, precum și în magazine din Italia, Dubai, Grecia, Spania, Irlanda, Elveția etc. iar în curând pregătesc distribuția de rochii de mireasă MLH în New York și Paris, în magazine specializate.”

Iata mai jos o galerie cu vedete imbrăcate in creatii Maria Lucia Hohan pentru aparitiile in reviste:

Nou trend vestimentar : pantalonii 2 în 1

Cântăreţele Rita Ora şi Miley Cyrus, dar şi actriţele Jennifer Lawrence şi Leelee Sobiesky sunt câteva dintre vedetele care au lansat moda pantalonilor 2 în 1. Bizarii pantaloni, rezultatul unei combinaţii de stiluri total diferite, ar putea să devină „hit-ul“ vestimentar al acestei veri.

Cântăreaţa Rita Ora a apărut pe scenă, în timpul unui concert, îmbrăcată cu acest tip de pantaloni, creaţi jumătate din denim şi jumătate dintr-un material strălucitor, cu paiete.

Trendul a fost preluat, mai apoi, şi de rebela interpretă Miley Cyrus, care a mers la un eveniment monden înveşmântată într-o astfel de piesă vestimentară.

Şi actriţa Jennifer Lawrence a ales o pereche de pantaloni marca Dior, o combinaţie între şalvari şi pantaloni mulaţi.

Nu este prima dată când în modă apar asemenea „împerecheri“ de stiluri. Rochii, jachete sau bluze cu mâneci croite din materiale diferite au fost promovate în anii trecuţi, dar aceşti pantaloni au fost etichetaţi de stilişti ca fiind de-a dreptul nebuneşti!

Ashish Gupta este unul dintre designerii care a lansat un model de pantaloni 2 în1, cu un crac evazat şi unul de tip skinny. Gupta a declarat că realizează aceste piese vestimentare pentru persoanele care au simţul umorului şi vor să iasă în evidenţă.

Colecţia Zuhair Murad la Saptamana Modei de la Paris 2013

 

Zuhair Murad are 42 de ani şi se numără printre cei mai talentaţi designeri de rochii haute couture. Ieri el şi-a prezentat noile creaţii în cadrul unei prezentări de modă de la Paris Fashion Week.

La majoritatea evenimentelor mondene importante, vedetele aleg piesele vestimentare de la această casă de modă pentru că aşa se asigură că apariţia lor nu va fi trecută cu vederea.

Noua colecţie surprinde în mod inedit graţia şi eleganţa în armonie cu extravaganţa şi complexitatea redată prin linii ce imită forme ale naturii.

Nu lipseşte jocul dintre transparenţe şi materiale strălucitoare sau dantelă, designer-ul dorind să portretizeze o regină modernă.

 

Mai  jos aveati  o galerie spectaculoasa de la prezentarea Zuhair Murad din cadrul Saptamanei Modei de la Paris 2013:

Mihai Albu expune la Muzeul de Arte Aplicate din Leipzig – afla pe ModeleRomania

Două perechi de pantofi create de designerul român Mihai Albu au fost incluse în expoziţia “Păşind în lumina reflectoarelor”! Designul experimental de pantofi”, care va fi deschisă în perioada 28 martie – 29 septembrie la Muzeul Grassi pentru Arte Aplicate din Leipzig.

Expoziţia, care cuprinde 150 de perechi de pantofi al căror design este semnat de creatori din mai multe ţări, are ca scop să prezinte o incursiune în diferite stiluri şi evoluţia lor, de la piesele arhitecturale până la creaţii îndrăzneţe, care inspiră ironie sau au mesaj social.

Astfel, selecţia designerilor a fost una eterogenă, singurul lucru comun fiind pasiunea şi dedicarea pentru pantofi. Mai mult decât atât, creaţiile care vor fi expuse dezvăluie profunzimi culturale şi estetice mai puţin explorate până în prezent.

Dintre creaţiile designerului român Mihai Albu au fost alese două, despre care acesta spune că reflectă ideea expoziţiei, care are o strânsă legătură cu arhitectura.

