Modele Romania Modele Romania

Asian Moods Resort 2012 by Simona Semen – pe ModeleRomania

Simona Semen nu este un nume nou în industria modei, însă de data aceasta vine cu o colecţie ce explorează spiritualitatea, Asian Moods Resort 2012. Înainte de a va  învălui în misterul colecţiei pret-a-porter, Heaven Inside, pentru toamna 2012, Simona va mai lasă să va bucurati de vară.

Publicul a făcut cunoştinţă prima oară cu o parte din această colecţie, cu ocazia evenimentului Soirees de la Mode, ediţia cu numărul XII. Asian Moods reprezintă o tentativă de a se întoarce la origini şi tradiţii, unde haina în maniera reinterpretată de Simona are funcţii contemporane de estetică şi reflectare personală.

Pentru crearea acestei colecţii, creatoarea a apelat la tehnici tradiţionale de croitorie japoneză, iar ţinutele ne uimesc prin actualitate şi versatilitate. Chimonoul pare să fie personajul principal feminin al colecţiei, însă chiar şi el a fost transformat cu ajutorul materialelor: voal şi tafta.

Personajul principal masculin sunt pantalonii hakama care simbolizează – prin cele 7 pliuri dispuse inegal în faţă şi spate – curajul, caritatea, dreptatea, respectul, sinceritatea, loialitatea şi onoarea.

Piesele neo-etnice ale colecţiei Asian Moods sunt comode, purtabile şi inedite, în culori calde, de vară: bej auriu, aramă stinsă, iar în campania de mai jos, făcută de fotograful Doina Ionescu, va veti întâlni cu ele pe modelele Medeea Pintilie şi Adriana Andreicuţ.

Fotografiile campaniei au fost realizate exclusiv pe film, pentru a întregi întoarcerea la origini şi puntea trecutului cu prezentul explorate în colecţie. Campania l-a avut ca art director pe Alin Galatescu, iar ca locaţie a fost ales Podul Basarab.

Un preview al tendintelor pentru toamna – pe ModeleRomania

Sunteti curioase sa aflati care sunt propunerile designerilor pentru urmatorul sezon?

Iata ca a venit momentul sa aruncam o privire asupra principalelor colectii…

Iata cateva lookuri reprezentative, de la douazeci de case de moda importante, pentru a vedea care sunt elementele-cheie in tendintele pentru toamna-iarna.

Combinatiile neasteptate (si uneori inedite) de materiale, texturi si culori sunt primele lucruri pe care le putem remarcat. Asa cum era de asteptat, negrul, tonurile de gri ori nuantele inchise de rosu se numara printre preferatele designerilor. Combinatia clasica alb-negru se completeaza perfect cu rosul intens, iar nuantele de maro sunt puse in evidenta de tonuri camel ultra luminoase.

In ceea ce priveste materialele, pielea si blana sunt vedetele sezonului. Toti designerii care conteaza le-au inclus in colectiile lor, iar unii au mers intr-atat de departe incat au propus chiar si fuste din blana.

Tricotajele, imprimeurile si broderiile se vor regasi si ele in tendintele toamnei, iar brocartul pare sa revina in forta dupa ani de absenta.

Fustele si rochiile cu peplum continua sa ramana in tendinte si, asa cum ne-am obisnuit, vom simti si influente din trecut, cu accent pe farmecul anilor ’20 si nebunia anilor ’60.

Ludmila Corlăteanu, noile modele din colecţia “The Swan Lady”

Atunci când o colecţie te determina sa iti faci  un “wishlist” mental, ştii clar că este specială.

Acest lucru s-a întâmplat şi cu cea mai recentă colecţie Ludmila Corlăteanu, “The Swan Lady”, pentru toamnă-iarnă 2012.
Cu primele fotografii o sa va dati seama că este o colecţie completă, feminină şi versatilă, fiind perfectă atât pentru ţinutele de zi cu zi la birou, cât şi pentru evenimente de gală.

„În fiecare sezon îmi aleg ţesăturile şi decid pe ce culori voi merge. De data aceasta am hotărât să aleg doar albul şi negrul (şi un pic de roşu), ca să menţin interesul vizual pe detaliile de croi sau contrastul de facturi ale ţesăturilor. M-a ajutat şi frumuseţea dantelei aurii (marca Sophie Hallette), care se contopea cu nuanţa pielii. În piesele mele preferate ea joacă rolul unui suport aproape invizibil, dar foarte preţios la o privire mai apropiată.”
După cum puteti veti vedea  culorile sunt simple, însă accentul pică pe fiecare rochie şi o face să iasă în evidenţă.”

“Drama” se petrece pe partea din spate a ţinutei unde Ludmila  folosit tehnici de decupare a voalului creponat.

Din acestea şi încă alte detalii s-a compus o colecţie splendinda de rochii semnata Ludmila Corlăteanu!

