Modele Romania Modele Romania

Spectacol de moda socant la Săptămâna Modei de la Paris

Imagine din Prezentarea Rick Owens  Imagine din prezentarea Vivienne Westwood

Designerii Vivienne Westwood şi Rick Owens, „copiii” rebeli ai modei, au şocat la Săptămâna Modei de la Paris. Modelele lui Westwood au fost folosite pe post de umeraşe umane pentru haine, în timp ce modelele din prezentarea lui Rick Owens au defilat cărându-se reciproc, într-o postură care aminteşte de poziţia sexuală 69.

Săptămâna Modei de la Paris a fost ocazia creatorilor de modă şi să strălucească, dar şi să şocheze. Este cazul designerului britanic Vivienne Westwood, în al cărui spectacol de modă modelele care au defilat au fost folosite pe post de „umeraşe umane” pentru haine. Nici americanul Rick Owens nu s-a lăsat mai prejos. În prezentarea din Franţa, designerul şi-a instruit modelele să se care unul pe celălalt pe podium, în ipostaze care amintesc de binecunoscuta poziţie sexuală 69, în care partenerii îşi fac sex oral simultan.

Vivienne Westwood, în vârstă de 74 de ani, cunoscută pentru activismul său în probleme de mediu, a declarat că pentru realizarea colecţiei pe care a prezentat-o la Săptămâna Modei de la Paris s-a inspirat din operele artiştilor săi italieni favoriţi, printre care Titian, Giorgione şi Bellini. În cadrul defilării, modelele au purtat creaţiile nonconformistei creatoare într-o manieră inedită: pe umeraşe montate pe umeri, deasupra capului.

Pe aceeaşi lungime de undă s-a aflat şi controversatul designer american Rick Owens, care anul trecut a şocat audienţa prin prezentarea sa din timpul Săptămânii Modei Masculine, când modelele au defilat în haine cu vedere în zona intimă.

Anul acesta, la ediţia pariziană a festivalului de modă, Owens şi-a instruit modelele să defileze două câte două, în poziţii dificile, în care una din femei stătea pur şi simplu suspendată de cealaltă. Creatorul în vârstă de 52 de ani a declarat că prezentarea sa a fost o reprezentare a puterii feminităţii.

Ţinută Vivienne Westwood Defilare Rick Owens  Prezentare Vivienne Westwood

Philip Treacy – Palariile ca sculpturi purtabile

Cand celebritatile vorbesc despre palarii, Philip Treacy este cel mai probabil personajul principal al discutiei. Designerul britanic creeaza prin accesoriile sale adevarate sculpturi purtabile. ‘Imi plac palariile care iti fac inima sa bata mai tare’, a declarat el in urma cu doi ani intr-un interviu pentru The Guardian. Si reuseste sa o faca. Creatiile lui cu cele mai inedite forme si texturi depasesc trendurile si ajung sa fie deseori prima alegere a celor mai multe staruri din intreaga lume. Sarah Jessica Parker, Lady Gaga si Victoria Beckham sunt doar trei exemple.

Philip Treacy a absolvit Colegiul National de Arta si Design din Dublin. Apoi, si-a dezvoltat pasiunea pentru accesoriile millinery urmand, in 1988, cursurile de la Royal College of Art din Londra. Creatiile sale au fost realizate la inceput din materiale achizitionate de la diferite bazaruri locale, insa maiestria cu care reusea sa transforme cele mai simple materiale in cele mai sofisticate povesti a fost remarcata inca din timpul studiilor. Acest lucru i-a adus colaborari cu designeri importanti din industria modei.

In prezent, Treacy are un portofoliul impresionant. A lucrat cu cele mai importante case de moda, de la Alexander McQueen pana la Chanel sau Valentino, iar palariile sale au devenit piese statement pe covorul rosu. De altfel, nunta lui Kate Middleton cu Printul William nu ar fi aratat la fel fara creatiile nonconformiste ale lui Philip Treacy. Peste 30 de invitate au purtat palariile sale. Criticata palarie in forma de funda, purtata de Printesa Beatrice, ii poarta semnatura!