“Totul a început odată cu apariţia în Vogue Italia, cu realizarea a două recorduri mondiale. Mai mult, anul trecut, am apărut în revista de specialitate Shoegasm, apărută la New York, în care am avut 10 pagini şi creaţiile mele au fost prezentate pe larg, alături de cele ale unor nume mari în designul de pantofi, precum Manolo Blahnik, Louboutin sau Alexander McQueen”, a declarat Mihai Albu.

Cele două perechi de pantofi selectate de curatorii expoziţiei de la Leipzig sunt din colecţii lansate de designer în 2010 şi 2011.

“Prima pereche – roşu-negru – face parte din colecţia «Structuri 2010», colecţie de concept arhitectural, cu tema «deconstructivism concept», ce presupune un declic în liniaritatea procesului de proiectare, o dezaxare voită pe verticală, prin crearea unui haos controlat. Cea de-a doua pereche face parte din colecţia «Organics 2011», o colecţie de concept art-nouveau cu multe trimiteri către arhitectura spaniolului Antoni Gaudi”, a explicat Mihai Albu.

 

Premieră: un blogger român a fost îmbrăcat de Roberto Cavalli la Săptămâna Modei de la Milano !!!

Janina Nectara, creatoarea blogului www.FashionAvecPassion.com, a fost invitată de Roberto Cavalli la showroom-ul sau din Milano pentru a participa la pregătirile show-ului de modă, intrate în linie dreaptă, spectacol programat astăzi. Românca face parte din elita bloggerilor de modă din lume şi a fost invitată să probeze creaţiile din noua colecţia a lui Cavalli.

Eva si Roberto Cavalli au organizat o întrunire cu cei mai influenti bloggeri de modă din lume cărora le-au arătat, în premieră, inainte de a fi prezentată pe podium în faţa spectatorilor, noua lor colectie Just Cavalli. Pentru a demonstra lumii întregi buna relaţie de colaborare care există între el şi bloggerul român Janina, celebrul Roberto Cavalli a postat chiar şi pe conturile sale de Twitter şi Instagram o fotografie cu românca. Janina Nectara a fost invitată să probeze hainele noii colectii.

Asemenea unei vedete de prim rang, Roberto Cavalli i-a oferit Janinei ţinute de covor rosu care vor fi purtate la showurile sale de la Milano Fashion Week. Janina a realizat şi un interviu filmat cu designerul care va fi publicat, în curând  pe blog-ul personal al româncei.

Colecţia de modele de lenjerie ciudata Zahia Dehar, la Saptamana Modei de la Paris

Printre designerii care şi-au prezentat creaţiile haute couture la Săptămâna Modei de la Paris se numără şi Zahia Dehar, o tânără care abia a împlinit 20 de ani şi este cunoscută ca fostă prostituată.
Colecţia de lenjerie Zahia Dehar a fost, evident, pe placul bărbaţilor, însă excentricele creaţii nu prea au impresionat criticii de modă. Fără o linie anume sau un punct de plecare, colecţia a fost un amestec fără sens de piese excentrice şi cuminţi.

Constumaţiile cu şorţuleţ minuscul au fost amestecate cu unele din pene sau aplicaţii sub formă de fluture.

Pe de altă parte, nimeni nu se aştepta la o colecţie prea coerentă din partea tinerei Zahia Dehar. Aceasta avea numai 18 ani când s-a descoperit că în adolescenţă, pe când era minoră făcea sex pe bani cu clienţi faimoşi şi bogaţi, printre care şi unii din cei mai cunoscuţi fotbalişti francezi.

Zahia a profitat de faima pe care a obţinut-o astfel ca să se lanseze în lumea modei şi a trecut de la meseria de model la cea de designer. Acum, fosta prostituată de lux este un designer de renume care îşi prezintă colecţiile sexy la Săptămâna Modei Haute Couture de la Paris.