Isabella Rossellini în campania pentru noile modele Bulgari

Actriţă, muză, artist consacrat, Isabella Rossellini este considerată una dintre cele mai frumoase femei din lume, iar acum o puteti vedea în cea mai recentă colaborare Bulgari, dar şi ca imagine a genţilor pentru noul sezon.

Deşi de-a lungul anilor, are 60 de ani, Isabella a mai colaborat cu brand-ul Bulgari, este pentru prima oară când şi-a asumat rolul de ambasadoare a celei mai noi campanii.

Prima dată când cele două nume s-au asociat pentru o serie de genţi a fost în anul 2010, iar acum colaborarea continuă şi are parte de o campanie făcută de fotograful revoluţionar, Annie Leibovitz.

„Legătura mea cu Bulgari datează de pe vremea copilăriei, când o însoţeam pe mama în magazinul istoric de pe strada Via Condotti din Roma”.

Prima fotografie a campaniei scoate în evidenţă eleganţa clasică a lui Isabella şi luxul brand-ului Bulgari, fiind stilizată de George Cortina. Advertorialele vor fi lansate oficial în septembrie 2012.

Fiica a două legende cinematografice, Ingrid Bergman şi Roberto Rossellini, Isabella a fost considerată mereu o emblemă a frumuseţii sofisticate, dar naturale.

„O geantă este un accesoriu indispensabil pentru o femeie, de aceea am încercat să transformăm acest obiect într-unul elegant, de lux, ca o bijuterie. Mi-am pus amprenta pe genţi cu ajutorul desenelor pe care le-am făcut pentru filmele mele, cu intenţia de a combina arta, desing-ul, moda, cinematografia, umorul şi eleganţa.”

Mango modele toamnă/iarnă 2012-2013

Toamna este unul dintre anotimpurile mele preferate, vine perfect când deja nu mai suportăm canicula şi este romantic. Mango este unul dintre brand-urile retail care ne propune în fiecare sezon ţinute elegante şi feminine, iar toamna 2012 nu este o excepţie.

Dacă nu mai aveti răbdare până o să intre noua colecţie Mango pentru toamnă/iarnă 2012-2013 în magazine, în galeria foto puteti vedea cel mai recent lookbook. Cui nu îi place să ştie din timp ce îl aşteaptă în noul sezon, te simţi parcă mai puternic.

La Săptămâna Modei din Barcelona, Mango şi-a prezentat această colecţie, una cu ţinute atât pentru trecerea dintre vară şi toamnă, cât şi pentru zilele friguroase ale anotimpului rece. In acesta colecţie  culorile  vor lumina zilele în care natura  intră treptat în stare de hibernare.

În catalogul colecţiei veti face cunoştinţă cu ambasadoarea brand-ului, modelul Anna Selezneva în ţinute perfecte atât pentru birou, cât şi pentru ieşirile cu prietenii.

Un“wishlist”plin de inspiratie : sapca de inspiraţie army, cureaua cu lanţ auriu, geaca vintage din piele, pantalonii albi, cei cu imprimeu, dar mai ales cei cu dungi şi paltonul roşu.

Mango toamnă/iarnă 2012-2013 ne propune o vară cu influenţe army, rockish, de “femeie fatală”.

ModeleRomania va prezinta stilul Miranda Kerr

Cu o cariera de peste zece ani, unul dintre cei mai populari “ingeri” de la Victoria’s Secret, Miranda Kerr, a fost nominalizata de nenumarate ori in topul celor mai sexy femei din lume.

Cariera de model si bunul gust o ajuta pe Miranda sa faca alegerile potrivite in materie de vestimentatie. Tinutele alese de ea nu sunt extrem de accesorizate, insa diva are un stil vestimentar propriu, bazat pe combinatii feminine si foarte mult pe sex-appeal. La evenimente mondene celebrul top model ne surprinde cu rochii senzuale si sexy, iar lookurile sale de zi sunt compuse din piese simple, combinate modern.

Atunci cand nu este in lumina reflectoarelor, Miranda are o viata normala alaturi de sotul ei, actorul Orlando Bloom, si de fiul lor, Flynn. Vedeta a fost surprinsa de paparazzi, in apropierea locuintei sale din New York, imbracata intr-o rochie fluida din matase, sexy, care ii dezvaluia discret picioarele. Si-a accesorizat tinuta cu o geanta colorata, Hermes.

Surprinsa pe aeroportul LAX din Los Angeles, Miranda a optat pentru o tinuta trendy si lejera, purtand o pereche de pantaloni pijama, cu imprimeu alb-albastru, un tricou alb si un sacou negru, semnat Stella McCartney. Si-a accesorizat tinuta cu o geanta XXL si pantofi cu toc Christian Louboutin.

