Modele Romania Modele Romania

Carmen Iohannis look marin

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost prezent la festivităţile legate de Ziua Marinei, festivităţi care au avut loc la Constanţa.

Cum era de aşteptat, acesta a fost însoţit la ceremonia la care a rostit un discurs de soţia sa, Carmen Iohannis, ocazie pentru cei prezenţi la festivităţi să admire ţinuta Primei Doamne.

Soţia preşedintelui a ţinut să adopte o ţinută cu tentă marină pentru această ieşire, şi anume o roche midi albă cu elemente decorative albastre, creaţie a casei ELLIS, Luxury by Eli Lăslean, şi ochelari de soare cool, cu lentile închise la culoare.

Singurul element care nu se potriveşte, parcă, în ansamblu este geanta de umăr într-o nuanţă aprinsă de roz pe care Carmen Iohannis a accesorizat-o la întreaga ţinută.

 

Carmen Iohannis Vs Brigitte Macron la Bucuresti

Brigitte Macron(64 de ani) și Carmen Iohannis(56 de ani) au ales ținute simple și elegante pentru întâlnirea de la Palatul Cotroceni.

Prima Doamnă a Franței i-a rămas fidelă casei Louis Vuitton, la care apelează încă din 2015, când soțul său era ministru al Economiei. Carmen Iohannis a purtat o rochie semnată de un designer român.

Brigitte Macron, ca și Carmen Iohannis, poartă în aparițiile oficiale ținute chic casual, cu fuste deasupra genunchiului și tocuri înalte. Madame Macron, de când a mers la Palatul Elysee, a apărut doar în creații Vuitton, Dior și Chanel.

Primele Doamne și-au petrecut ziua împreună. Au luat pranzul  la un restaurant franțuzesc și au vizitat atelierul stilistei Eli Lăslean.

Brigitte Macron a purtat aceeași rochie și aceeași jachetă și la întâlnirea cu Prințesa Marie a Danemarcei. , în vreme ce Carmen Iohannis a mai apărut în aceeași vestimentație și recent, la Întâlnirea Sașilor din Transilvania.