Decalogul vestimentar al oamenilor de afaceri by Alexandru Ciucu– afla pe ModeleRomania

Alexandru Ciucu, celebrul designer de costume masculine Premium, dezvaluie cele zece reguli pe care orice om de afaceri trebuie sa le respecte in privinta hainelor pe care le poarta la birou.

Alexandru Ciucu este renumit atat pentru colectiile sale exceptionale de costume si accesorii masculine business sau de ceremonie, cat si pentru faptul ca este un fin cunoscator al codului vestimentar masculin.

Colectia sa de business “L’Homme. Roi 2012” a fost prezentata si la Monte Carlo, intr-un show de moda individual desfasurat la Hotel de Paris si a fost rapid reperata de oamenii de afaceri locali, care i-au devenit si clienti fideli.

Alexandru Ciucu a conceput Decalogul vestimentar al oamenilor de afaceri, mai exact zece porunci de la care este bine sa nu ne abatem atunci cand vrem sa fim corecti si eleganti la locul de munca.

1. Nu purta haine mai mari sau mai mici decat masura ta!
2. Nu copia stilul colegilor! Creaza-ti un stil propriu! Vei fi mai apreciat astfel!
3. Nu folosi doua zile la rand aceeasi culoare de camasa! Colegii pot crede ca porti aceeasi camasa!
4. Daca nu dispui de un buget considerabil pentru multe costume si camasi, cheltuie cea mai mare parte din bani pe accesorii de calitate!
5. Nu purta la birou pantofi deteriorati! Este preferabil sa ai o pereche de pantofi pe care o porti doar la birou si care sa arate mereu bine. Pentru drumul pana la birou poti incalta o alta pereche care poate fi chiar sport si, deci, mai confortabila.
6. Nu le spune colegilor de unde iti cumperi hainele si, mai ales, accesoriile! Este posibil ca unii dintre ei sa nu tina cont de porunca nr 2.
7. Nu te lua mereu dupa trendurile generale. S-ar putea sa nu ti se potriveasca o anumita linie! Este mai important sa fii armonios imbracat, decat sa fii intr-un trend care nu te reprezinta!
8. Nu te imbraca mai scump sau mai ostentativ decat seful tau!
9. Consulta-te vestimentar cu colegii despre care se spune ca au simt estetic. Vei avea de castigat iar relatia voastra de prietenie se va consolida.
10. Daca tu esti fashion-istul biroului, ajuta-i pe cei care au curajul sa te intrebe! Inseamna mult pentru ei!

Alexandru Ciucu este Furnizorul Oficial al Casei Regale a Romaniei si detine cel mai mare atelier de vestimentatie masculina Premium din Romania.

Kiki de Montparnasse aduce noua colecţie de modele de lenjerie Fleur du Mal

Să ajungi maestru în arta seducţiei nu este un lucru uşor, însă lenjeria care îţi dă un „boost” încurajator nu strică niciodată. De aceea, după ce a plecat de la cârma de creaţie a brand-ului Victoria’s Secret, Jennifer Zuccarini a creat brand-ul Kiki de Montparnasse.

Cofondatorul brand-ului de lenjerie şi nu numai, Jennifer Zuccarini, ne incită simţurile de data aceasta cu o colecţie inedită, Fleur du Mal. Această gamă sărbătoreşte în mod egal atât îmbrăcatul senzual, cât şi dezbrăcatul lasciv.

„Am avut mereu o viziune pentru acest brand. Ideea are la bază întrebarea: ce porţi pe dedesubtul unei cămăşi glamour, dar transparentă?”, explică Jennifer Zuccarini.

Cu această viziune a pornit la drum designer-ul, iar astfel ne rezolvă ambele dileme, dacă le aveati, ce să purtati pe dedesubt, dar şi pe deasupra, dedicând această colecţie soţiei cuminţi şi amantei din substraturi.

Despre platforma online, cofondatoarea explică că şi-a dorit să fie un site personalizat, care să cuprindă toate lucrurile pe care aceasta le iubeşte: haine şi lenjerie, cultură şi muzică.