Miranda Kerr a fost desemnata cea mai eleganta femeie din Australia, primind premiul Women of Style – Reader’s Choice. La eveniment vedeta a facut furori cu o rochie vaporoasa, bleu deschis, cu spatele gol si decupata in zona bustului.

Supermodelul a iesit la plimbare cu micutul Flynn, imbracata foarte sic, intr-o rochie maxi, cu imprimeu floral, accesorizata cu o curea in jurul taliei. La aceasta tinuta a adaugat sandale cu talpa joasa, o geanta XXL si ochelari de soare de tip aviator.

Pentru Miranda Kerr, orice iesire pe strazile din New York devine o defilare de catwalk. Pentru o asemenea iesire, vedeta a optat pentru o geaca din piele cu influente rock, combinata cu o bluza navy si jeansi, inspirati din stilul army. A adaugat tinutei o nota de moderna cu botine accesorizate cu benzi din piele si catarame metalice si cu o geanta Gerard Darel.

La premiera filmului “The Good Doctor”, si-a facut aparitia intr-o rochie neagra, mulata, destul de simpla, dar care ii oferea o nota de eleganta si sobrietate. Ca accesorii, Miranda a ales o geanta de umar, care sa se asorteze cu rochia, iar pantofii corai au fost pata de culoare care a intregit tinuta.

La petrecerea de dupa decernarea premiilor Golden Globes, Miranda a purtat o rochie stralucitoare, cu imprimeu floral, semnata Dolce& Gabbana. La aceasta tinuta, modelul a preferat accesoriile metalice in nuante de roz.

Modă comestibilă – ţinute din mâncare

Câţiva designeri internaţionali ne propun creaţii vestimentare trendy, iar dacă sunt şi delicioase, numai dumneavoastra puteti sa jurizati!

Când Lady Gaga a purtat faimoasa rochie din carne la premiile MTV Video Music Awards de acum câţiva ani, mulţi au criticat-o aspru şi au zis că este „inumană” opţiunea sa vestimentară ce cuprindea o rochie şi accesorii: geantă şi pălărie.Din anumite puncte de vedere, este uşor de înţeles de ce ţinuta sa „statement” a fost luată ca o manevra de publicitate dusă la extrem, însă este de admirat îndrăzneala vedetei de a purta aşa ceva!
Cu toate că am început cu ea, Lady Gaga nu este singura şi nici măcar prima care a îndrăznit să apeleze la un obiect vestimentar comestibil. Industria modei a dus conceptul de “food fashion” la un alt nivel!

Ciocolata este unul dintre alimentele din care s-au creat rochii, lenjerie intimă şi chiar cape, însă nu este singurul. Printre “materiile prime” din care s-au creat ţinute neobişnuite, dar elegante, şi accesorii comestibile se numără: pâine, caracatiţă, ursuleţi din gelatină, banane, anghinare, ceapă, varză mov, vinete şi paste.

Printre proiectele de vestimentaţie comestibilă se numără “Hunger Pains”, o iniţiativă a fotografului Ted Sabarese care a strâns 15 designeri ce au creat ţinute timp de 18 ore şi “Wearable Foods” al designer-ului coreean Sung Yeonju.

Un al exemplu este creatia de designerului Ami Goodheart care a costat sute de dolari şi a durat şase ore. Imaginati-va că modelul a trebuit să stea acolo cele şase ore şi să rabde.
Unele minti creative au dus această iniţiativă “eco” destul de departe, însă roşiile, creveţii, puiul, guma de mestecat, ciupercile şi chiar vinetele, nu sunt pentru toată lumea.

Creatorii Hissa Igarashi şi Sayuri Marakumi au creat replica unei rochii Alexander McQueen din aproximativ 50.000 de ursuleţi gumoşi şi dulci. Această creaţie a făcut cunoştinţă cu lumea o dată cu lansarea revistei TWELV. Ea are la bază un model din sârmă din oţel, apoi o folie din vinyl pe care au fost lipiţi manual cei 50.000 de ursuleţi.

Rochia a durat trei săptămâni ca să fie creată, este nevoie de trei oameni ca să o ridice, asta deoarece cântăreşte aproximativ 100 de kilograme. Cu siguranţă nu va veti  mai uita la ursuleţii gumosi la fel!

Vedetele adoră pantalonii scurţi coloraţi,iata ce modele se poarta

Miranda Kerr şi Emma Roberts poartă adesea pantaloni scurţi în culori puternice.

Iată ce alte vedete mai poartă această piesă hot a verii 2012.

Selma Blair şi Cindy Crawford poartă pantalonii scurţi coloraţi la plajă sau în parc.

Katie Holmes a ales un model mai elegant şi îi poartă prin oraş.

Silvia Terziu, un tanar designer roman care face furori la Paris – pe ModeleRomania

Tanara creatoare de moda romana Silvia Terziu a reusit o premiera pentru moda romaneasca de avangarda: una dintre piesele realizate de ea a fost expusa la Muzeul Postei Franceze din Paris, succesul repurtat determinand conducerea institutiei sa extinda aceasta expozitie in intreaga Franta.

A fost discipola lui Stephane Rolland, designerul partener al Festivalului de la Cannes, si acum isi doreste sa cucereasca Parisul.
Muzeul Postei Franceze este una dintre atractiile-cheie ale metropolei franceze si un simbol al vietii urbane pariziene contemporane, gazduind permanent expozitii, dintre care doua expozitii culturale anual.

Tanara creatoare este unul dintre cei mai promitatori designeri care si-a finalizat studiile anul trecut la Paris, la Universitatea Internationala de Moda Esmod. Stabilita la Paris, Silvia provine din Timisoara si are o afinitate declarata spre stilul futuristic al lui Paco Rabanne, pe care doreste sa-l interpreteze pornind de la propria sa viziune artistica.

De altfel, influentele metalice ale creatiilor sale toamna-iarna 2011-2012 poarta amprenta creatorului Paco Rabbane. Siluetele sale metalice au o tenta abstracta care anticipeaza  sufletul, lumea interioara, transparenta aparenta si profunzimea spirituala. Senzualitatea creatiilor sale forteaza limitele dintre sexy si rezervat, dand, ca in realitate, o forma contradictorie individualitatii feminine.

Creatiile romancei au aparut pana in acest moment atat in catalogul Universitatii Internationale de Moda Esmod, cu ocazia aniversarii a 170 ani de existenta, cat si in diverse publicatii importante: Marie Claire, France 2, Le Figaro. Creatiile Silviei sunt inspirate de catre designeri de ultima generatie: Marchesa, Elie Saab sau Lanvin. Dupa cele doua sezoane in care a fost prezenta la salonul PREMIERE VISION PLURIEL si Who’s next- Salon pentru creatori, Silvia a realizat ca creatiile sale sunt facute pentru femeia senzuala si provocatoare, cu caracter, care vrea sa iasa in evidenta prin caracterul ei, pus in relief de hainele pe care le poarta.

Cum vede creatoarea originara din Romania diferentele de stil dintre femeia parizianca si femeia de pe strazile Bucurestiului? “Cred ca femeia universala nu exista. La Paris hainele sunt lejere, vaporoase, culorile mai degraba neutre, cum zice francezul  ”a Paris, toutes les chat sont gris”; adica nimeni nu iese in evidenta, nici prea sexy, nici prea colorat. Este o moda “orice imi sta bine, combinat cu orice”, parul e in toate directiile. insa la Bucuresti vedem femeia sexy, eleganta, imbracata de seara chiar si in timpul zilei, care are nevoie sa iasa in evidenta ori prin vestimentatii mulate pe corp ori prin culori tari, femeia care nu iese din casa necoafata, nemachiata, chiar as spune prea dichisita“.

Accesorii si modele noi de la Swarovski pentru toamnă-iarnă 2012

În acest sezon, Swarovski va invită să descoperiti o colecţie inedită de accesorii feminine pe care le puteti pune pe o brăţară. Americanii le numesc “charms”, iar pentru toamna 2012 ele au fost inspirate de colecţia “Kingdom of Jewels”, ceea ce înseamnă influenţe rock, pariziene, chinezeşti şi chiar din epoca Barocă.

“Iubesc ideea de a fii capabil să îţi schimbi bijuteriile în funcţie de emoţii, ţinute sau ocazii. Aceste accesorii oferă oportunitatea distractivă de a-ţi exprima starea din acel moment. Am creat aceste bijuterii atât pentru femeia cu gusturi clasice, cât şi pentru cea rockish.”, a spus directorul de creaţie, Nathalie Colin, despre universul pe care îl puteti alcătui chiar dumneavoastra după preferinţe.
 

Elementele care domină această colecţie de brăţări sunt: tema muzicală, rock-ul, culoarea neagră, capul de schelete, chitara, microfonul, aripile, lacătul cu inimă şi cheie, florile, crucile, coroanele, căstile iar dacă nu va plac brăţările, puteti să va reorientati către broşe.

Dacă într-o vi s-a făcut dor de mult iubitul Paris, atunci Swarovski a pregătit special pentru dumneavoastra o colecţie de “charms” cu pantofi, geantă, ochelari şi nu putem să uităm de cana cu cafea şi o prăjitură macaroon.

În această toamnă, Swarovski a pregătit o colecţie de bijuterii cu multe surse de inspiraţie, ceea ce oferă libertate purtătorului să se exprime cu umor şi eleganţă, apelând la diferite lumi pentru a crea un look personal şi unic.

1 49 50 51 52 53 58